A fi matur nu înseamnă să ai buletin şi să crezi că acesta îţi conferă multe drepturi. A fi matur nu înseamnă să aştepţi cu disperare o anumită vârstă de la care să te apuci de fumat, băut, de ce nu droguri ori să-ţi pierzi virginitatea. Nu eşti mai presus decât nimeni dacă la 14 ani ai iubit de 22. Asta o pot face şi eu, o poate face oricine. E nevoie de câteva sinapse pentru a afla locul potrivit în care să cauţi. Eşti însă cu mult mai sus decât ceilalţi dacă îţi conştientizezi propriile forţe, dacă eşti capabil să te autoevaluezi şi să îţi stabileşti prin urmare o cale în viaţă.
Sincer? Îmi este milă că în secolul 21 fetele se consideră mature dacă au parte de toate cele de mai sus plus un număr mare la cupă. Îmi este milă de ele că se amăgesc de la vârste mult prea fragede cu dragostea adevărată, însă şi de băieţii de 22 de ani care, neavând succes la fete de vârsta lor se multumesc cu puştoaice.
Calităţile interioare, cele care evidenţiază cu adevărat bărbaţii şi femeile în societate, sunt de cele mai multe ori ignorate ori luate în râs. Dacă eşti pasionat de ceva, dacă ai talent ori dacă ştii să ieşi din turmă şi să nu faci ca ei eşti considerat... prost ori nesimţit. Dacă la 16 ani încă poţi să te bucuri că ninge, încă poţi să faci glume, să te distrezi prin jocuri, ţi se trânteşte câte o replică, de la altul de 13 ani: "Vaaai ce imatur eşti!!".
Maturitatea nu semnifică să te opreşti cu totul din a copilări. Aceasta, după părerea mea, presupune mai mult să îţi formezi o personalitate învăţând de la ceilalţi din jurul tău, ori din propriile tale experienţe, căutându-ţi modele, idealuri, mentori în oricine crezi tu că îţi poate oferi aceasta. Ajungi astfel să împrumuţi câte puţin din calităţile fiecăruia din jurul tău, să mai lucrezi acolo unde crezi că este nevoie, până vei ajunge în final la ceea ce eşti tu. Şi când spun tu, mă refer la tine, la personalitatea ta, nu la ceea ce vor alţii să fi. Deoarece maturitatea presupune o gândire proprie şi sigură care nu poate fi influenţată. Siguranţa de sine e o calitate, care zic eu, este extrem de importantă în procesul maturizării deoarece, în zilele secolului 21 mulţi vor încerca pe parcurs să ne schimbe opiniile, ideile, părerile, astfel încât ei să fie favorizaţi.
Dezvoltarea personală implică şi dezvoltarea laturii afective, apariţia sentimentelor de simpatie, iubire, afectivitate ori din contră, ură, reticienţă, faţă de anumite persoane şi cristalizarea sentimentelor, adică să fii capabil să zâmbeşti chiar şi atunci când lucrurile nu sunt aşa cum vrei tu să fie, sau cum ar trebui să fie. Spun aceasta, deoarece dacă tu nu vei arăta încredere şi optimism, trăirile tale vor fi transmise şi celor din jurul tău, astfel încât cei mai mici sau cei care se încred în tine vor fi dezamăgiţi, iar cei care îţi vor răul îţi vor cunoaşte punctele slabe
Să fii mare înseamnă să ai capacitatea de a distinge binele de rău, de a putea lua o decizie şi singur, dar şi de a asculta sfaturile şi îndrumările celor apropiaţi. Trebuie să conştientizăm faptele noastre, să gândim de mai multe ori înainte de a acţiona sau de a spune ceva. Este de asemenea important să facem distincţia între problemele majore şi cele minore, să cunoaştem priorităţile şi nevoile, dar şi dorinţele noastre ori ale celor dragi.
Cu toate acestea, trebuie să păstrăm cât mai mult copilul din noi, căci vor veni vremuri cu adevărat grele, când datorită problemelor, responsabilităţilor ori stresului va trebui să renunţăm la o bună parte din el.
Maturitatea, cred eu, presupune mai presus de toate acceptarea ideii că suntem pe cont propriu şi că trebuie să ne descurcăm singuri, fără ajutorul părinţilor sau al familiei. De asemenea, odată cu înaintarea în vârstă, oamenii capătă experienţă şi acceptă cu mai mare uşurinţă necunoscutul, fiind mai deschise la risc şi căpătând, prin urmare, curaj. Adulţii tratează problemele, mai uşoare ori mai simple, fără o teamă majoră de eşec, cum fac majoritatea adolescenţilor. Gândirea pozitivă este un atuu pe care îl deprindem cu toţii la vârsta maturităţii şi care ţine mult de încrederea în forţele proprii.
Maturitatea, un început ingrat
Creşterea şi dezvoltarea organismului nu înseamnă doar să te faci mare. Fiinţa umană nu este alcătuită doar dintr-o grămadă de muşchi acoperită cu piele, care este aşezată pe un schelet. Cele două procese presupun mult mai multe schimbări decât cele fizice, iar "îmbătrânirea" noastră aduce odată cu ea multe responsabilităţi care nu se mai reduc doar la a duce gunoiul ori la spălatul vaselor.
