Mergi la conţinutul principal

Moş Crăciun, darnic pentru «Braicar»: patru autobuze noi marca Isuzu

Compania publică de transport persoane a finalizat achiziţia pentru patru autobuze noi de medie capacitate cu aceeaşi firmă cu care a lucrat şi în trecut - importatorul şi dealerul autorizat al mărcii Isuzu în România, compania "Anadolu Automobil Rom" SRL. Pentru lista de cumpărături, "Braicar" va achita aproape 1,8 milioane lei, fără TVA, adică echivalentul a aproape 407.200 euro, foarte aproape de preţul de pornire al licitaţiei.
Plata pentru lotul de autobuze se va efectua astfel: pentru primele trei bucăţi, în maxim 30 de zile de la livrare, iar ultimul va fi achitat în termen de 60 de zile de la recepţia produsului şi comunicarea facturii. "Autovehiculele urmează să sosească, cel mai probabil, în cursul săptămânii viitoare", ne-a declarat directorul general al "Braicar", Cornel Săndulescu. Întrebat când vor fi aduse şi garniturile de tramvai recent cumpărate din Austria, sursa citată a explicat că recepţia se va face zilele acestea.
Reamintim că în ultimii ani "Braicar" a efectuat mai multe achiziţii de autobuze de mică şi medie capacitate, în urma licitaţiilor fiind astfel cumpărate modele Isuzu produse în Turcia şi aduse în România de "Anadolu Automobil Rom", importatorul direct al mărcii Isuzu. De asemenea, compania s-a chinuit încă din primăvară să cumpere şi tramvaie la mâna a doua, reuşind să încheie un contract abia în toamnă, cu "Holding Graz - Communale Dienstleistungen" GmbH, având sediul în localitatea Graz, Austria. Valoarea achiziţiei a fost de 59.500 euro, fără TVA, pentru nouă garnituri de tramvaie SH, la care se adaugă şi costul cu transportul lor până în Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro