Mergi la conţinutul principal

Prin excludere. Eu nu votez

Zilele trecute am fost întrebată dacă votez. Şi am răspuns ca de fiecare dată simplu şi clar... nu. De ce aşa categoric? Pentru că nu am împlinit încă 18 ani! Şi mi-am pus şi eu la rândul meu aceeaşi întrebare. Mă gândesc că trebuie să existe un motiv cât de cât serios ca să nu particip la ceea ce va fi viitorul meu. De ce adolescenţii de 16-17 ani nu votează? Să încercăm prin excludere.

Pentru că nu sunt capabili să-şi asume propria opţiune?

Tinerii sunt din ce în ce mai interesaţi de politică, ba chiar au apărut polemici printre "puşti", iar eu cred că la 16 ani ai ajuns deja să decizi pentru tine. Un elev de liceu e conştient că trebuie să se implice cel puţin pentru propriile interese şi a simţit pe pielea lui că deciziile sale îl afectează direct. Îmi permit să concluzionez că varianta aceasta pică şi că nu acesta este motivul pentru care un adolescent în deplinătatea minţii nu poate merge la vot.

Uşor manipulabili?

Poate că un neiniţiat nu poate vedea urna de vot pentru că este încă manipulabil. Totuşi, la această vârstă, un tânăr luptă în primul rând pentru ceea ce crede şi e în stare să-şi susţină ideea în faţa celorlalţi, indiferent dacă are sau nu dreptate şi de cele mai multe ori refuză cu vehemenţă ideile impuse de alţii. Dar dacă tot vorbim de manipulare, câţi oameni în toată firea nu susţin un anumit partid doar pentru a recompensa litrul de ulei şi kilogramul de zahăr primit? Câţi alegători maturi nu sunt influenţaţi doar de gândul că o anumită opţiune le-ar putea aduce beneficii. Având în vedere că aceşti mulţi oameni care-şi vând conştiinţa pentru te miri ce au drept de vot, tind să cred că nu m-am apropiat de răspuns.

Personalitate în formare?

Să presupunem că aceşti adolescenţi de care vorbim au încă personalitatea în formare. În mod sigur aşa este. Cu siguranţă, ei încă mai caută răspunsuri, repere şi în mod cert mai au multe de învăţat. Dar să înţeleg că personalitatea celor de 70-90 de ani s-a format îndeajuns încât să discearnă votul în care cred cu o aşa tărie? Cred însă că mulţi dintre cei cu o vârstă înaintată sunt mai confuzi decât învăţăceii, sunt mult mai manipulabili decât ei, sunt de cele mai multe ori neinformaţi. Şi cu toate astea au drept de vot! Şi, gândind la rece, de ei depind candidaţii. Mergând pe ideea "cu ăştia am votat de când mă ştiu" sau "cu ăştia o să ne fie bine, nu vezi că ne-au dat şi alimente?" ei devin principalii alegători pe care vulturii pun mâna şi cărora le oferă drept de vot din toată inima. Ei nu merg la vot, ci votul merge la ei. Se cumpără astfel voturi la duzină, fie că e vorba de efectul de turmă ori de pură inconştienţă, indiferenţă ori credibilitate naivă sau hazard. Cu ce sunt aceste unelte politice mai presus decât nişte tineri de 16-17 ani, care şi-ar exprima astfel dorinţa, alegerea în ceea ce priveşte viitorul lor? Cu ce sunt cei cu doar 4 clase, dar care au 40, 50 ori 90 de ani mai "copţi" şi mai buni de a vota decât un licean de 16 ori 17 ani?

Probabil răspunsurile stau iarăşi în întrebări. Probabil că nu ne-am gândit până acum la asta pentru că suntem indiferenţi şi suntem crescuţi cu "aşa zice legea" sub pernă sau poate că e mult mai comod să ne păstrăm alegătorii fideli. Între timp, deşi mulţi tineri îşi exprimă entuziasmul faţă de acest drept semnificativ al democraţiei după care tânjim, ei sunt nevoiţi să stea pe bară şi să se uite neputincioşi cum alţii, mai novice chiar, votează.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro