Mergi la conţinutul principal

Maraton competiţional de toamnă organizat de CSM Brăila şi DJST

În week end-ul care urmează şi cel de săptămâna viitoare, Clubul Sportiv Municipal în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret organizează patru competiţii de mare anvergură, la tot atâtea discipline sportive.
Prima începe vineri, 16 septembrie, este rezervată voleiului feminin şi se numeşte "Brăila volley team cup". Participă patru formaţii din primul eşalon, vicecampioana naţională şi finalista Cupei României, CS Ştiinţa Bacău, ocupanta locului al patrulea, Unic LPS P. Neamţ, CSU Argeş Volei Piteşti şi Penicilina Iaşi şi două echipe din cel de-al doilea eşalon, CSU Galaţi şi CSM Comision, organizatoarea competiţiei.
Turneul se încheie sâmbătă, la ora 14.30, odată cu festivitatea de premiere şi după doar o jumătate de oră, pe pista stadionului Municipal încep întrecerile din cadrul Cupei MACEC la dirt-track, o competiţie care reuneşte la start alergători din şapte ţări, Germania, Polonia, Ucraina, Bulgaria, Ungaria, Cehia şi România.
Concursul internaţional de dirt- track de sâmbătă, 17 septembrie, se încheie cu Memorialul "Voiculescu - Botezatu".
Săptămâna viitoare, la Brăila vor avea loc alte două competiţii, Memorialul "Simion Cuţov" la box şi Cupa "Dunării de Jos" la judo.
"Împreună cu DJST organizăm patru mari competiţii, una oficială, cea de dirt-track şi trei amicale, de pregătire în vederea campionatelor din această toamnă. La volei vin două formaţii tari ale campionatului intern, iar la dirt- track participă alergători din elita continentală. Prima ediţie a Memorialului "Simion Cuţov" este rezervată cadeţilor şi juniorilor şi vor veni pugilişti de la cluburi puternice din ţară. Sper ca la aceste competiţii să participe cât mai mulţi spectatori ştiut fiind faptul că la Brăila publicul creează întotdeuna o atmosferă frumoasă", a declarat Aurelian Dumitru Blănaru, directorul CSM.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro