Şi totuşi, cu un ton optimist pornesc pe aceeaşi direcţie: aceea de a-mi continua activitatea, în acelaşi timp cu noul an şcolar. Pot afirma cu încredere deplină că mă voi transforma. Voi trece un alt prag din existenţa mea, încercând să-mi metamorfozez atitudinea. Am atâtea lucruri de învăţat, iar primul pas este acela de a mă prezenta la linia de start. Sosirea contează mai puţin. Important este ce vreau eu să fac, ce îmi propun şi cum ajung acolo. Simplul gând de a îmbrăţişa o carte mă va duce departe, iar aşa voi prinde curaj. Voi căpăta încredere în oamenii care intră zi de zi în clasă şi susţin o oră de curs. Cincizeci de minute nu sunt atât de îngrozitoare precum ar părea. Se vor aduna şi mă vor forma ca om. Un om împlinit, ce-i drept. Da, sunt bucuros că-mi revăd colegii şi profesorii. Consider că mai am destul timp la dispoziţie să îi cunosc, măcar puţin. Nu îmi trece prin cap ideea de a lăsa în urmă aceşti ani şi să consider tot acest timp o escapadă. În fond, la mijloc se află viitorul meu. Acum, văd totul diferit: aceeaşi prismă, dar cu alte capete şi linii. Până şi holurile prin care voi trece, au şi ele o direcţie. Eu, de ce să nu am? De ce să nu îndrăznesc să mă gândesc ce vreau să fac mai târziu? Oricât mi-ar părea de greu, ştiu că voi reuşi. Revenind la orarul interminabil, dacă stau să mă gândesc mai bine, se putea şi altfel. O listă lungă prin intermediul căreia să pot alege. Nu absenţe. Timpul liber ar fi suficient de larg pentru a-mi satisface orice trebuinţă. Rigla mea se rupe şi prefer să las clopoţelul să sune pe un mod silenţios. A sosit vremea să mă joc cu viitorul. Întâi şi întâi, o să îi stabilesc ţinta. O nouă lume, aceeaşi generaţie şi un nou început. Voi, la ce v-aţi gândit?
