Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Unul dintre atacatorii lui Buricea i-a salutat din mers pe judecatorii care l-au arestat

Intrucit a incalcat obligatiile stabilite de instanta in momentul in care a fost liberat provizoriu pe cautiune (in noiembrie anul trecut), Gigel Beschea, 27 de ani, zis "Gica Luk", simpatizant al gruparii "Catali" din Varsatura si inculpat in dosarul atacului mafiot asupra clanului Buricea, a ajuns, cel putin "pe hirtie", inapoi in Arestul IPJ. Ieri, magistratii Judecatoriei Braila au admis cererea Parchetului de revocare a liberarii pe cautiune si emiterea unui nou mandat de arestare preventiva pe numele lui Gigel Beschea, numai ca mandatul nu a putut fi pus in aplicare intrucit inculpatul n-a fost prezent in sala de judecata, la pronuntarea sentintei. Beschea are dreptul sa faca recurs, potrivit legii, in termen de 24 de ore de la pronuntarea hotaririi. Potrivit Parchetului de pe linga Judecatoria Braila, inculpatul avea obligatia "sa nu se apropie de partea vatamata, membrii familiei acesteia (Buricea - n. r.), persoanele impreuna cu care a comis fapta, martori, experti ori alte persoane stabilite de instanta si sa nu comunice cu acestea direct sau indirect" (art. 160 Cod Procedura Penala). Din verificarile facute de IPJ Braila, a reiesit ca "Gica Luk" nu a respectat aceasta obligatie, intilnindu-se cu cei impreuna cu care a comis faptele penale. Oamenii legii au atasat la dosar nu mai putin de zece fotografii realizate in perioada 23 - 25 aprilie 2007, fotografii in care Gigel Beschea apare impreuna cu Eugen Grozea zis "Ceausescu", dar si alaturi de Angelin Ciurea, Nicusor Ionascu, Ionut Agheboaie - inculpati in dosarul atacului asupra gruparii Buricea, din octombrie anul trecut.
Gigel Beschea fusese arestat preventiv, pentru o perioada de 29 de zile, incepind cu data de 5 octombrie 2006, pentru savirsirea infractiunilor de ultraj contra bunelor moravuri, tulburarea grava a ordinii si linistii publice si distrugere. Ulterior, prin Decizia penala 643 din 23 noiembrie acelasi an, el a fost liberat pe cautiune, cu respectarea dispozitiilor prevazute de art. 160/2 CPP. In aceeasi cauza penala, au mai fost trimisi in judecata opt membri ai gruparii din Varsatura, inclusiv Radu Bogateanu, zis "Romica Catali". Concomitent, oamenii legii au disjuns cercetarile in cazul altor doi membri ai gruparii "Catali", Lazar si Ranete. Toti acestia sint acuzati ca, in seara zilei de 4 octombrie 2006, in jurul orei 22.00, au distrus doua masini apartinind unor prieteni ai familiei Buricea, parcate in fata blocului T din Radu Negru - Mogador si au facut tandari geamurile mai multor apartamente, bagind groaza in locatari.




Categorie articol: 

Comentarii