Mergi la conţinutul principal

Partide care nu existau la data alegerilor locale vor putea avea consilieri şi primari

PPDD-iştii se declară total împotriva controversatei Ordonanţe de Urgenţă a Guvernului Ponta care permite migrarea politică a aleşilor locali pentru o perioadă de 45 de zile. Concret, preşedintele interimar al organizaţiei judeţene a Partidului Poporului, Ivan Cristian, a ţinut să prezinte cu exactitate care este punctul de vedere al conducerii centrale în legătură cu această problemă. Consilierul judeţean a emis un comunicat de presă în care PPDD-ul atacă destul de dur traseismul politic. "Deşi PPDD nu este afectat de consecinţele Ordonanţei de Urgenţă, întrucât aleşii locali ai partidului rămân fideli electoratului şi «Proiectului celor 100 de puncte» promovat de Dan Diaconescu, sub culoarea violet a PP-DD, nu putem să nu observăm faptul că nu va mai fi respectată voinţa electoratului exprimată la alegerile din iunie 2012, iar voturile românilor nu se vor mai regăsi în reprezentarea corespunzătoare a mandatelor din administraţia publică locală. Există astfel riscul ca partide care nu erau înfiinţate la data alegerilor locale din iunie 2012 sau nu se regăseau pe buletinul de vot să aibă azi reprezentanţi în administraţia locală, fără a primi legitimarea supremă, votul românilor", se arată în cadrul comunicatului. Totodată, membrii PPDD consideră că "o astfel de meteahnă legislativă" a condus şi la situaţia paradoxală actuală din Parlamentul României, când partide fără electorat au o reprezentare mai mare decât formaţiunile politice care au ajuns în Parlament "prin votul românilor". "Totodată, vă informăm că PPDD a sesizat instituţia Avocatul Poporului pentru situaţia creată, cerându-i imperativ să conteste la Curtea Constituţională această Ordonanţă de Urgenţă care legitimează traseismul politic", completează PPDD-iştii.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro