Mergi la conţinutul principal

PNL Brăila «aruncă mănușa». Cei trei candidați pentru orașe

* președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, candidații pentru primăriile celor trei orașe din județul nostru, la alegerile locale din 2024 * la Primăria Ianca va candida subprefectul Adin Boboc, în orașul Însurăței, omul de afaceri Daniel Cîrîc, iar în Făurei un alt antreprenor, Gabriel Mocanu * Popa a precizat că a ajuns la aceste variante în urma unor sondaje realizate în mai multe rânduri și s-a arătat extrem de sigur de victorie

 

 

 

 

Liberalii brăileni se ”încălzesc” serios pentru Alegerile Locale de anul viitor. În cadrul unei conferințe de presă pe care a susținut-o, miercuri după-amiază, președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat numele celor trei candidați care vor intra în cursa electorală pentru primăriile orașelor brăilene Ianca, Însurăței și Făurei. Acesta a lăudat fiecare candidat în parte și le-a dat ocazia să se prezinte în cadrul evenimentului. Pe scurt, la Ianca opțiunea PNL este subprefectul Adin Boboc, în Însurăței va candida afaceristul Daniel Cîrîc, iar în Făurei antreprenorul Grigore Gabriel Mocanu. Toți trei au candidat și în 2020 pentru aceeași funcție, din diferite ipostaze: Boboc, în calitate de membru PNL, Cîrîc a fost candidat independent, iar Mocanu a candidat din partea Pro România. Popa le-a lăudat scorurile obținute la vremea respectivă, dar a punctat că a ajuns la concluzia că aceștia ar fi cei mai buni candidați pentru PNL Brăila în urma unor sondaje de opinie realizate în mod repetat. De altfel, deputatul s-a arătat extrem de sigur de victorie.

Astăzi este un moment special atât pentru mine cât și pentru organizația pe care o reprezint. Vom face lansarea candidaților în cele trei orașe din Județul Brăila. Trecând printr-un rând de sondaje acum șase luni, am luat decizia ca potențialii candidați să fie cei trei domni din spatele meu. Între două luni și două săptămâni s-au repetat sondajele în cele trei orașe și am văzut că singurele variante prin care PNL poate câștiga alegerile în 2024 sunt colegii mei: domnul Adin Boboc, domnul Daniel Cîrîc și domnul Gabi Mocanu. Aș vrea să încep prezentarea care îmi este cel mai ușor de realizat și să îl prezint pe domnul subprefect. Adin este economist, îl cunoașteți și dumneavoastră de circa doi ani de zile, pentru că este subprefectul județului. La alegerile din 2020 a obținut un scor foarte bun. În jur de 40%. Din sondajele pe care le-am efectuat în ultima perioadă, cu toate că nu aș vrea să înaintez cifre, reiese cu siguranță că va fi viitorul primar Ianca. Adin este un candidat cu un potențial extraordinar de mare. Este și un om în care eu personal am foarte mare încredere. Un bun coleg și un om care este implicat, după orele de program, în activitățile partidului, cât se poate de intens și cât se poate de serios”, a declarat Popa, asigurându-l pe Boboc de tot sprijinul său.

 

Cine sunt candidații PNL pentru Însurăței și Făurei

O părere foarte bună a afișat deputatul și despre candidatul din Însurăței. Cîrîc este cunoscut în mod deosebit pentru un episod petrecut în urmă cu mai mulți ani, când acesta deținea o fermă și a decis să realizeze o serie de teste legate de calitatea apei potabile din Însurăței. La vremea respectivă acesta acuza Compania de Utilității Publice „Dunărea” Brăila și prezenta respectivele teste realizate de firme private, potrivit cărora apa nu era în regulă. Cîrîc a amintit în cadrul conferinței că a reușit atunci pentru o perioadă de un an de zile să scadă prețul apei și că a forțat CUP ”Dunărea” să se mobilizeze la vremea respectivă și să informeze populația prin facturile tipărite și nu numai în legătură cu calitatea apei.

Următorul candidat pe care vreau să îl prezint este domnul Daniel Cîrîc. De profesie inginer mecanic. Dumnealui este și antreprenor. Se pliază foarte mult pe spiritul și idealurile pe care le are PNL. Vreau să vă spun că în perioada în care dumnealui a candidat ca independent în 2020, nu mai am rezultatele exact, dar a luat undeva la 30%. Știu că a luat dublu numărul de voturi pe care l-a obținut atunci PNL în Însurăței. Știu că imediat după ce a obținut un rezultat extraordinar de bun, în contextul în care era un primar PSD de 20 de ani acolo, care a câștigat tot timpul cu un procent mai bun decât al contracandidaților, am avut o discuție cu domnul Cîrîc. În trecut l-au căutat toate partidele, inclusiv colegii de alianță. Având o discuție aplicată, mi-a spus după câteva minute: «Alex, voi veni alături de tine!» Dumnealui a văzut că noi nu avem firme de casă. Nu îi voi impune nimic după ce dumnealui va deveni primar. Este un om cu coloană vertebrală, un om cum ar trebui să fie toți primarii din Județul Brăila”, a declarat Popa.

Cîrîc a precizat, printre altele, că a mai fost membru PNL Brăila și în 2008, însă a decis să părăsească partidul după ce nu a fost de acord cu faptul că atunci se impuneau candidați de la Centru și i s-a transmis că acest aspect nu îl privește.

Revenind la opțiunile PNL Brăila pentru cele trei orașe, Popa a afirmat că și Gabriel Mocanu ar avea șanse serioase să obțină Primăria Făurei.

Trecem la al treilea candidat al nostru. Orașul Făurei în 2020 a avut un candidat surpriză, să spun așa. Pe domnul Gabi Mocanu, care este antreprenor. A terminat facultatea de management. Este un tânăr antreprenor care a reușit în business-ul pe care l-a avut până la acest moment. Gabi a candidat în 2020 la partidul Pro România având un scor în jur de 30 – 35%. Făcând două rânduri de sondaje în orașul Făurei, alături de Gabi, am luat decizia ca el să fie candidatul nostru pentru 2024. Știți destul de bine că orașul Făurei este un oraș drag sufletului meu. Mi-am terminat liceul acolo, o parte din familia mea a locuit și locuiește încă acolo. Îmi doresc din tot sufletul ca orașul Făurei, în 2024, să fie PNL. Cu siguranță vom reuși! Gabi are tot sprijinul meu. Știu că este un om serios și un luptător”, a conchis deputatul. Ar mai trebui adaugat că Mocanu este în prezent membru în Consiliul Local Făurei din partea Pro România, alături de alți doi consilieri. Așa că nu a intrat încă în PNL oficial, ca să nu își piardă funcția. Mocanu a precizat că cel puțin alți doi colegi de la Pro România l-ar urma la PNL în momentul de față.

 

 

 

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro