Mergi la conţinutul principal

Sergiu Diacomatu, dat în vileag că a primit 5 milioane de euro şpagă

Sergiu Diacomatu, fostul preşedinte al Fundaţiei "Fiii Brăilei" şi contracandidat al lui Gheorghe Bunea Stancu pentru fotoliul de preşedinte al Consiliului Judeţean Brăila, la alegerile locale din 2012, a încasat o lovitură grea de la omul de afaceri Dorin Cocoş, cândva soţul Elenei Udrea. Potrivit presei centrale, acesta a fost dat în vileag că a primit o şpagă record, de 5 milioane de euro. Atât Cocoş, cât şi Diacomatu sunt cercetaţi pentru fapte de corupţie în nişte dosare privind restituirea unor proprietăţi de la ANRP (Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor). Dorin Cocoş a recunoscut în instanţă că Sergiu Diacomatu era omul lui în cadrul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, din care mai făcea parte şi fosta şefă a DIICOT, Alina Bica. La termenul de marţi, de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, inculpatul Dorin Cocoş a declarat în faţa judecătorilor că i-a cerut şpagă 13 milioane de euro lui Stelian Gheorghe, de asemenea inculpat în dosar, ca să îi rezolve favorabil dosarul privind retrocedarea unui teren. Apoi, acelaşi Cocoş a povestit şi cum, din aceşti bani, a împărţit şpaga mai departe lui Diacomatu şi fostei şefe a ANRP, Crina Dumitrean. "Nu am avut nicio discuție cu Bica cu privire la dosarul de despăgubire. I-am zis fiului (Alin Cocoş - n.r.) lasă așa, la tot ce a făcut în urmă cu doi ani când s-a soluționat dosarul de despăgubire de 377 milioane de lei. Știam că votase să se soluționeze. Știu că a votat pentru, deoarece trebuia unanimitate. Până în 2013 nu am cunoscut-o personal pe Bica... Diacomatu (Sergiu Diacomatu - n.r.) era un fel de partener cu mine, de asta i-am dat 5 milioane (de euro - n.r.)", a declarat Cocoş în faţa instanţei, citat de cotidianul Evenimentul Zilei.
Sergiu Diacomatu a candidat în vara lui 2012, ca independent la şefia CJ Brăila, fiind foarte aproape de victorie de Gheorghe Bunea Stancu. Diacomatu a pierdut cu un scorul de 39,03% , în timp ce Stancu a obţinut atunci 46,49%.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro