O carte magică, pe care nu o termini la ultima pagină şi la care te gândeşti mult timp după lectură. Doar ce am citit-o şi simt nevoia să o recitesc. Ultima pagină mi-a lăsat impresia că mai trebuia să înţeleg ceva, că în cuprinsul romanului se află sensuri mult mai adânci decât cele pe care le-am perceput eu. Poate că tocmai aceste lucruri fac din «Lupul de stepă» o carte bună.
Cu toate că romanul lui Hesse este unul care nu ar trebui povestit ci mai ales citit, voi încerca să cuprind în câteva fraze povestea lupului de stepă. Harry, personajul principal, este incapabil să se bucure de lucrurile mărunte ale vieţii, devenind din ce în ce mai solitar şi izolat de lume. În momentul în care personajul atinge punctul maxim al disperării lui, gândurile împingându-l spre sinucidere, o cunoaşte pe Hermina, omologul său feminin. Apariţia ei îl transpune într-o lume a simbolurilor, a magicului, Hermina conducându-l într-o adevărată iniţiere a căutării şi cunoaşterii sinelui.
Scriitura m-a fascinat de-a dreptul, nu e o carte pe care să o laşi uşor din mână, cu toate că în primele pagini subiectul mi s-a părut greoi. Însă, pagină cu pagină, am fost curpinsă de farmecul volumului.
