Mergi la conţinutul principal

Profesori condamnaţi

Răsturnare de situaţie în dosarul "Mită la Bac". Toate cele trei cadre didactice implicate în speţa care a bulversat învăţământul brăilean, doi profesori şi un inspector, au fost condamnate.
Anul 2016 a început cu veşti proaste pentru cei doi profesori, Daniela Haret şi Valentin Florin Damian, achitaţi în primă instanţă. Curtea de Apel Galaţi i-a condamnat la câte o pedeapsă de 3 ani închisoare, cu suspendare. Au de prestat şi muncă în folosul comunităţii, la Şomaj sau la Administraţia Pieţelor, şi nu mai au voie să facă parte din comisiile de corectare la examentul de BAC. Instanţa superioară a admis apelul formulat de Direcţia Naţională Anticorupţie şi a dat o lovitură grea, atât profesorilor, cât şi inspectorului de matematică Manuela Mirela Diaconescu, căreia i-a fost respins apelul.
Astfel, judecătorii Curţii de Apel Galaţi au desfiinţat sentinţa primei instanţe şi au dispus rejudecarea. Decizia a fost în favoarea procurorilor anticorupţie. "Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă ICCJ - DNA - Serviciul Teritorial Galaţi împotriva sentinţei penale nr. 87/04.06.2015 a Tribunalului Brăila. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi, în rejudecare: înlătură dispoziţiile de achitare a inculpaţilor Haret Daniela şi Damian Valentin Florin. Condamnă pe inculpaţi la câte o pedeapsă principală de 3 ani închisoare fiecare, la care se adaugă, pentru fiecare dintre ei, câte o pedeapsă complementară a interzicerii exercitării dreptului prev.de art. 66 alin.1 lit.g Cod penal - dreptul de a face parte din componenţa comisiilor de corectare la examenele de bacalaureat, pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea de către fiecare dintre cei doi inculpaţi a infracţiunii de luare de mită. Dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepselor de câte 3 ani închisoare aplicate inculpaţilor Haret Daniela şi Damian Valentin Florin, stabilind, pentru fiecare dintre ei, câte un termen de supraveghere de 3 ani", este soluţia dată de CA Galaţi.

Două luni muncă în folosul comunităţii

Ca şi cum nu ar fi fost suficient, profesorilor li s-au impus de către instanţă şi unele obligaţii. Dacă nu le respectă, închisoarea cu suspendare poate deveni cu executare. Mai exact, după cum au stabilit judecătorii, fiecare dintre inculpaţii Daniela Haret şi Valentin Florin Damian trebuie să respecte unele măsuri de supraveghere. Ei au obligaţia de a se prezenta la Serviciul de Probaţiune Brăila, la datele fixate de acesta, şi de a primi vizitele consilierului de probaţiune, desemnat cu supravegherea. Dacă îşi schimbă locuinţa, fac vreo deplasare care depăşeşte 5 zile sau îşi schimbă locul de muncă, trebuie să anunţe. Pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute de Codul penal, se comunică Serviciului de Probaţiune Brăila.
În plus, instanţa a impus fiecăruia dintre cei trei inculpaţi în dosarul «Mită la Bac», respectiv Manuela Mirela Diaconescu, Daniela Haret şi Valentin Florin Damian, obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune Brăila sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. La asta se mai adaugă şi munca în folosul comunităţii.
"Pe parcursul termenului de supraveghere, fiecare dintre inculpaţii Haret Daniela şi Damian Valentin Florin va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Brăila sau în cadrul SC Administraţia Pieţelor şi Târgurilor SA Brăila, pe o durată de 60 de zile. Atrage atenţia fiecăruia dintre inculpaţii Haret Daniela şi Damian Valentin Florin asupra disp.art 91 alin.4 Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere şi a consecinţelor ce decurg din aceasta", au decis judecătorii.
De la fiecare dintre inculpaţii Haret Daniela şi Damian Valentin Florin, a fost confiscată câte o sumă de 1.250 lei, iar din pedepsele aplicate a fost dedusă durata reţinerii, respectiv, ziua de 8 octombrie 2014, pentru fiecare dintre ei.
În ceea ce o priveşte pe inculpata Manuela Mirela Diaconescu, inspector de matematică, care a contestat sentinţa Tribunalului Brăila, în speranţa că va scăpa de condamnarea de 3 ani închisoare cu suspendare şi de munca în folosul comunităţii, aceasta a primit tot veşti proaste la CA Galaţi. "Respinge, ca nefondat, apelul formulat de inculpata Diaconescu Manuela Mirela împotriva aceleiaşi sentinţe penale. Obligă pe inculpata apelantă, Diaconescu Manuela Mirela, la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, în apel. Câte o copie după prezenta hotărâre şi după sentinţa penală apelată se vor comunica Serviciului de Probaţiune Brăila. Definitivă", se încheie sentinţa dată de CA Galaţi.

Acuzaţii grave la adresa inspectorului şi profesorilor

Profesorii acuzaţi că au trucat rezultatele examenului de bacalaureat, în schimbul unei mite de 2.500 lei, au fost trimişi în faţa instanţei de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Serviciul teritorial Galaţi, pe 3 noiembrie 2014. Asta după ce, la începutul lui octombrie, au fost reţinuţi pentru fapte de corupţie şi duşi în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă. Inspectorul Manuela Diaconescu a stat câteva luni în arest la domiciliu, ceilalţi fiind cercetaţi sub control judiciar.
Acuzaţiile procurorilor DNA erau extrem de grave, inspectorul şi profesorii fiind judecaţi pentru luare şi dare de mită. Potrivit procurorilor anticorupţie, în sarcina inspectorului la disciplina matematică în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, membru în Comisia judeţeană de organizare a examenului de bacalaureat Brăila, la data faptelor, s-au reţinut trei infracţiuni, comise în concurs. Mirela Manuela Diaconescu era acuzată de comiterea a două infracţiuni de complicitate la luare de mită şi complicitate la dare de mită. În ceea ce îi priveşte pe profesorii Daniela Haret şi Valentin Florin Damian, profesori corectori la examenul de bacalaureat sesiunea august - septembrie 2014, la disciplina matematică, la data faptelor, cercetaţi sub control judiciar, s-a dispus trimiterea în judecată pentru infracţiunea de luare de mită. Procurorii au stabilit că la data de 28 august 2014, inculpaţii Daniela Haret şi Valentin Florin Damian, în calitate de profesori corectori la examenul de bacalaureat, având ajutorul inculpatei Manuela Mirela Diaconescu, inspector şcolar la disciplina matematică, au solicitat şi au primit, de la inculpatul Văsii Iulian, suma de 2.500 lei pe care cei doi au împărţit-o. "Banii au fost ceruţi şi primiţi astfel încât, la teza scrisă susţinută la disciplina matematică, inculpatul Văsii Iulian, candidat la examen, să obţină o notă mai mare decât cea pe care o merita şi implicit, o medie de promovare a examenului de bacalaureat", se arată în comunicatul DNA.
Profesorii acuzaţi că ar fi luat mită şi inspectorul, care a fost intermediar, au fost reţinuţi pe ordonanţă, pentru 24 de ore, pe 8 octombrie 2014. Judecătorii Tribunalului Galaţi au respins însă propunerea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi au dispus măsura arestului la domiciliu pentru inculpata Manuela Mirela Diaconescu, pe o durată de 30 de zile. Abia în ianuarie 2015, inspectoarea de matematică a scăpat de arestul la domiciliu, fiind şi ea cercetată sub control judiciar, la fel ca şi ceilalţi doi profesori.
Profesoara Daniela Haret este titulară la Colegiul Naţional "Ana Aslan". Tot la Ana Aslan este titulară şi Manuela Diaconescu, dar era detaşată de câţiva ani pe postul de inspector de matematică. Valentin Damian este profesor de matematică titular la Liceul de Artă.

Vinovaţi şi nevinovaţi, în cauza "Mită la Bac"

Reamintim că pe 4 iunie 2015, judecătorii Tribunalului Brăila au dat sentinţa în dosarul «Mită la Bac». Deşi, iniţial, acuzaţiile s-au adresat atât inspectorului de matematică, Manuela Mirela Diaconescu, cât şi profesorilor corectori, Daniela Haret şi Valentin Florin Damian, prima instanţă a găsit doar un vinovat. Atunci, Manuela Diaconescu a primit 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii complicitate la dare de mită, la data de 28.08.2014. Instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 3 ani închisoare şi a stabilit un termen de supraveghere de 4 ani. Inculpata a fost obligată să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii, tot în cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Brăila sau Administraţia Pieţelor şi Târgurilor Brăila, pe o perioadă de 90 de zile. Pedeapsa a devenit acum definitivă, după sentinţa CA Galaţi, astfel că în perioada următoare trebuie prestată şi munca în folosul comunităţii.
Iulian Văsii, elevul care a luat Bac-ul cu ajutorul a 2.500 lei, şi-a recunoscut fapta în faţa procurorilor. Acesta a primit o pedeapsă de 2 ani închisoare, cu suspendare. Condamnarea a fost dată în decembrie 2014, de Tribunalul Brăila, elevul judecat pentru dare de mită având obligaţia de a presta muncă în folosul comunităţii, în cadrul Primăriei Viziru.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro