- Cu siguranţă, performanţa obţinută la Concursul Naţional de Artă Teatrală "Ştefan Mihăilescu Brăila" ţi-a adus încredere în tine şi certitudinea că ai mult potenţial. Felicitări pentru prestaţie şi, implicit, pentru valorosul premiu!
- Mulţumesc tare mult! M-am bucurat enorm să constat zilele astea că acest concurs a interesat şi crede-mă că are şi de ce să intereseze: după piaţă, politică şi cercetare, a venit vremea "frumosului" să conducă lumea şi spun asta cu toată convingerea. Da, într-adevăr. Premiul, de fapt nu premiul cât participarea, mi-a reamintit că "orice evadare e încă posibilă". Acesta este un citat din monologul cu care am participat în competiţie, şi, de altfel, momentul meu preferat din toate câte am pregătit vreodată pentru concursuri.
- Este prima ta participare în această competiţie a tinerelor talente?
- Nu, nu este prima. Dacă nu mă înşel, e a cincea competiţie de artă teatrală între licee vocaţionale la care particip. Îmi place la nebunie.
- Cu ce te-ai prezentat în faţa juriului alcătuit din profesori ai Universităţilor din Timişoara, Constanţa, Iaşi şi cei ai Liceului de Artă?
- M-am pregătit cu şapte momente, ca toţi ceilalţi concurenţi, dintre care am ales să încep cu monologul despre care ziceam mai sus, un monolog excepţional de bun, tăios, introspect şi creponat, dintr-o piesă a Ilincăi Stihi, după proza lui Sebastian. Apoi, juriul m-a solicitat să interpretez o fabulă, pe care am scris-o chiar eu şi poemul "Cine iese ultimul din ţară", de Adrian Păunescu, un poem social foarte bun.
- Care a fost atmosfera "în culise"? S-au legat prietenii, ai cunoscut persoane interesante, talentate dintre ceilalţi competitori, cei veniţi din alte oraşe?
- Cum spuneam şi mai sus, oamenii aceştia sunt nişte minunaţi; diferiţi, dar minunati. Ne revedem cu drag de fiecare dată, ne despărţim cu tristeţe de fiecare dată. Îi iubesc şi o să-mi amintesc de serile cu ei atunci când voi fi mai singur. Despre talent nu mai discut. Se ridică acum o generaţie de artişti care vor îndulci Românica noastră într-o zi.
"Afrim mi-a deschis uşa unei lumi despre care nu ştiam nimic"
- Te-ai mai implicat şi în alte proiecte legate de teatru, alte concursuri, olimpiade?
- Da. Particip la tot ce există şi pare bun. Am ajuns la concluzia că nu mai am nimic de pierdut. Şi-aşa ne-au luat "nesătulii" ăştia aproape totul.
- Vorbeşte-mi despre momentul în care ţi-ai descoperit pasiunea pentru teatru, dar şi harul cu care ai fost înzestrat. Ai primit suportul spiritual necesar de la părinţi, prieteni?
- Teatrul e poezie. Sunt un actor slab, dar am un suflet viu şi asta mă ridică. În fapt, nu sunt pasionat de teatru, ci mai degrabă de cuvintele frumoase, de ideile frumoase şi de variaţiile acestora. Da, m-au susţinut toţi. Mai ales după ce au văzut că nu glumeam când le spuneam că vreau să fac ceva frumos din mine.
- Prezenţa ta pe scena brăileană este marcată de spectacolele "Sufletul Puncte de veghere" şi "Omul Pernă". Cum s-a ivit această oportunitate de a fi selecţionat?
- Radu Afrim. El e vinovatul. Nu cred că ştie ce bine enorm mi-a făcut şi nu ştiu dacă a vrut. Acum doi ani jumate mi-a deschis uşa unei lumi despre care nu ştiam nimic. Am roluri minore la teatru şi nici nu merit mai mult, o spun cu toată sinceritatea, dar lumea asta m-a schimbat în chip major.
- În ce fel te-a ajutat contactul cu scena, cu oamenii de teatru - actori, regizori, în pofida faptului că şi la liceu interacţionezi cu profesorii de specialitate?
- Profesorii sunt şi ei oameni de teatru. La fel de importanţi pentru mine ca şi un coleg actor sau ca un regizor. Scena, în schimb, e numai una. Acolo se joacă "meciul".
- Consideri că s-a modificat, a fost influenţată în vreun fel relaţionarea ta cu ceilalţi de la apariţia pe scena Teatrului "Maria Filotti"?
- Da, s-a modificat într-un fel. "Etichete", ăsta e cuvântul. Dar oamenii care vor să mă cunoască cu adevărat îşi dau seama foarte repede de faptul că sunt acelaşi. Pentru aceşti oameni lucrez, pentru ei continui atunci când simt că nu mai pot, pentru ei şi pentru cei pe care încă nu i-am cunoscut, dar ştiu că vor veni şi am să-i iubesc mult.
"Vreo doi ani am ţinut în mine convingerea că nu vreau să fac facultate"
- Din punctul tău de vedere, ce atuuri oferă concursul viitorilor studenţi la Actorie?
- Fiecare ieşire pe scenă în faţa unui public care a venit să vadă ceva ştiind dinainte pe cine urmează să vadă, indiferent că e juriu sau spectator, e un mare trofeu şi o foarte importantă sursă de încredere (mai ales dacă îţi iese totul bine şi nu ai obiecţii cu tine însuţi). Cred că asta e principala virtute a unui actor bun.
- În prezent, eşti pe cale să absolvi ciclul liceal. Plănuieşti să continui în această sferă? La ce facultate vrei să dai admitere?
- Cum spuneam, sunt un actor slab. De aceea, nu sunt foarte sigur că vreau să urmez acest drum. În schimb, visez la regie de teatru, acolo mi se pare că e, de fapt, poezia. Vreo doi ani am ţinut în mine convingerea că nu vreau să fac facultate şi că după liceu îmi voi lua viaţa în mâini şi voi pleca în lume să-mi fac un rost, să mă fac apreciat. Mi-am promis că nu mă voi mai întoarce decât acoperit de glorie. Şi asta pentru că micul George de acum câţiva ani a fost foarte dezgustat când a scos capul din carapace şi şi-a dat seama că s-a născut în vremuri grele şi că a trăi în "est" înseamnă condamnarea la o viaţă fără şanse. Acum însă sunt în dubii. Depinde foarte mult dacă o să mi se ofere şanse.
- Ce aspiraţii de viitor ai?
- Vreau doar să fiu fericit şi sănătos, ca şi oamenii la care ţin. Nu cer prea multe, nu-i aşa?
