Mergi la conţinutul principal

Moisiu de la CJ a ajuns la Psihiatrie

Directorul Biroului de Achiziţii Publice din cadrul CJ Brăila, Nicolae Moisiu, anchetat în acelaşi dosar de corupţie cu Gheorghe Bunea Stancu a suferit un nou episod de depresie. Acesta s-a internat singur la Spitalul de Psihiatrie, luni, 5 ianuarie, acuzând o stare generală de rău, după cum ne informează conducerea unităţii spitaliceşti. Potrivit aceleiaşi surse, deşi pacientul nu părea a fi într-o stare mentală ameliorată, soţia acestuia a insistat să fie externat chiar ieri. "Domnul Moisiu s-a prezentat la noi, de bună voie, în dimineaţa zilei de luni, 5 ianuarie, în jurul orei 10.00. A spus medicilor că se simte rău şi că vrea să fie internat. Noţiunea generală în cazul acestui pacient este depresia. A stat doar două zile internat, iar la insistenţele soţiei sale a fost externat chiar astăzi (n.r.- miercuri, 7 ianuarie a.c.) Vă daţi seama că nu avea cum să se vindece în două zile, dar noi nu avem voie să ţinem cu forţa un pacient internat aici împotriva voinţei sale. Este caz penal. Noi i-am dat un tratament", a declarat pentru "Obiectiv-Vocea Brăilei" , managerul Spitalului de Psihiatrie "Sf. Pantelimon", Florentin Crăciun.
De precizat că Nicolae Moisiu nu se află la primul incident de acest gen. Acesta a încercat să-şi ia viaţa la începutul anului 2012, după ce a fost citat într-un dosar cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI) în care era anchetat preşedintele suspendat al CJ Brăila, Gheorghe Bunea Stancu. Atunci, Moisiu a ingerat o supradoză de medicamente.
Şeful Serviciului Achiziţii Publice din cadrul Consiliului Judeţean Brăila se află sub control judiciar, fiind acuzat de DNA că a săvârşit cinci infracţiuni de abuz în serviciu cu obţinere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, dintre care una în formă continuată. În luna august a anului trecut, acesta a fost ridicat de mascaţi în ziua în care procurorii au descins la sediul CJ Brăila şi la locuinţa lui Stancu.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro