Ce ştiu despre Revoluţie? Ştiu că a fost, de fapt, o lovitură de stat. Ştiu că România a fost singura ţară din Europa unde s-a vărsat sânge, mult sânge, prea mult sânge. Ştiu că nu au fost câteva victime, au fost 1.600 de oameni masacraţi la întâmplare. Ştiu că nu a fost respectat punctul 8 al Proclamaţiei de la Timişoara, care ar fi blocat accesul vechilor oameni ai puterii în funcţii. Ştiu că o a doua Revoluţie ar fi avut loc în '90, dar a fost blocată de mineriade. Ştiu că cei care au programat atât Revoluţia cât şi mineriadele ne-au condus mult timp şi încă mai vor s-o facă. Ştiu că la Revoluţie oamenii au sperat la libertate şi schimbare. Ştiu că, dintre aceştia, au murit mii, în numele libertăţii şi schimbării. Ştiu că atât cei născuţi atunci, cât şi noi, cei născuţi după, am primit "o revoluţie trădată". Ştiu că România a obţinut cu greu libertatea şi schimbarea. Ştiu că încă ne mai luptăm pentru ele. Ştiu că încă nu a avut loc o revoluţie la nivelul mentalităţilor (nu sper curând într-una). Ştiu că România a îndurat cel mai cumplit regim comunist din întreaga Europă. Ştiu că comunismul este asociat cu ideea de frig, de spaimă, de foamete, de întuneric, cu victimele şi înfricoşătoarea poliţie politică. Ştiu că închisorile comuniste din România au fost nişte scorburi ale iadului. Astea sunt piesele puzzle-ului meu.
Ce piesă îmi oferă şcoala în imaginea mea despre Revoluţie? Absolut NICIUNA! Niciuna esenţială. Cartea de istorie ne explică Revoluţia în 15 rânduri (numărate), în care, de fapt, nu ni se spune nimic. După cele 15 rânduri, ţara evoluează "încet, dar sigur" spre democraţie. Pe mine una, această simplă trecere în revistă mă şochează şi, în acelaşi timp, mă derutează. Dacă tot ne predaţi istoria recentă, de ce nu respectaţi adevărul istoric? De ce vreţi să vă faceţi numai datoria de a extrapola şi de a omite? Am mai zis în nenumărate rânduri că sistemul de învăţământ românesc are ca practică oficială uitarea. Şi simt nevoia să repet asta, în contextul în care consider că nu e numai greşeala autorilor de manuale, dar şi a acelor profesori care vin la clasă şi ne vorbesc despre comunism ca despre o perioadă paradisiacă a istoriei, de înflorire nu numai materială, cât mai ales - culmea ironiei ! - morală. Nu-i condamn pentru părerile lor, dar îi condamn pentru că încearcă subtil să ne
convingă că la Revoluţie nişte proşti s-au împuşcat între ei ca să dea afară din ţară bunul simţ, ca să aducă "golăneala" şi scandalul, ca să instaleze în locul ordinii şi disciplinei, furturile şi violurile.
Acesta este, de fapt, celălalt puzzle. Puzzle-ul celor care nu vor nici libertate, nici democraţie, cărora nu le pasă nici de memoria morţilor, nici de idealurile lor. Pe scurt: nişte umbre stinghere.
