Mergi la conţinutul principal

Protecția Consumatorilor a amendat 17 cămine de bătrâni din Brăila

* între 10 și 14 iulie, au fost verificate 58 de centre rezidențiale pentru bătrâni, centre pentru copii și pentru persoane cu dizabilități din municipiu și județ * la 17 dintre acestea s-au constatat abateri, fiind aplicate amenzi de zeci de mii de lei, precum și 24 de avertismente

 

 

 

Controale urmate de amenzi de zeci de mii de lei și avertismente la mai multe cămine de bătrâni, centre pentru copii și centre pentru persoane cu dizabilități din municipiul și județul Brăila.

În perioada 10 - 14 iulie 2023, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Brăila a participat la verificarea centrelor rezidențiale destinate persoanelor vârstnice, centrelor rezidențiale destinate persoanelor adulte cu dizabilități și cele destinate copiilor, atât private cât și de stat, care funcționează pe raza județului Brăila, în cadrul comisiilor mixte organizate sub coordonarea Prefecturii Județului Brăila, din dispoziția Prim-Ministrului României”, precizează reprezentanții CJPC Brăila.

În total, pe raza municipiului și județului Brăila au fost verificate, în cinci zile, nu mai puțin de 58 de locații centralizate la nivelul Instituției Prefectului și comunicate instituțiilor cu atribuții de control, la 17 dintre acestea fiind constatate abateri. Pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Brăila au aplicat 16 amenzi contravenționale în valoare totală de 35.000 lei și au dat 24 de avertismente. Totodată, comisarii de la Protecția Consumatorilor au dispus oprirea definitivă de la utilizare a unor produse neconforme în valoare de circa 4.500 de lei.

Potrivit CJPC Brăila, neregulile constatate în timpul controlului au fost: nerespectarea temperaturii de depozitare a produselor, prevăzută de producător; modificarea stării termice a produselor alimentare; folosirea unor ustensile de bucătărie necorespunzatoare alimentației publice, a veselei din plastic fără inscriptionarea specifică plasticului alimentar; existența unor calorifere, uși, pereți cu vopseaua exfoliată sau zone de rugină; folosirea, în băi, a unor suporturi de duș și de săpun ruginite, a unor baterii pentru chiuvetă oxidate; existența unor urme de infiltrații de apă pe tavan; lipsa informațiilor cu privire la ingrediente, la cele alergene și cu potențial alergen, la declarația nutrițională și a aditivilor utilizați sau a produselor care provin din ingrediente congelate din lista meniu; folosirea unor materii prime fără elemente de caracterizare și identificare; folosirea unor coșuri de gunoi din sala de mese fără capac; utilizarea unor cântare fără verificarea metrologică; folosirea unui mobilier vechi și pe alocuri deteriorat; utilizarea unor saltele neconforme; existența unor plăci de faianță sau gresie crăpate parțial sau sparte, a unor pereți degradați, fără tencuială; lipsa afișării, la loc vizibil, a informațiilor cu privire la datele de identificare ale firmei, denumirea unității, obiectivul de activitate, codul de identificare al firmei, programul de funcționare; lipsa autorizației de funcționare.

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro