Mergi la conţinutul principal

InfoCons avertizează: "Doar 21,7% dintre cofetării au menționate pe site-uri valorile nutriționale!"

* studiul a fost realizat în perioada mai-iunie 2021, pe un eșantion format din 23 de cofetării * "Trebuie să fim foarte atenți când achiziționăm produse din cofetării și să citim informațiile afișate, iar dacă acestea nu sunt menționate să le solicităm comerciantului", precizează Sorin Mierlea, președintele InfoCons

 

Avertisment lansat de Asociația pentru Protecția Consumatorilor - InfoCons: "Atenție la achiziția produselor din cofetării, în special din punct de vedere al alergenilor, valorilor nutriționale și aditivilor alimentari contraindicați în alimentația copiilor! Doar 21.7% dintre cofetării au menționate pe site-uri valorile nutriționale și 48.8% au afișat telefonul consumatorului!".

InfoCons a realizat, recent, un studiu cu privire la informațiile care se regăsesc pe paginile web ale cofetăriilor, respectiv: valori nutriționale, compoziție, ingrediente blat, ingrediente cremă, ingrediente la nivel de produs, alergeni, gramaj, data limită de consum, număr protecția consumatorilor, număr contact pe site etc. Studiul a fost realizat în perioada mai-iunie 2021, iar cofetăriile ale căror pagini web au făcut parte din acest studiu sunt 23 la număr, toate din capitală, dar reprezentative pentru unitățile de profil din toată țara.

În urma analizării informațiilor care se regăsesc pe platformele web ale cofetăriilor, s-a constatat că doar 21.7% dintre acestea au menționat pe site valorile nutriționale. De asemenea, doar 13% dintre cofetării au menționat data limită de consum pentru produsele pe care le comercializează și 48,8% au afișat Telefonul consumatorilor (021/9551) sau link-ul către site-ul Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor. Potrivit studiului, lista cu alergeni o putem regăsi la mai puțin de jumătate (48,8%) dintre cofetării, 95,6% au informații privind protecția datelor cu caracter personal și 95,6% oferă informații doar despre compoziție, în sensul în care nu se menționează toate ingredientele folosite pentru compoziția blaturilor sau a cremelor din prăjituri, precizează InfoCons.

Pentru a evita  achiziționarea unui produs neconform sau care să ne  afecteze sănătatea, trebuie să fim atenți la aspectul exterior al produselor (indiferent de tipul de produs - prăjituri, covrigi, gogoși, produse de patiserie), culoarea produsului (să nu fie modificată sau să aibă aspect de vechi sau chiar să aibă pete de mucegai) și mirosul produsului. De asemenea, mare atenție la produsele preambalate neetichetate, la etichetele produselor de patiserie și locul de unde cumpărăm produsele, care trebuie să fie unul autorizat. Pe lângă toate acestea, consumatorii trebuie să solicite și să păstreze bonul fiscal.

"Consumăm produse din cofetării cu diferite ocazii sau pur și simplu simțim nevoia de un "răsfăț dulce". Însă ne-am uitat vreodată dacă aceste produse au menționate ingredientele, alergenii, valorile nutriționale sau data limită de consum, așa cum prevede legislația? Trebuie să fim foarte atenți când achiziționăm produse din cofetării și să citim informațiile afișate, iar dacă acestea nu sunt menționate, să le solicităm comerciantului. Totodată, să solicităm bonul fiscal, mai ales din perspectiva depunerii ulterioare a unei sesizări. Fii informat! Alege în cunoștință de cauză", îndeamnă Sorin Mierlea, președintele InfoCons în cadrul unui comunicat remis presei.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro