Mergi la conţinutul principal
Sportul și războiul politic din CJ

Liberalii contra HC Dunărea

• cu câteva zile înainte de a câștiga meciul cu „Valur” din Islanda, cu scorul de 30-14, dar și de a se califica în turul al 3-lea al EHF European League, unde va juca cu Borussia Dortmund, HC ”Dunărea” Brăila a avut parte de un moment jenant la obținerea unei finanțări suplimentare din partea Consiliului Județean Brăila • Asociația Sportivă Handbal Club ”Dunărea” Brăila a solicitat încă 1.200.000 lei pentru acest an din partea CJ Brăila, pe lângă cele 12 milioane lei deja alocate • unii dintre consilierii județeni PNL Brăila au criticat, în ședința ordinară de la finele lunii trecute, faptul că se dau din nou bani către handbal, nu către alte sporturi sau chiar alte domenii mai importante, din punctul lor de vedere, pentru Brăila • prezent la ședință, președintele clubului, Adrian Manole, a oferit răspunsuri consilierilor

 

Moment absolut jenant în cadrul celei mai recente ședințe ordinare a Consiliului Județean Brăila în momentul în care s-a pus în discuție acordarea unei finanțări suplimentare în acest an pentru echipa de handbal HC ”Dunărea”. Iar episodul s-a întâmplat chiar cu câteva zile înainte ca echipa să bifeze o nouă reușită notabilă, prin învingerea ”Valur” din Islanda, cu scorul de 30-14, calificarea în turul al 3-lea al EHF European League, unde urmează să joace cu Borussia Dortmund. Mai mult, miercurea trecută HC Dunărea Brăila a învins-o pe CS Rapid Bucureşti cu scorul de 28-27 (16-12), pe teren propriu, într-un meci din etapa a cincea a Ligii Naționale de handbal feminin.

Revenind la ședința ordinară a CJ Brăila, consilierii au avut pe ordinea de zi un proiect privind modificarea hotărârii din ianuarie 2023 prin care s-a dat undă verde pentru contribuția bănească inițială cu titlu de cotizație din partea instituției pentru dezvoltarea activității Asociației Sportive Handbal Club ”Dunărea” Brăila în acest an. Pe scurt, clubul a solicitat un sprijin suplimentar din partea autorităților. În luna ianuarie a acestui an, CJ Brăila a aprobat alocarea a 12.000.000 lei. La rândul său Consiliul Municipal Brăila a aprobat alocarea a 3.300.000 lei pentru acest an. Persoanele juridice, membre în asociație au cotizat 30.000 lei, persoanele fizice 14.400 lei. Ei bine, reprezentanții asociației au solicitat încă 1.200.000 lei din partea Consiliului Județean, 300.000 lei în plus din partea municipalității, 3.000 lei din partea membrilor (persoane juridice) și 540 lei de la membrii - persoane fizice, după cum reiese din referatul de aprobare al proiectului. Cu alte cuvinte, pentru acest an, cotizația din partea consilierilor județeni către echipa de handbal a ajuns la valoarea totală de 13.200.000 lei.

Subiectul a stârnit interesul unora dintre consilierii liberali, care au afirmat că deși nu au nimic împotriva sportului în general și nici a echipei de handbal, li se pare că autoritățile brăilene acordă mult prea multă atenție acestui club și că există și alte priorități. Mai mult, aceștia au semnalat că nu li se pare normal ca echipa să fie formată în mare parte din jucătoare din alte zone decât Brăila, considerând că în realitate se alocă finanțări pentru ”sinecuri PSD-iste”, deoarece clubul este unul privat și nu reprezintă brăilenii cu adevărat.

La ședință a fost prezent și președintele Clubului HC ”Dunărea” Brăila, Adrian Manole, care a încercat să le ofere explicații tehnice consilierilor nemulțumiți.

 

Liberalii Bucălău și Lungu, de părere că CJ Brăila ar trebui să aibă alte priorități

Consilierul județean PNL Alexandru Bucălău a fost cel care a deschis subiectul privind faptul că insitituția Consiliului Județean Brăila se grăbește să aloce încă 10% la suma inițială pe care a acordat-o la începutul anului către echipa de handbal. Liberalul a criticat și faptul că Asociația a decis să renunțe la antrenorul Costică Buceschi și a solicitat informări privind banii pe care acesta îi va încasa în contextul dat. Bucălău a amintit și de episodul cu antrenorul Eugen Baștiurea care a câștigat un proces pe o speță similară, obținând drepturi financiare, ce au ajuns să fie plătite din banii Consiliului Județean.

”Dacă ținem cont și de suma pe care o va da și Consiliul Local Municipal de 300.000 lei, se va ajunge la un buget total de 16,8 milioane lei. Adică 3,4 milioane euro, aproximativ. Totodată vedem că după patru etape antrenorul, respectiv domnul Costică Buceschi a fost îndepărtat de la conducerea echipei. Dorim să știm dacă au fost achitate niște sume către dumnealui, ținând cont că și-a încheiat mandatul înainte de termen. Și dacă au fost achitate care sunt aceste sume? Știm foarte bine că în trecut, a mai fost o situație în genul acesta, prin 2008, când domnul Eugen Baștiurea a fost îndepărtat, a mers în instanță și și-a câștigat drepturile bănești în sumă totală de 277.326,32 lei. Dorim să știm dacă se va întâmpla acest lucru și cu domnul Buceschi, de unde vor fi acordați acești bani? Tot din bugetul brăilenilor?”, a întrebat Bucălău, nemulțumit.

De asemenea, liberalul a atras atenția că în prezent echipa nu este formată din jucătoare din Brăila, chestiune valabilă și la cea de tineret, astfel că nu înțelege de ce Consiliul Județean ar trebui să susțină clubul în acest context.

”Văd că în proiectul de hotărâre scrie negru pe alb că au fost semnate contracte de activitate sportivă cu sportive de valoare, concurente ale loturilor naționale de handbal din România și alte țări, motiv pentru care salariile sportivelor transferate au fost mai mari decât s-a previzionat în momentul conceperii bugetului pe anul 2023. Pe ce bază au fost semnate aceste contracte, ținând cont că a fost un buget deja votat și aprobat iar banii au fost virați de către Consiliul Județean? Schimbăm regulile în timpul jocului? Totodată se invocă ordonanța de Guvern nr. 16/2022 cu privire la mărirea CAS și CASS. În momentul în care a fost făcut bugetul această ordonanță era în vigoare. Pentru ce trebuie acum să suplimentăm cu încă 10%, ținând cont că această ordonanță era în vigoare la momentul creionării bugetului? Totodată, nu există nicio jucătoare din Brăila. Noi dăm atâția bani din bugetul brăilenilor. Pentru ce aducem jucătoare de la alte cluburi din țară pentru echipa de tineret? Pentru care se plătesc bani pentru transfer, apoi cazare, masă și salarii”, a mai spus Bucălău, afirmând și că înființarea echipei de tineret a condus la costuri mai mari. Acesta a dorit să știe dacă vor urma și alte solicitări de finanțare suplimentară din partea clubului.

La rândul său, consilierul liberal Dănuț Lungu a intervenit pentru a atrage atenția că nu are nimic împotriva susținerii sportului în general, însă consideră că și alte discipline sportive ar trebui să se bucure de sprijin financiar din partea Consiliului. Ba mai mult, că există alte domenii de activitate mai importante unde CJ Brăila ar trebui să își îndrepte atenția, precum Sănătatea. Lungu a dorit să fie lămurit și de ce Consiliul Județean ”trebuie” să răspundă de fiecare dată pozitiv la orice solicitare venită din partea Clubului HC ”Dunărea”. De asemenea, a dorit să știe care este motivul exact pentru care s-a solicitat încă 1.200.000 lei.

 

Președintele clubului, Adrian Manole, a oferit răspunsuri:  „Ușa la noi la club este în permanență deschisă, se poate verifica absolut orice”

Profitând de faptul că președintele Asociației HC ”Dunărea”, Adrian Manole, se afla în sala de ședințe, șeful CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac (liderul PSD Brăila), l-a invitat să răspundă la întrebările consilierilor.

”Vreau să încep prin a mulțumi tuturor că ați fost în permanență alături de noi. Încercăm să facem întotdeauna tot ce putem să reprezentăm orașul Brăila, România, peste tot cu brio. Vreau totodată să vă spunem că suntem perfect conștienți de tot ceea ce se întâmplă în țară și cât de greu le este tuturor. Am să încerc să răspund întrebărilor domnului consilier”, și-a început Manole intervenția.

Acesta a preferat să lămurească pentru început situația privind plățile ce trebuiesc acordate fostului antrenor, precizând că toții banii în acest sens vin dinspre partea privată și nu din finanțările venite de la autorități.

”Cu domnul Buceschi într-adevăr este o clauză de 20.000 euro în contract. Această clauză va fi și totdeauna a fost susținută din fonduri private. Ca să fac o observație, noi am venit în decembrie 2021, în anul 2022 Clubul HC «Dunărea» a avut din fonduri private 3 milioane lei. (...) Întotdeauna aceste rezilieri ni le asumăm noi, conducerea. Sau orice altă cheltuială care nu a fost prinsă în contract. Ușa la noi la club este în permanență deschisă, se poate verifica absolut orice. Nu avem niciun fel de problemă. Lucrurile acestea, din păcate, se întâmplă. În sport nu este matematică. Peste tot sunt rezilieri, probleme cu jucătoare, cu antrenori și așa mai departe. Consider că această schimbare este benefică. Mi-am asumat-o și nu avem niciun fel de remușcare”, a mai spus acesta.

Manole a explicat și de ce este nevoie ca echipa să aibă mai multe jucătoare pe anumite poziții cheie, chiar dacă acest lucru înseamnă costuri mai mari.

”Handbalul se joacă pe șapte posturi. Noi avem jucătoare, dar s-ar putea ca pe un post, de exemplu cum este extrema dreaptă, care se joacă cu mâna stângă, să fie nevoie de mai mulți sportivi. Jucătorii de mână stângă sunt foarte rari. Sunt greu de adus. Nu poți să te prezinți la meci doar cu o jucătoare de mână stângă. Fiindcă ai nevoie de minim două. De aceea am adus trei jucătoare și pentru ele s-a plătit o grilă cum s-a negociat între cluburi. Grilele de obicei sunt fixate de federație, undeva la 4-5.000 euro. Nu știu ce pot să vă mai spun aici”, a mai precizat președintele clubului de handbal.

Sursa citată a mai punctat că toate transferurile realizate până în prezent au fost foarte bune. Totodată, Manole a dorit să facă o ultimă observație. Acesta le-a transmis consilierilor că în data de 30 septembrie urma să aibă loc meciul cu echipa islandeză și că dacă HC „Dunărea” Brăila ar câștiga (lucru care s-a și întâmplat) ar urma o deplasare la Dormund. Președintele a afirmat că orice cheltuială cu această deplasare va fi susținută din fonduri private. Manole a mai spus și că în realitate echipa ar avea nevoie de mult mai mulți bani decât le solicită autorităților, chiar dacă unora dintre consilieri li se par sume mari.

”Din păcate nu ne ajunge suma pe care sperăm să o votați ca să ne finanțați. Mai avem multe alte cheltuieli de făcut. Dar ne asumăm și noi să muncim și să aducem bani privați. Tocmai asta este”, a conchis acesta.

 

Chiriac scos din pepeni de Bucălău: ”Acum ați devenit expert și în sport!»

Președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac, s-a arătat total deranjat de intervențiile consilierilor liberali, precizând că din punctul său de vedere aceștia vorbesc pe anumite teme pe care nu le stăpânesc absolut deloc.

”Domnule consilier Bucălău, am înțeles. Sunteți expert în drumuri. Pe asta am înțeles-o. Acum ați devenit expert și în sport! Lăsați oamenii care cunosc acest fenomen să își facă treaba. Și lăsați gargara asta că ne-am săturat! Sunteți foarte bun și la citit (n.r. – remarcă legată de faptul că Alexandru Bucălău a avut notițe pe telefon în timpul intervenției în plen). (...)Felicitări! Hai să fim serioși! Dacă aveți ceva de comentat și de spus... dar nu întrebările astea care sunt efectiv gargară politică”, a afirmat Chiriac.

Cum liberalii au insistat că suma alocată este prea mare, președintele CJ Brăila a solicitat intervenții din partea directorului economic al insitituției, Drăguța Dan, dar și de la directorul Compartimentului Juridic, Mioara Duțu.

Ambele au dat asigurări că proiectul este corect atât din punct de vedere economic, cât și juridic, punctând că în cazul în care consilierii au vreun dubiu legat de aceste două aspecte, pot oricând să voteze „împotrivă”.

”Toți banii au fost justificați ca urmare a solicitărilor”, a precizat Dan, referindu-se la o intervenție a șefului CJ privind faptul că s-au făcut verificări din partea Curții de Conturi privind finanțările către HC ”Dunărea” fără a fi sesizate probleme.

La rândul său, Mioara Duțu a venit cu o rugăminte la adresa consilierilor, de a solicita lămuriri în Comisiile de specialitate, înaintea ședințelor de plen, punctând că nu i se pare normal să trebuiască să dea explicații la fiecare punct înainte de momentul votului.

 

Cine-s consilierii liberali care au votat pentru HC Dunărea

În toiul discuțiilor privind necesitatea sau nu de a finanța suplimentar echipa de handbal al Brăilei, consilierul județean Florin Cîrligea (cu câteva minute înainte de a anunța că demisionează din funcția deținută în CJ Brăila și din calitatea de membru PNL), a dorit să le atragă atenția colegilor săi că nu se arată la fel de înflăcărați în a apăra drepturile celor din sectorul privat, atunci când sunt loviți de măriri de taxe.

”Nu știu, colegii mei să fi fost la fel de vocali la mărirea de 3% a taxelor pentru IMM-uri. Nu cred că a fost așa gălăgie nici la nivel național. Față de suma de 1,2 milioane lei... Vă dați seama câte sute de mii de firme sunt afectate de această mărire?”, a declarat Cîrligea, însă a fost întrerupt de Lungu, care i-a transmis că subiectul invocat nu are legătură cu proiectul și că poate interveni la ”Alte probleme” sau la ”o cafea”.

La rândul său, Vasile Constantin Varga a încercat să vină cu o variantă împăciuitoare, precizând că au mai fost proiecte în trecut unde grupul PNL a votat ”împotrivă” fără a avea un fundament real, motiv pentru care și-ar dori ca situația să nu se repete, cel puțin în cazul sportului brăilean.

”Este clar un război politic din care, din păcate, suferă brăileanul de rând. Să nu uităm că noi am fost aduși aici prin voturile brăilenilor. (...)Fac un apel pe această cale la toți colegii mei. Am gafat în anii precedenți. Și le am așa pe conștiință. O dată pe rectificarea bugetară, cea privind modernizarea unei secții de la Spitalul Județean. Altă dată cu solicitarea unei unități militare care a cerut suma de 10.000 lei pentru schimbarea unei centrale telefonice, la care grupul meu, la fel, a votat «împotrivă». Haideți măcar pentru sport să facem ceva! Dacă nici pentru spital nu suntem de acord, că este politic. Dacă nici pentru o unitate de interes militar național. Pentru sport, părerea mea este că ar trebui să facem ceva. Măcar pentru viitorul copiilor noștri”, a declarat Varga, însă Bucălău a intervenit întrebându-și retoric colegul în ce măsură are HC ”Dunărea” vreo legătură cu ”copiii brăilenilor”, când este vorba strict despre un club privat.

După aceste lungi discuții, în cele din urmă, proiectul a fost aprobat cu votul majorității, cu 7 voturi ”împotrivă” din partea consilierilor PNL. Chiar și așa, Florin Cîrligea a votat ”pentru”, în timp ce Vasile Varga și Marian Căpățînă s-au abținut.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro