Mergi la conţinutul principal

Sindicalistii din "CET" acuza autoritatile locale de indiferenta fata de sistemul de termoficare

Cele doua organizatii sindicale din cadrul SC "CET" SA Braila si-au unit eforturile cu scopul de atrage atentia autoritatii locale, in special a Primariei, ca actionar majoritar al unitatii, asupra necesitatii dezvoltarii si modernizarii sistemului centralizat de termoficare a orasului. Sindicalistii sint nemultumiti de faptul ca de citiva ani, actionarul majoritar n-a prevazut sume pe care sa le aloce SC "CET" pentru realizarea de investitii in sistem. Mai mult, sindicalistii spun ca Primaria nu a platit nici macar cota ce-i revine din subventia pentru producerea energiei termice. "Prin aceasta actiune dorim sa aflam care este pozitia autoritatilor locale in ceea ce priveste termoficarea. Sa spuna daca tinta este renuntarea la termoficare: «domnule, nu ne intereseaza, toti sa treaca pe centrale de apartament!» situatie in care plecam toti salariatii acasa si ne cautam de munca, iar societatea moare mai repede, daca asta se urmareste, si am incheiat subiectul. Dar nu sa ne lase asa, la voia intimplarii, pentru ca fiind «perfuzabili» si fara ajutor, viitorul in actualele conditii este acelasi: moartea sistemului. Concret, in Programul de Guvernare s-a stabilit ca viitorul in ceea ce priveste incalzirea oraselor il constituie termoficarea si in acest sector trebuie facute investitii. Or, in plan local, nu s-a vazut nimic in acest sens. Mai mult, dupa ce ca CLM Braila, ca actionar majoritar, n-a dat nici un ban pentru modernizari, nici macar nu-si plateste cota ce-i revine din subventie, desi a aprobat pretul de producere a energiei, iar societatea are de recuperat peste 200 miliarde lei, in conditiile in care Guvernul a platit cota sa", ne-a declarat liderul Sindicatului Liber "CET", Gheorghita Pirlog, pozitie sustinuta si de conducerea Sindicatului Directia Distributie Energie Termica Braila. De asemenea, sindicalistii au anuntat ca indiferenta autoritatii locale manifestata in ultimii ani fata de societate poate conduce, in orice moment, la sucombarea sistemului de termoficare, "iar daca acest lucru se intimpla, Doamne fereste, pe timp de iarna, la -20 de grade Celsius ce se va intimpla?", se intreaba retoric sindicalistii. In aceste conditii, cele doua organizatii au cerut dezbaterea subiectului in cadrul Comisiei de Dialog Social din cadrul Prefecturii Judetului Braila, inregistrind o solicitare in acest sens la Prefectura. "Noi am mai avut si anul trecut intilniri cu autoritatile locale, ocazie cu care ne-am prezentat problemele cu care ne confruntam, ei ne-au ascultat, ne-au dat dreptate si ne-au promis ajutor, dar nu s-a intimplat nimic. De aceasta data, vrem un raspuns concret al autoritatilor locale la intrebarea: ce aveti de gind cu termoficarea centralizata?", a spus Pirlog.
Sursa citata a subliniat ca, in cursul zilei de astazi, sindicatele din "CET" Braila vor participa, la Constanta, la sedinta Federatiei "Energetica" ocazie cu care vor prezenta toate problemele cu care se confrunta in plan local. "Vom pune la dispozitia conducerii federatiei toata corespondenta noastra, in timp, cu autoritatile locale si vom cere sprijin pentru o interventie la Guvern si ministerul de resort. Daca nu se rezolva nimic, vom cere Guvernului sa sisteze plata subventiilor catre «CET» Braila pentru ca fara ajutorul concret al autoritatilor locale murim incet, dar sigur", a incheiat Pirlog.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro