Sfântul Pahomie s-a născut în Tebaida de Jos (Egipt) și a trăit în timpul împăratului Constantin cel Mare (306-337). Ca soldat a luptat în armata împăratului Constantin, în faimoasa bătălie împotriva lui Maxențiu. În vremea aceea era păgân. Primește Botezul și se retrage în pustia Tebaidei, alături de pustnicul Palamon. După zece ani de nevoințe ajunge în Tabenisi, unde un înger i s-a înfățișat înainte îmbrăcat în rasa de schimonah și i-a dăruit o tăbliță pe care se afla înscrisă pravila unei mănăstiri cu viața de obște. Acest înger i-a poruncit să întemeieze o astfel de mănăstire chiar în Tabenisi. Zidește multe chilii și prin lucrarea Sfântului Duh ele vor ajunge să fie locuite de monahi.
Numărul monahilor sporește, încât Pahomie este nevoit să mai întemeieze alte șase mănăstiri. Numărul ucenicilor lui a ajuns aproape la șapte mii. Dacă Sfântul Antonie cel Mare este socotit a fi întemeietorul vieții pustnicești, Sfântul Pahomie este considerat întemeietorul vieții mănăstirești de obște.
A trecut la cele veșnice în al 55-lea an al vieții sale. A fost îngropat în mănăstirea ctitorită de el.
Menționăm că și metaniile (plecăciune până la pământ sau îngenunchere și ridicare însoțită de semnul Sfintei Cruci și de o rugăciune) sunt atribuite Sfântului Pahomie cel Mare.
