Mergi la conţinutul principal

Profesori din Cahul, oaspeţi de seamă la Brăila

• 17 directori şi profesori din Republica Moldova au vizitat mai multe instituţii de învăţământ din oraşul nostru • întâlnirea s-a concentrat în jurul temei alternativelor educaţionale prezente în cele două ţări

 

Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Brăila a fost, în perioada 15 – 16 martie, gazda Schimbului de experienţă internaţional cu tema “Parteneriatul educaţional – sursă de dezvoltare instituţională”, organizat în cadrul Protocolului încheiat între ISJ Brăila, Sindicatul Învăţământ “Corneliu Gheorghe Caranica” Brăila, Direcţia Generală Învăţământ, Raionul Cahul şi Consiliul Raional Cahul al Federaţiei Sindicale a Educaţiei şi Ştiinţei, Republica Moldova.

La eveniment au participat prof. Valeriu Baban, director al Direcţiei Generale Învăţământ Cahul, prof. Elena Cebotari, specialist principal în învăţământ preşcolar şi 15 directori de grădiniţă şi profesori din Raionul Cahul. Din partea ISJ Brăila au participat prof. dr. Cătălin Canciu - inspector şcolar general, prof. Daniela Mihaela Turcu şi prof. Dan Gheorghiţă - inspectori şcolari generali adjuncţi, prof. Cristina Mangiurea – inspector pentru educaţie timpurie, inspectorii şcolari prof. Camelia Istrate şi prof. Ecaterina Bonciu, prof. Valeriu Partene şi reprezentanţi ai sindicatului brăilean, directorii grădiniţelor şi profesori în învăţământul preşcolar din judeţul Brăila.

Schimbul de experienţă a inclus seminarul “Parteneriatul educaţional – sursă de dezvoltare instituţională”, desfăşurat la Grădiniţa cu program prelungit nr. 37 “Dumbrava Minunată” Brăila. Ulterior, oaspeţii au vizitat şi o grădiniţă privată din municipiu, gazdele oferind astfel partenerilor din Republica Moldova un exemplu de educaţie de calitate furnizată de o instituţie particulară de învăţământ preşcolar. De asemenea, a fost vizitat Liceul Tehnologic “E. Nicolau” Brăila, prezentându-se specificul învăţământului tehnologic din municipiul Brăila.

“Parteneriatul Cahul-Brăila este unul valoros, în care am descoperit oameni cu o înaltă ţinută profesională. Graniţele geografice şi administrative dintre cele două ţări sunt consemne depăşite prin limba comună, limba română, care facilitează un dialog deschis şi constructiv între instituţiile colaboratoare”, a spus Cătălin Canciu.

Cu ocazia vizitei în Brăila, prof. Valeriu Baban le-a mulţumit gazdelor pentru donaţiile de carte pe care judeţul Brăila le-a făcut şcolilor din Cahul. Este vorba despre campania “De la român, la român, în An Centenar” din decembrie 2018, când 3.500 de volume au fost donate de elevi din judeţul nostru colegilor din Cahul, la care s-au adăugat alte peste 1.000 de volume de carte şi materiale didactice dăruite de o firmă din Brăila.

Invitatul de onoare al schimbului internaţional de experienţă a fost primarul Marian Dragomir, care a subliniat importanţa unei bune colaborări între instituţiile locale având ca scop comun oferirea unei educaţii de calitate în şcoli şi grădiniţe.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro