Mergi la conţinutul principal

PSD-iştii fac scut în jurul lui Mangiurea în scandalul cu apa de ploaie

• primarul Marian Dragomir, preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, dar şi preşedintele PSD Brăila Ion Rotaru susţin că directorul CUP Dunărea, Silviu Mangiurea, nu poate fi considerat responsabil în scandalul facturilor la apa de ploaie • aceştia au reluat subiectul, recent, în cadrul unei conferinţe de presă făcând precizarea că principalul vinovat, directorul comercial, a fost demis • chiar şi aşa, pesediştii consideră că analiza trebuie să continue • de asemenea, îşi menţin iniţiativa de a realiza o comisie a consilierilor municipali şi judeţeni care să verifice documentele CUP şi modul de acţiune al managerului în acest caz

 

PSD-iştii brăileni au comentat, recent, în cadrul unei conferinţe de presă, scandalul facturilor pe apa de ploaie emise în ultimii trei ani de către Compania de Utilităţi Publice Dunărea Brăila în baza a două formule de calcul, dintre care una care nu mai era în vigoare. Primarul Marian Dragomir, preşedintele CJ Brăila Francisk Chiriac, şeful PSD Brăila Ion Rotaru şi fostul edil-şef Aurel Simionescu s-au arătat mulţumiţi de modul în care managerul CUP “Dunărea”, Silviu Mangiurea a procedat după ce a aflat că au existat nereguli la calculul facturilor pentru apa meteorologică, cu precizarea că nu se pune problema demiterii sale din funcţie, aşa cum a solicitat în repetate rânduri opoziţia.

“Eu cred că orice conducător trebuie să fie informat. Dacă nu a fost informat acesta trebuie să facă o anchetă internă şi să constate cine e vinovat pentru ceea ce s-a întâmplat, pentru că de la manager în jos sunt nişte conducători. Dacă aceasta este realitatea şi să ia măsurile care se impun cu cei care n-au informat şi care n-au sesizat acest aspect că se lucrează cu dublu standard. Evident că atât timp cât nu mai este valabilă o formulă de calcul nu trebuie să o mai aplici. Nu e un lucru de interpretat şi nu trebuie vreo constatare specială pe acest aspect. (...) Din câte ştiu eu, domnul Mangiurea are un mandat de manager cu nişte criterii de performanţă şi cu nişte obiective pe care trebuie să le realizeze. Dacă acest lucru s-a întâmplat şi se face o analiză, evident că nimeni nu este bătut în cuie indiferent de poziţia pe care o are. Dar înţeleg că s-au luat măsuri şi dacă e cazul trebuie luate în continuare, dacă mai sunt persoane implicate şi vinovate. E limpede că în orice unitate trebuie să ai ordine şi disciplină. Atât timp cât lucrurile nu funcţionează e rolul managerului să intervină şi să rezolve problemele pe care le are în unitatea respectivă”, a declarat Rotaru, cu precizarea că deşi se poate face o analiză până la nivel de manager, în cazul de faţă nu ar fi necesar, deoarece nici acesta nu a fost informat de subordonaţi despre problemă.

 

Dragomir nu renunţă la ideea înfiinţării unei comisii a consilierilor

Primarul Marian Dragomir, alături de preşedintele CJ Brăila Francisk Chiriac, au anunţat că vor înfiinţa o comisie la nivelul CLM şi CJ, compusă din membri ai tuturor partidelor, care va putea verifica exact problemele de la CUP Dunărea pe segmentul facturilor la apa de ploaie, dar şi modul în care conducerea societăţii şi-a făcut treaba.

“Domnul Mangiurea a luat măsuri în această situaţie. S-a terminat investigarea acelei situaţii. V-am prezentat în conferinţă de presă măsurile care au fost luate şi care au condus la destituirea unei persoane, care a fost direct responsabilă, semnatar şi care coordona compartimentul economic la acea vreme. Directorul nu semnează facturile, în momentul în care cei care ascundeau acel lucru nu au mai putut să o facă, s-au luat măsuri. Lucrurile sunt foarte clare. Cel mai interesant lucru este referitor la faptul că nu este o situaţie imputabilă care a apărut în mandatul domnului Mangiurea. Acea situaţie s-a continuat pe ascuns în mandatul dumnealui. Dacă ar fi fost părtaş la acea situaţie era un subiect. Dar atunci când unii dintre angajaţi îţi ascund nişte lucruri trebuie să se ia măsuri. În această situaţie s-au luat. Şi nu vorbim despre sancţionarea cu avertisment verbal, ci destituirea din funcţie a celui responsabil”, a mai adăugat Dragomir.

Primarul a precizat că la următoarea şedinţă de CLM va propune fiecărui partid să îşi numească reprezentanţii în comisia respectivă şi se aşteaptă ca acelaşi lucru să se întâmple la CJ. Totodată acesta a ţinut să puncteze că liberalii brăileni au un interes în a solicita demiterea managerului CUP, Silviu Mangiurea, pentru a acoperi faptul că fostul viceprimar, Alexandru Dănăilă, a avut în atribuţii verificarea Companiei.

Reamintim că, după ce un cetăţean care locuieşte la case în municipiul Brăila a câştigat în două instanţe procesul cu CUP Dunărea, pe motiv că a fost încasat suplimentar pentru apa de ploaie, a izbucnit un întreg scandal pe această temă. Primarul Marian Dragomir a precizat, după o analiză amănunţită a situaţiei, că pentru unii clienţi de la case Compania a calculat în baza unei formule de calcul mai vechi, care viza întreaga suprafaţă a proprietăţii şi nu doar cea construită cum este acum. Astfel, conducerea CUP a demarat o campanie pentru a verifica în teren informaţiile şi a-şi actualiza baza de date. Pentru cei cărora li s-a calculat greşit deoarece nu aveau declarate suprafeţele construite şi neconstruite, Compania ar trebui să restituie banii. De asemenea, în urma unei anchete interne, Stelian Drăgan, directorul comercial al CUP,  a fost demis pe 12 februarie, fiind considerat vinovat pentru această situaţie. Totodată, primarul a promis că va propune în curând scăderea la jumătate a coeficienţilor de calcul a apei de ploaie.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro