Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

PNL Brăila. Apel la conştiinţa consilierilor pentru eliminarea taxei pe apa de ploaie

• este vorba despre o serie de scrisori adresate nominal fiecărui membru CLM, respectiv CJ Brăila, privind susţinerea proiectelor PNL pentru eliminarea taxei pe apa de ploaie din facturile CUP Dunărea • liberalii susţin că au depus din nou proiecte pe această temă, astfel că speră să fie dezbătute în şedinţele ordinare din luna martie • aceştia fac apel la conştiinţa fiecărui ales în parte, în ideea de a li se alătura iniţiativei, dincolo de culoarea politică şi de comenzile primite de la partid •

 

Liberalii brăileni continuă lupta politică pentru eliminarea taxei pe apa de ploaie de pe facturile emise lunar de CUP Dunărea, de această dată îndreptând “reflectoarele” către membrii Consiliului Local Municipal şi Consiliului Judeţean. Mai exact, preşedintele PNL Brăila, Alexandru Dănăilă, a anunţat, ieri, în cadrul unei conferinţe de presă că a depus la secretariatul celor două instituţii o serie de scrisori adresate nominal tuturor membrilor CLM şi CJ Brăila, prin care le solicită ca dincolo de comenzile primite pe linie de partid să se alăture demersului PNL de a elimina această taxă. Dănăilă a precizat că PNL-iştii au depus din nou expunerile de motive pentru proiectele care vizează mandatarea liderilor administraţiei de a solicita în AGA la CUP Dunărea eliminarea taxei pe apa pluvială, astfel că speră să fie dezbătute în proximele şedinţe ordinare.

“Am depus din nou la Consiliul Local Municipal şi Consiliul Judeţean proiectele de hotărâre - şi sper ca în luna martie să poată intra şi să fie dezbătute -, privind eliminarea taxei pe apa de ploaie. La Consiliul Local a mai fost acest proiect pe ordinea de zi, dar a fost respins de majoritatea PSD, iar în Consiliul Judeţean, secretarul  judeţului (n.r. - Dumitrel Priceputu) şi preşedintele CJ Brăila, Francisk Chiriac, nici măcar nu au introdus acest proiect pe ordinea de zi, deşi am respectat procedura. Acesta deja este un abuz în serviciu din punctul meu de vedere. Şi nu este la prima abatere de genul acesta echipa de la Consiliul Judeţean. Dar dincolo de asta, oamenii trebuie să înţeleagă exact cine este «pentru» eliminarea apei de ploaie şi cine nu”, a declarat Dănăilă.

Liberalul a precizat că din momentul în care PNL Brăila a ridicat acest subiect, reprezentanţii tuturor partidelor politice în frunte cu liderii PSD au declarat public că îşi doresc eliminarea apei de ploaie, însă în ciuda afirmaţiilor nimeni nu a pus în practică acest deziderat comun. Motiv pentru care, prin scrisorile trimise consilierilor, liberalii speră ca propunerea lor privind proiectul de hotărâre să se materializeze. Dănăilă a ţinut să sublinieze şi că soluţia privind reducerea coeficienţilor de calcul nu este suficientă, chiar dacă reprezintă un prim rezultat al presiunilor făcute de liberali pe această temă.

“Astăzi (n.r. - joi), vom depune la secretarul CLM şi la secretarul CJ Brăila scrisori adresate nominal fiecărui consilier în parte. Pentru că până la urmă aceşti consilieri municipali şi judeţeni au un nume şi un prenume. Deci aceşti oameni nu se pot ascunde permanent în spatele unei decizii a partidului şi să meargă să ridice mâna acolo fără să îşi dea seama ce votează. Noi vom cere fiecărui consilier în parte să se alăture demersului nostru. Există câte o expunere de motive depusă la fiecare registratură. Este o hotărâre de consiliu care poate fi susţinută de toţi consilierii din CLM şi CJ, fără niciun fel de problemă. Sunt două săptămâni până la momentul şedinţelor ordinare la CLM şi CJ, probabil, undeva la sfârşitul lunii ăsteia. Până atunci au ocazia să semneze şi ei alături de ceilalţi colegi de la PNL aceste expuneri de motive şi aceste proiecte de hotărâre, urmând ca ele să fie supuse dezbaterii consiliilor şi să vedem mai departe ce se întâmplă. (...) În cazul în care consilierii celorlalte partide nu vor semna, vom înţelege - şi asta le transmitem şi în scrisoare -, că nu îşi doresc să participe alături de noi la acest demers de eliminare a apei de ploaie. Şi din momentul respectiv să nu mai facă afirmaţii mincinoase că sunt de acord, că vor să elimine, că o vor face”, a mai adăugat Dănăilă.

 

PNL-iştii avertizează CUP Dunărea că va ajunge să aibă mii de procese

Mergând pe aceeaşi linie, Dănăilă a ţinut să mai adauge că organizaţia PNL Brăila primeşte zilnic vizite de la cetăţeni care se plâng de modul în care acţionează CUP “Dunărea”, care sesizează nereguli, abuzuri şi care solicită ajutor pentru a acţiona în instanţă Compania. În linii mari, şeful PNL a precizat că reprezentanţi de la diferite asociaţii de proprietari s-au plâns că atunci când CUP opreşte apa pe reţea pentru diferite avarii, odată repornit sistemul, consumul înregistrat, în special de apometrele inteligente, este mai mare, iar apa respectivă neutilizabilă. De asemenea, aceste apometre noi înregistrează un consum chiar cu 40% mai mare decât apometrele dinainte, dar că există şi situaţii în care oameni care nu sunt branşaţi la canalizare primesc facturi pentru acest serviciu.

Dănăilă a susţinut şi că reprezentanţii CUP Dunărea au început să ameninţe abonaţii de la case, de la care încearcă să obţină declaraţii pe proprie răspundere privind suprafeţele construite şi cele neconstruite ale locuinţelor, că dacă vor solicita Companiei să le achite bani din urmă, în urma analizelor ar putea avea chiar ei de plătit mai mult.

“A fost o cunoştinţă de-a mea la CUP Dunărea, căreia i-am spus să meargă tocmai ca să vedem ce se întâmplă acolo. I s-a spus următorul lucru: «Ce v-a zis Dănăilă, ce aţi auzit, ce scrie presa despre iniţiativa PNL se va concretiza astfel. După ce dumneavoastră o să vă declaraţi suprafaţa din curte - pentru că era cineva care locuia la casă -, veţi plăti o cantitate de apă de ploaie mai mare şi veţi avea să ne daţi mai mulţi bani retroactiv». Persoanei respective i s-a cerut să renunţe la acest demers şi să declare suprafeţele în baza hotărârii de CLM şi CJ aprobată luna trecută. O chestiune ilegală. Sunt ameniţaţi că le taie branşamentul la canalizare! Despre aşa ceva se discută la «negocierile» la care sunt chemaţi abonaţii”, a declarat Dănăilă.

Liberalul a conchis prin a preciza că partidul său va sprijini toţi abonaţii CUP Dunărea care doresc să dea Compania în judecată şi să îşi solicite drepturile. Mai mult, acesta consideră că vor urma mii de procese pe speţa facturilor operatorului, plecând de la concluzia reieşită în urma discuţiilor cu cetăţenii nemulţumiţi.




Categorie articol: 

Comentarii