Mergi la conţinutul principal

Peste 200 de amenzi în două zile

Sancţiunile aplicate în weekend de poliţişti pentru abateri de la prevederile Codului Rutier au mai adus la buget câteva zeci de mii de lei şi au lăsat fără permis de conducere mai mulţi conducători auto.
Potrivit Biroului de Presă al IPJ Brăila, în zilele de vineri şi sâmbătă, 19 şi 20 septembrie 2014, lucrători din cadrul Serviciului şi Biroului Rutier au desfăşurat mai multe acţiuni pe arterele rutiere din municipiul şi judeţul Brăila, pentru constatarea de contravenţii şi infracţiuni rutiere. Raziile au fost organizate, de asemenea, pentru combaterea producerii accidentelor rutiere grave.
Pe parcursul celor două zile, poliţiştii au constatat 233 de contravenţii, pentru care au aplicat sancţiuni în valoare totală de 56.170 de lei. De asemenea, ei au ridicat în vederea suspendării patru permise de conducere şi au retras două certificate de înmatriculare. Acţiunile de acest gen continuă şi săptămâna aceasta.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro