Mergi la conţinutul principal

Meet me halfway on our bridge

Nu mi s-a mai spus "Scrie despre asta !", ci doar "Scrie !", lucru care aparent m-a bucurat, ştiam că pot scrie despre orice, dar orice înseamnă totul şi totodată...nimic.

M-am intrebat după ce principii îşi trăiesc oamenii viaţa, câtor legi se supun (obligaţi de situaţii, din păcate), ce-i preocupă, unde vor să ajungă, cine sunt ei, cine suntem noi...Dincolo de norul bătrân al aparenţei, al banalităţii şi-al timpurilor trecute, oamenii au ajuns să se impartă in mai multe categorii, printre care regăsim: oamenii resemnaţi şi oamenii guvernaţi de întrebarea "De ce ?" şi-n permanentă agitaţie în găsirea unui "Pentru ca...". Pare că nici acum nu mi-am ales tema textului pe care îl scriu, însă m-am aplecat asupra unei idei, esenţiale din punctul meu de vedere : Prietenia cu sine! Trăim într-o lume în care nimic nu este sigur, în care ne integrăm mai putin uşor, in care cu toţii suntem într-o continuă căutare a liniştii interioare, linişte pe care o găsim in diferite momente ale vieţii, după ani de muncă sau poate...niciodată! Am ajuns să transformam zidul ce ne proteja instinctiv într-unul ce ne protejează acum cu bună ştiinţă, chiar de noi înşine. Ne este frică să ne deschidem in faţa cuiva, dar totuşi vrem prieteni, ne este frică să ne asumăm anumite riscuri, dar cu toate acestea vrem să câştigăm, ne este frică să simţim şi din cauza aceasta ajungem să n-o mai facem aşa cum ne-am fi dorit. Vrem să fim stăpâni pe noi înşine, dar nu ştim cum să ne cunoaştem.
Cu câţiva ani în urmă, mi-am propus să-mi găsesc "cel mai bun prieten şi încă de atunci îl tot caut, după colţul străzii, în teancurile de amintiri pe care le-am lăsat să aţipească învineţite de clepsidra timpului ce se scurge apăsător, în poezii, în scrierile despre prietenii şi-n fiecare loc unde ajung să păşesc sau să pătrund. Văzând că nu găsesc nimic din ce caut, am fost încercată de gândul de a-mi găsi "cel mai bun prieten" în mine însămi, gând ce m-a făcut îndată să mă simt dezamagită şi...singură. Cred că mulţi dintre noi am privit în oglindă şi am văzut acolo doi ochi rătăciţi, un chip obosit de trăirile ulterioare sau pur şi simplu nimic. Spun "nimic" pentru că, într-un moment al vieţii realizezi că eşti mai mult decât ceea ce vezi sau că în fond, nu esti (doar)...ceea ce vezi ! Atunci, mi-am propus să-mi găsesc proiecţia în oglindă, astfel încât să nu fiu niciodată singură şi întotdeauna să pot folosi cel de-al treilea sau al patrulea braţ, ca să mă pot apăra de exteriorul ce deteriorează fiecare lucru pe care îl atinge, cu alte cuvinte mi-am propus să-mi găsesc "cel mai bun prieten" în oamenii din jurul meu. Un timp am fost încântată de idee, să adun de pretutindeni, trăiri, sentimente, obiceiuri şi să-mi creez prietenul adevărat, de care cu toţii avem nevoie. Dar, odată cu trecerea timpului, am început să obosesc să tot caut în oameni ("metaforic" vorbind) părţi divizate din propria fiinţă, aşa că m-am decis să risc şi să-mi găsesc "jumătatea sufletului meu", nu jumătatea alături de care să-mi petrec viaţa, ci jumătatea care să-mi împărtăşească ceea ce nu-ţi poţi împărtăşi de unul singur şi anume: Prietenia!

După lungi căutări am simţit pentru prima dată gustul libertăţii, am simţit pentru prima dată că nu sunt singură şi că am ajuns la finalul jocului, iar premiul câştigător a fost "un prieten adevărat".

Spun finalul jocului pentru că nu ai de unde să ştii ce se va întâmpla a doua zi, dar cu toate acestea m-am hotărât să las temerile în urma şi să mă deschid în faţa unui om. Cu alte cuvinte, mi-am găsit "cel mai bun prieten", care nu se lasă înlănţuit de principiile morale ale realităţii, care este capabil să obţină libertatea prin gândire, care ştie că limitele nu există atunci când ştii unde să te îndrepţi, un prieten căruia nu i-a fost teamă să se deschidă, să mi se deschidă...

Vorbeam despre "prietenul adevărat" al fiecăruia şi mulţi mi-ar spune că un prieten adevărat la şaisprezece ani, şapte luni şi optsprezece zile este doar o iluzie, o iluzie care-mi va lăsa în suflet o foarte mare dezamăgire şi poate nu i-aş contrazice, dar aş întreba dacă acei oameni care mi-ar spune asta, au avut curajul să creadă (sau dacă au găsit măcar) într-un prieten adevărat, într-o fiinţă nerăbdătoare să-i cunoască, într-un prieten dornic să te înţeleagă fără să-i dai ceva în schimb, ci doar să fie acolo! Iar acum, când am ajuns (de nevoie) la sfârşitul gândului ce mă încerca (acela de a-mi găsi o proiecţie), m-am întrebat dacă ar trebui să scriu sau nu despre asta şi dacă cititorii ar fi interesaţi să frunzărească nişte cuvinte, trăiri şi sentimente, în care poate nu se regăsesc. Am găsit două variante de răspuns, pe care le ştiţi cu toţii, dar am ales să risc. De ce? Pentru că doar riscând să mă deschid voi putea să aduc lângă mine persoanele de care-mi pasă, doar aşa îmi voi găsi un prieten şi voi gusta de nenumărate ori din dezamăgirea atât de firească a vieţii, dar în acelaşi timp...voi risca să mă deschid cu posibilitatea să câştig mai mult decât zeci de oameni care nu câştiga într-o viaţă ceea ce eu am câştigat în şaisprezece ani!

Şi doar riscând să mă deschid (să scriu despre acest gând pe care îl avem cu toţii) voi afla dacă textul meu a fost sau nu... pe înţelesul cititorilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro