Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Legumicultorii brăileni atraşi de Programul “Tomate”

• sunt 29 de producători brăileni interesaţi de acest program şi care au fost declaraţi eligibili • după ce fac dovada livrării tomatelor în perioada 23 octombrie - 20 decembrie pe piaţa locală, ei îşi vor primi banii, undeva la 3.000 euro • Direcţia Agricolă Brăila a comunicat că deja un fermier brăilean şi-a încasat banii cuveniţi

 

Campania de toamnă a programului “Tomate”, în cadrul căruia statul acordă un stimulent de 3.000 euro/an proprietarilor de sere şi solarii care cultivă şi livrează roşii în extrasezon, a atras şi fermieri brăileni. Potrivit unei statistici a Direcţiei Agricole Brăila, la nivelul judeţului nostru s-au înscris în program, cu livrare în perioada octombrie - decembrie 2017, nu mai puţin de 39 de producători agricoli, dintre care 29 sunt eligibili. Astfel, conducerea DAJ Brăila s-a declarat mulţumită de reacţia de până acum a legumicultorilor locali în urma campaniei derulate de instituţie cu scopul promovării programului de sprijin pentru tomate, cultivate în sere sau solarii, de identificare a potenţialilor beneficiari producători agricoli şi încurajarea lor în sensul accesării schemei de ajutor financiar. Directorul DAJ Brăila, Traian Cişmaş, a precizat că, până acum, unul dintre legumicultorii locali intraţi în program a primit deja banii cuveniţi, după ce a făcut dovada vânzării a 2 tone de roşii pe piaţa brăileană. “În această a doua etapă a programului guvernamental privind acordarea sprijinului financiar pentru cultivatorii de roşii în spaţii protejate, regula jocului spune că livrarea cantităţilor minime de tomate trebuie să aibă loc în perioada 23 octombrie - 20 decembrie. Avem deja un fermier care şi-a încasat banii şi urmărim ca mulţi alţii, asemenea lui, să îndeplinească toate cerinţele minime din program şi, astfel, să încaseze sprijinul financiar”, ne-a declarat Traian Cişmaş, adăugând că în prima parte a programului, cu livrare în perioada 1 ianuarie - 15 iunie inclusiv, au fost 10 fermieri brăileni care şi-au încasat banii cuveniţi.   

 

Avantajele schemei de minimis la tomate

După cum se cunoaşte, producătorii agricoli din România sunt susţinuţi, printr-un program guvernamental să cultive tomate în spaţii protejate, însemnând sere, solarii, astfel încât aceştia să asigure necesarul de consum intern de roşii din producţia autohtonă. Totul se întâmplă în cadrul unei scheme de ajutor de minimis destinată producătorilor agricoli persoane fizice care deţin atestat, producătorilor agricoli persoane fizice autorizate, întreprinderilor individuale şi familiale, precum şi producătorilor agricoli persoane juridice. Valoarea sprijinului financiar care se acordă beneficiarilor este de 13.481,4 lei/beneficiar/an, care reprezintă contravaloarea în lei a 3.000 euro/beneficiar/an, însă valoarea totală a ajutoarelor de minimis care se acordă unei întreprinderi/întreprinderi unice nu poate depăşi echivalentul în lei a sumei de 15.000 euro pe durata a trei exerciţii financiare.

Pentru a fi eligibili acordării acestei forme de sprijin financiar pentru cultura tomate, beneficiarii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: să deţină o suprafaţă cultivată cu tomate în spaţii protejate de minim 1.000 mp, marcată la loc vizibil cu o placă indicator inscripţionată “Program susţinere tomate, 2017” şi să menţioneze numărul cererii depuse pentru obţinerea finanţării; să obţină o producţie de minimum 2 kg de tomate/mp şi să valorifice o cantitate de tomate de minimum 2.000 kg dovedită cu documente justificative, de pe suprafaţa de teren menţionată; să fie înregistraţi în evidenţele Registrului agricol deschis la primăriile în a căror rază administrativ-teritorială se află suprafeţele cultivate cu tomate în sere şi solarii; să valorifice producţia în perioadele 1 ianuarie - 15 iunie inclusiv, şi 23 octombrie - 20 decembrie, inclusiv.

Resursele financiare aplicării schemei de ajutor de minimis sunt în valoare de 179,75 milioane lei, contravaloarea a 40 milioane euro, şi se asigură de la bugetul de stat, în limita prevederilor bugetare aprobate pentru Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pe anul 2017.




Categorie articol: 

Comentarii