Mergi la conţinutul principal

Sfântul Apostol Filip; Sfântul Ierarh Grigorie Palama, arhiepiscopul Tesalonicului

Originar din Betsaida Galileii, Sfântul Apostol Filip este cel de-al treilea apostol chemat la propovăduire de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Potrivit Sfintei Scripturi, la acea vreme, întâlnindu-l pe Natanael, Filip i-a zis: “Am găsit pe Cel despre Care a scris Moise în Lege şi prooroci, pe Iisus, fiul lui Iosif din Nazaret” (Ioan 1-45). După Înălţarea Domnului Iisus Hristos Hristos la cer, Sfântul Apostol Filip a propovăduit credinţa creştină în Asia. Documente recent descoperite atestă faptul că Sfântul Apostol Filip l-a însoţit pe Sfântul Apostol Andrei în Schitya, Dobrogea de astăzi, pentru a face cunoscut Cuvântul Lui Dumnezeu printre barbari.

Astfel, prof. univ. dr. Emilian Popescu afirma: “În cercetările mai noi, s-a ajuns la concluzia că Sfântul Apostol Filip poate fi aşezat lângă Sfântul Apostol Andrei ca misionari pe pământ românesc şi, de aceea, pentru noi românii ziua aceasta este tot aşa de importantă ca şi aceea dedicată Sfântului Apostol Andrei”.

Sfântul Apostol Filip a fost martirizat în cetatea Hierapolis din centrul Asiei Mici, fiind răstignit cu capul în jos, la fel ca Sfântul Petru.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro