Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Sfântul Serafim de Sarov; Sfântul Silvestru, episcopul Romei

Sfântul Serafim de Sarov s-a născut la 19 iulie 1759, în orașul Kursk din Rusia, primind la botez numele de Prohor. A rămas orfan de tată la vârsta de 3 ani.

Când a împlinit 17 ani, primind binecuvântarea mamei, a plecat să îmbrățișeze viața monahală la Lavra Pecerska de la Kiev. După un timp, îndrumat de Părintele Dositei din pustia Kitaev, a mers să își petreacă restul vieții în Mănăstirea Sarovului. Pe 20 noiembrie 1778, tânărul Prohor a intrat în Mănăstirea Sarovului.

După opt ani petrecuți ca frate, Prohor s-a învrednicit a primi chipul îngeresc, primind numele de Serafim, iar un an mai târziu a fost făcut ierodiacon. În 1793, la 35 de ani, a fost ierotonit ieromonah.

Curând după aceasta, împlinind 16 ani de mănăstire, cu binecuvântarea bătrânului său, egumenul Pahomie, Sfântul Serafim s-a retras la pustie, într-o chiliuță din desișul pădurii, aflată pe malul râului Sarovka, la câțiva kilometri de mănăstire.

Obișnuia să plece din chilia sa seara și, pe o piatră anume, priveghea toată noaptea în rugăciune, iar dimineața se întorcea la chilie și priveghea pe o altă piatră, toată ziua. Această nevoință a ținut-o sfântul vreme de o mie de zile și o mie de nopți.

S-a întors în mănăstire în anul 1810, la cererea bătrânilor. Aproape trei ani a fost grav bolnav de hidropizie, o suferință în urma căreia întreg trupul se umfla din cauza reținerii apei din corp. Sfântul Serafim le-a spus celor din obștea mănăstirii: „M-am predat pe mine insumi adevăratului Doctor al sufletelor și al trupurilor, Domnului nostru Iisus Hristos, și Preacuratei Sale Maici. Dăruiți-mi de dragul Domnului, cunoscutul remediu (Sfânta Euharistie). Împărtășit în chilia sa, Serafim se însănătoși grabnic în urma apariției Maicii Domnului, înconjurată de Sfântul Petru și Ioan Evanghelistul, care, arătând spre cel ce zăcea în pat a zis: „El este unul dintre ai noștri”, atingând cu sceptrul său șoldul drept al bolnavului, de unde s-a scurs toată apa afară.

Revine în 1825 la chilia sa din pădure, unde va primi mii de pelerini din întreaga Rusie. Fiindu-i dat darul înainte-vederii, Sfântul Serafim de Sarov, făcătorul de minuni, oferea tuturor mângâiere și povață. Sfântul întâmpina pe oricine venea la el cu o închinăciune, un sărut duhovnicesc și cuvintele urării pascale “Hristos a Înviat!”. Îi numea pe toți “bucuria mea”.

În data de 2 ianuarie 1833, Sfântul Serafim de Sarov a fost aflat adormit întru Domnul în chilia sa, la rugăciune, în genunchi, cu mâinile încrucișate pe piept în fața icoanei Maicii Domnului.

Canonizarea sa a fost săvârșită în anul 1903, la 70 de ani de la trecerea la cele veșnice.




Categorie articol: 

Comentarii