Insa dreptul la educatie e cu un picior in groapa, se stinge pe zi ce trece si traim bine asa, impacati cu noi insine, resemnati cu viata mediocra - banalizata spre paralizie constienta. Avem dreptul la educatie inca de mici. Acelasi drept il are si cel din buricul capitalei si cel din fruntea turmei de oi, si cel ce e urmarit din scurt de parinti, si cel ce are libertate totala la autoformare. Avem dreptul la educatie "asigurat" pana in clasa a zecea. Din acest punct, ai dreptul la parinti capabili sa-ti plateasca studiile... sau nu. Si poate un copil dornic se mai descurca la liceu cu manuale imprumutate, dar cum ramane cu studiile superioare? Cum isi asigura el dreptul la educatie? Sau mai precis cine i-l asigura, avand in vedere ca locurile fara taxa nu sunt asa numeroase... Dreptul la educatie tine in fond si de dreptul societatii de a mentine "calitatea" oamenilor, iar respectarea drepturilor depinde de cunoasterea si asumarea lor, iar societatea este datoare. Ca o minge de fotbal, ar trebui sa ne cunoastem si respectam dreturile, pasandu-le si preluandu-le... pura teorie? Ca-ti cunosti dreptul la exprimare ori opinie nu te opreste sa inghiti in sec respirand greu, cand cel ce-ti da ordine iti rade in nas. Dreptul la corectitudine nu a impiedicat pe nimeni pana acum sa-si arate portofelul, ca sa-si regleze destinul. Si cand ne vine randul, parca-parca se mai lungeste lista cu drepturi. Drepturile si obligatiile au devenit un mod de aparare sau atac, amintite sau uitate in functie de necesitatile personale. Si dupa ce dai de gustul normalitatii si ea tot relativa, trebuie doar sa-ti procuri singur mijloacele de supravietuire pe baza acestor reguli.
Cati parinti nu se bazeaza in "educatie" pe principiul "esti al meu, fac ce vreau cu tine", cati barbati nu-si umfla penele si orgoliul masculin profitand de puterea fizica pentru a domina, cati oameni cu functii inalte nu profita de rangul lor, cati lideri nu stiu ce sa faca cu drepturile si obligatiile lor. Se pare ca lista lor e si "mai relativa".
