Mergi la conţinutul principal

Trei persoane amendate pentru că au pătruns fără drept în unităţile de învăţământ

• poliţiştii au verificat paznicii de serviciu şi au discutat cu şapte directori de şcoli din Brăila

 

În ziua de vineri, 19 mai 2017, între orele 9:00 - 12:00, mai mulţi poliţişti de la Biroul Proximitate - Poliţia Municipiului Brăila, secondaţi de reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean Brăila, au desfăşurat mai multe acţiuni “pentru combaterea absenteismului şcolar şi a faptelor antisociale comise în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ din municipiu”.

Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, pe timpul acţiunilor poliţieneşti, au fost controlaţi cinci paznici care îşi desfăşurau serviciul în şcolile respective şi au fost verificate opt societăţi comerciale amplasate în apropierea acestora, fără a fi constatate nereguli.

Tot vineri, poliţiştii de la Proximitate au purtat discuţii cu şapte directori de şcoli, în scopul identificării elevilor-problemă. A fost, totodată, depistat şi îndrumat către şcoală un elev care intenţiona să chiulească de la ore.

Pe parcursul raziilor din şcoli, poliţiştii au aplicat trei sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1.500 lei, pentru „pătrunderea, cu încălcarea normelor legale de acces, în instituţiile de învăţământ”, conform Legii 61/1991.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro