Timp de 33 de ani, aceşti oameni au reuşit să nu-şi piardă forţa şi creativitatea, au trecut peste cenzura comunistă din timpul anilor '80, au rămas în tendinţe şi au reuşit să influenţeze generaţii întregi.
Ştiu că destul de multe trupe de pe la noi sunt invidioase şi reticente când vine vorba de IRIS. Cei 5 au deschis concertele unor monştrii sacri ai rock-ului cum ar fi Whitesnake sau AC/DC şi sunt printre puţinele trupe care mai au curajul să lanseze CD-uri în magazine, CD-uri care într-adevăr se şi cumpără. Pot să ajung să spun că 90% din trupele din România sunt puţin invidioase pe ceea ce înseamna IRIS. Am auzit bancuri cu Cristi Minculescu şi Nelu Dumitrescu, toate culminând cu acuzaţii aduse celor cinci din cauza abordării comerciale pe care o au în momentul de faţă.
Da, recunosc, IRIS-ul de acum 20 de ani nu mai este. Nu mai cântă ei despre demagogi, politică, misterele vieţii etc, dar sunt în pas cu tendinţele şi foarte multă lume nu realizează faptul că aceşti oameni trebuie să şi trăiască! Cum poţi să cânţi ce vrei şi cum vrei, când până la urma urmei trebuie să câştigi şi un ban? Dacă melodii siropoase cu versuri kitsch prind la public şi ulterior îţi asigură traiul de pe-o zi pe alta, trebuie să te conformezi şi să faci în aşa fel încât lumea să-ţi mai cumpere albumele şi să mai plătească un bilet la concertul tău. Dacă IRIS ar cânta acum cum cântau în 1990, puţini ar mai veni la concertele lor, pentru că sunt mulţi cei care nu vor să audă metafore şi versuri inteligent gândite. Să nu uităm că, până la urmă, Cristi Minculescu NU a avut bani să îşi plătească operaţia în străinătate de anul trecut.
În fine, vreau să închei spunând că IRIS este şi va rămâne o forţă a muzicii rock autohtone. Orice ar spune alţii despre ei, din punctul meu de vedere, rămân naţionala noastră de rock, reprezentanţii cei mai înalţi ai muzicii bune româneşti. Chiar dacă IRIS-ul vechi este cumva pierdut, să ne bucurăm că încă îi mai avem, că încă mai există şi, comerciali sau nu, duc mai departe rock-ul românesc!
