Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Măsuri anti COVID-19. Patron amendat pentru că nu a închis localul înainte de miezul nopţii

în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00.40, poliţiştii s-au autosesizat cu privire la faptul că, în incinta unui restaurant din municipiu se aflau aproximativ 20 de persoane • era vorba despre un eveniment privat, însă  reprezentantului societăţii i s-a pus în vedere faptul că are obligaţia de a închide restaurantul la ora 00.00 •  patronul a încasat o amendă în valoare de 2.000 de lei

 

Restaurant din Brăila deschis după miezul nopţii, pentru o petrecere privată, în vreme de pandemie COVID-19. Poliţiştii s-au autosesizat şi i-au aplicat patronului de local o amendă, pentru că nu a închis la ora 00.00, aşa cum prevede legea în stare de alertă. Oricum, în week-end, poliţiştii au efectuat controale de amploare, în locuri aglomerate, iar cei care nu au respectat legea nu au fost iertaţi.

După cum au transmis reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Brăila, în noaptea de 13 septembrie, sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00.40, poliţiştii din cadrul Biroului Ordine Publică s-au autosesizat cu privire la faptul că, în incinta unui restaurant, de pe raza municipiului, se aflau aproximativ 20 de persoane care participau la un eveniment privat. “Cu această ocazie, a fost identificat reprezentantul societăţii căruia i s-a pus în vedere faptul că, potrivit HCJSU nr. 34/2020 (hotărâre a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă - n.r.), are obligaţia de a închide restaurantul la ora 00.00. De asemenea, societatea a fost sancţionată contravenţional, cu amendă în valoare de 2.000 de lei la Legea 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19”, a precizat agent Geanina Niculae din cadrul Biroului de Presă al IPJ Brăila. 

În perioada 11 - 13 septembrie poliţiştii brăileni împreună cu jandarmi, reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare, Direcţiei de Sănătate Publică Brăila, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila, pompieri şi poliţişti locali au desfăşurat acţiuni de verificare, cu efective mărite, pe raza întregului judeţ. S-a acţionat în zonele aglomerate şi în mijloacele de transport în comun, în cele cu regim de TAXI şi în mijloacele care asigură transportul angajaţilor la locul de muncă, având ca principal obiectiv siguranţa cetăţenilor, în contextul prevenirii răspândirii COVID - 19.

Astfel, au fost verificate 218 societăţi comerciale şi 765 de vehicule.

Potrivit poliţiştilor, au fost aplicate 240 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 100.000 de lei, 97 fiind pentru nerespectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Poliţiştii brăileni, împreună cu poliţiştii locali au acţionat şi în mijloacele de transport public de persoane, fiind depistaţi 25 de călători care nu au respectat măsurile privind purtarea corespunzătoare a măştii de protecţie, aceştia fiind sancţionate cu amendă totală în valoare de 2.000 de lei.




Categorie articol: 

Comentarii