Mergi la conţinutul principal

"Piaţa muzicală din România e plină de cocalari, iar muzica cultă nu prea are ce căuta"

M.G.: Cum a luat naştere Addiction?
Silviu: La început am fost doar eu şi Bogdan, undeva prin martie 2007. Eu am început să cânt la chitară şi l-am învăţat şi pe Bogdan.
Bogdan: Iniţial, Silviu era cel care lua lecţii de chitară şi pot spune că m-a inspirat şi pe mine foarte mult. La început am vrut să fac chitară ritmică, iar Silviu să se ocupe de chitara solo, dar în timp am descoperit că mă atrage mai mult chitara bas. Neavând toboşar la vremea respectivă, foloseam tobe sintetizate pe calculator în programe midi. Adevărul e că am căutat foarte mult timp un baterist, aproape vreun an, până să ni se alăture Alex. "Sub tensiune", trupa din care el făcea parte, doar ce se despărţise, iar lui i-a făcut plăcere să vină alături de noi.
M.G.: Ce semnifică numele trupei voastre?
Bogdan: Numele se referă la sentimentul pe care îl avem noi faţă de muzica pe care o cântăm şi faţă de stilul pe care îl abordăm. Pur şi simplu ne place atât de mult încât îl numim Addiction.
M.G.: De ce aţi ales acest stil, progressive metal?
Silviu: Pentru că este un «challenge» pentru noi. Oricum... partea rea este că nu avem solist vocal. Dacă am avea, cred că lucrurile ar sta altfel. Dar aşa, fără solist, lumea s-ar plictisi dacă am cânta trei acorduri în cinci minute într-un alt stil.
M.G.: Ce trupe vă plac şi vă influenţează totodată stilul?
Silviu: Dream Theater, Metallica, Joe Satriani. Eu compun, deci într-un fel mă influenţează...
Alex : Mike Portnoy de la Dream Theater este bateristul care are cea mai mare importanţă pentru mine. De asemenea, sunt mulţi baterişti de jazz foarte buni, dar pe care nu-i ascult întotdeauna pentru că nu reuşesc să fac ceea ce fac şi ei. Mai mult, mă oftic când văd cât de bine reuşesc să cânte.

"Căutăm solist vocal"

M.G.: Cum vă alegeţi repertoriul? Aveţi şi compoziţii proprii, înţeleg...
Silviu: Compunem, dar momentan n-am ieşit cu nicio piesă în public. E destul de greu că nu avem solist vocal. Toţi cei pe care i-am găsit până acum falsau foarte mult şi preferăm să păstrăm trupa aşa până găsim unul bun.
M.G.: Unde cântaţi? Aţi participat la concursuri?
Silviu: Am participat la un singur concurs, se numea «Se caută o vedetă» unde am câştigat o diplomă pentru că am fost singurii din categoria noastră. (Râde!)
M.G.: Activitatea trupei vă afectează programul de la şcoală? Reuşiţi să vă împărţiţi timpul?
Silviu: Asta este o problemă. Nu reuşim să ne ocupăm aşa cum ne-am dori de trupă, fiindcă avem şi şcoală. Putem să repetăm doar în weekend, uneori nici atunci.
M.G.: Unde aţi concertat?
Silviu: Până acum am avut patru recitaluri, de două ori consecutiv la Casa Tineretului, la Teatrul « Maria Filotti » în ianuarie, unde am avut succes pentru că erau foarte mulţi elevi de vârsta noastră şi la Sala Polivalentă, la concursul de care vă ziceam. Şi vom mai cânta joia viitoare, pe 23 aprilie, pentru Murgoci.
M.G.: Aveţi vreun profesor care vă ajută?
Silviu: Cu excepţia lui Bogdan, ne pregătim la Şcoala Populară de Arte. Alex a fost pregătit de directorul de acolo, Romeo Bunea, iar eu fac chitară cu doi profesori, unul dintre ei de la Şcoala de Arte.
M.G. : Trupa voastră are şi un site. Cum şi de ce l-aţi făcut?
Bogdan: Eu am fost cel care a făcut site-ul, prin luna martie, întâi am luat un model de pe net şi apoi n-am făcut decât să creez o temă mai interesantă, să adaug imagini. L-am făcut... ca să fie, dar poate fi un alt mod prin care încercăm să ne promovăm trupa. Până acum avem 33 de persoane care şi-au făcut cont la noi pe site. Asta le permite să ne asculte piesele şi să comunice pe forum.
M.G.: Vorbiţi-mi despre experienţa voastră de dinainte de trupă.
Alex: Eu m-am apucat de tobe când aveam şase ani. Iniţial, am mers la Palatul Copiilor, apoi la Casa Armatei, unde aveau un set de tobe şi am luat lecţii. Mai târziu am primit cadou propriul meu set de tobe, mici, pe care le-am ţinut în apartament. Între 2002 şi 2004 am luat lecţii la Şcoala Populară de Arte, unde se tot formau diferite trupe şi eu eram luat ca baterist. Cu "Sub tensiune" am stat vreun an şi ceva, până când s-a destrămat. Am cântat chiar şi într-o piesă de teatru de la «Maria Filotti», cu care am mers la Bucureşti, iar în 2005 am concertat în deschidere la Iris.
Silviu: Iniţial, am învăţat să cânt la pian, îmi luasem o pianină pe la 8 ani, dar am continuat cu chitara clasică, după care mi-am cumpărat una electrică.
Bogdan: Eu sunt cel mai întârziat, am început să studiez chitara abia de la 16 ani. La început am făcut puţin acustică introductiv, iar apoi m-am axat numai pe bas.
M.G.: Ce părere aveţi de piaţa muzicală din România?
Silviu: E o panaramă, pentru că dacă ajungi undeva în vârf, trebuie automat să ai şi altă meserie ca să poţi trăi. La noi se piratează foarte mult, din vânzarea albumelor cred că scoţi vreo 10 lei. Doar din spectacole dacă mai câştigi ceva.
Alex: Cred că e important să fii la locul potrivit în momentul potrivit, ca să ajungi faimos. Degeaba cânţi o dată la televizor, devii faimos pentru o clipă, apoi te pierzi repede pe parcurs.
Bogdan: Nu prea văd o mare evoluţie în ceea ce priveşte muzica în România, mai ales cu apariţia manelelor. E o piaţă plină de cocalari, iar muzica cultă nu prea are ce căuta, întrucât nici ascultători nu prea mai sunt.
M.G.: Ce aşteptări aveţi de la Addiction? Cum o vedeţi în viitor?
Silviu: Bogdan are deja 18 ani, ceea ce înseamnă că nu va mai rămâne prea mult timp cu noi, deci automat trebuie să căutăm un basist. Doar eu cu Alex mai putem rămâne. Oricum, noi ne dorim să urmăm Liceul de Artă, apoi Conservatorul... Poate reuşim să ajungem undeva. Eu iau în calcul şi posibilitatea de a studia în afară ţării, am aflat deja mai multe despre un institut de rock în Londra.

Ce este Progressive Metal

Progressive Metal este un mix de progressive art rock al anilor 70 (Yes, Rush, King Crimson) cu sunetul de bază al Tradional Metalului, pentru a produce provocări muzicale şi sunete intrigante. Inovatorii şi cele mai influente trupe de Prog Metal sunt Queensryche şi Fates Warning. Ambele s-au născut spre mijlocul anilor 80, cu un stil de Heavy Metal foarte diferit, dar s-au remarcat prin profesionism muzical şi mai ales printr-un fel foarte elaborat de a scrie piese .

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro