Mergi la conţinutul principal

Noi donaţii de rechizite în cadrul campaniei “Ghiozdănel pentru şcolărel”

* campania rămâne deschisă până pe 10 septembrie, iar donaţiile se aduc la sediul redacţiei “Obiectiv” din Strada Mihai Eminescu nr. 56

 

 

 

 

Donaţiile continuă să vină pe adresa redacţiei pentru campania ”Ghiozdănel pentru şcolărel”, iniţiativă prin care ne dorim să strângem rechizite şi să venim astfel în sprijinul copiilor care an de an se pierd în drumul spre şcoală. Prima donaţie de rechizite a fost oferită de un cadru didactic, care a făcut şi o donaţie în bani (50 lei). A doua donaţie a venit din partea unei brăilence şi a constat într-un ghiozdan complet echipat pentru şcoală. Ambele donatoare au dorit să rămână anonime, însă noi ţinem să le mulţumim public pentru gestul frumos.

Reamintim că iniţiativa “Ghiozdănel pentru şcolărel” este deschisă până pe 10 septembrie, timp în care îi puteţi ajuta pe elevilor din mediul rural să meargă la şcoală cu o simplă donaţie de rechizite. Ce anume puteţi dona? Ghiozdane, penar echipat sau stilouri, pixuri, creioane, carioci, riglă, radieră, ascuţitoare, trusă de geometrie etc., caiete dictando/matematică/tip I/tip II/caiete studenţeşti/geografie/biologie/muzică/cu foaie velină, bloc de desen, acuarele, pensule, etichete caiete, foi A4, etc. Orice ajutor în materie de rechizite este binevenit şi va fi de mare folos pentru copiii mai puţin norocoşi. De asemenea, se pot face donaţiile inclusiv în bani, iar organizatorii campaniei se vor ocupa să achiziţioneze rechizite pentru copii. Toate donaţiile se pot aduce la sediul redacţiei ”Obiectiv”, de luni până vineri, între orele 10.00-16.00. Donatorii şi bunurile sau sumele de bani vor fi făcute publice, aşa cum v-am obişnuit. Ulterior, în perioada 10-13 septembrie, redactorii ”Obiectiv” şi voluntarii de la Forumul Tinerilor Brăila vor merge la şcolile din mediul rural pentru a distribui rechizitele. Cu cât mai multe donaţii, cu atât mai mare va fi şi numărul de şcoli în care vor ajunge!

Campania ”Ghiozdănel pentru şcolărel” este derulată de Forumul Tinerilor Brăila, Centrul de Tineret – Brăila Youth Hub, Asociaţia ”Pentru Adevăr” şi cotidianul ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, în parteneriat cu Primăria Municipiului Brăila şi Consiliul Judeţean Brăila.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro