Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Popa: «Vom înființa un depozit frigorific în bazinul legumicol Jirlău - Galbenu -Vișani»

* garantează  nr.1 pe lista PNL la Camera Deputaților

 

Brăila are nevoie de mai multe piețe agroalimentare, depozite frigorifice și silozuri pentru depozitarea  cerealelor. Potențial există, la fel și surse de finanțare. Asta susține Alexandru Popa, doctorand în ştiinţe agronomice, antreprenor în domeniul agricol şi candidat PNL Brăila pentru Camera Deputaţilor.

Este prima oară când fermierii români vor avea la dispoziție fonduri europene pentru depozitare, ceea le va permite și să se asocieze mai ușor și să-și vândă marfa la prețuri mai bune. Eu, ca viitor deputat, chiar îmi doresc să sprijin agricultorii, fermierii și legumicultorii, care doresc să-și dezvolte o afacere în județul Brăila, și nu numai.  De exemplu, cel mai mare bazin legumicol din județul nostru, Jirlău-Galbenu-Vișani, nu are niciun depozit frigorific și e păcat, pentru că este muncă multă la mijloc. Eu asta îmi propun pentru cultivatorii de legume: să înființăm un astfel de depozit. Și nu, nu este o promisiune. Este o garanție!”, a declarat Alexandru Popa, candidatul PNL Brăila, la Camera Deputaților. Guvernul liberal a promis că, la nivel national, cu ajutorul fondurilor europene va construi  patru depozite  frigorifice, cinci depozite regionale de cereale și va sprijini peste 1400 de IMM-uri din domeniul agro-alimentar.

În ceea ce privește ideea înfiinţării de silozuri, pentru depozitarea cerealelor, Alexandru Popa consideră că investițiile ar fi binevenite, mai ales acum, pe timp de criză, cum este pandemia de coronavirus, să poată ţine loc de rezerve de stat. 

"Este necesară înfiinţarea de silozuri în care să fie depozitate cerealele, plus că ele vor ţine loc de rezervă de stat. Contextul pandemiei ne-a arătat că trebuie să fim o ţară mult mai bine chibzuită, să ne asigurăm sursa de hrană. Nu este posibil ca noi să fim o ţară de consum, noi trebuie să devenim o ţară producătoare nu numai pentru noi, ci şi pentru export. Să ne amintim că, în trecut, eram grânarul Europei. Plus că depozitarea recoltei în propriile silozuri de cereale poate aduce un preţ mai bun pentru fermieri. Aceste silozuri pot fi construite cu fonduri nerambursabile obţinute de la Uniunea Europeană, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală", a mai explicat  liberalul Popa.

În acest context, inginerul brăilean face un apel la toți tinerii, inclusiv la brăilenii de peste hotare, care și-au pierdut speranța unui trai mai bun în România să revină în țară și să acceseze fonduri europene în agricultură, unde vor avea la dispoziție în următorii ani, atât fonduri pentru micul fermier, cât și pentru IMM-uri în domeniul agro-alimentar.

 

Biroul de presă PNL Brăila




Categorie articol: 

Comentarii