Arnon este un adolescent rebel şi tot ceea ce face este să se răzvrătească împotriva părinţilor sufocanţi sau a colegilor şi profesorilor mult prea plictisitori. Adolescenţa lui este o dorinţă continuă de descătuşare, reflex pe care însă nu-l pierde nici mai târziu, când scapă de părinţi şi de profesori, însă se confruntă cu problemele serviciului. Astfel, toată viaţa lui devine o revoltă continuă, este împotriva plictiselii, chiar şi împotriva existenţei de zi cu zi. Pare că toată viaţa lui este alb-negru, colorată doar din când în când de cluburile de noapte şi prostituatele Amsterdamului.
Fiecare zi pe care personajul o trăieşte este o zi de luni, în care te trezeşti prea obosit să mergi la serviciu, prea mahmur să te ridici din pat, prea visător să reuşeşti să faci cafeaua. Într-un fel şi el este un Sisif, un erou al lui Camus, conştient de rutina sa, se revoltă tot timpul şi ca orice om revoltat o şi ia puţin razna.
Este un roman interesant până la un punct, pentru că această răzvrătire continuă a început să mă cam agaseze pe la mijlocul cărţii. Felul lui de a se revolta mi s-a părut destul de nesuferit, cum era şi viaţa pentru el.
