Mergi la conţinutul principal

Hramul Manastirii "Sf. Mare Mucenic Pantelimon"

Manastirea inchinata Sfintului Mare Mucenic Pantelimon, din Statiunea Lacu Sarat, cea mai noua obste monahala din toata Eparhia Dunarii de Jos, isi cinsteste miine ocrotitorul spiritual. Sfintul Pantelimon este considerat vindecatorul suferintelor trupesti si sufletesti, cel care si-a dat viata pentru a-L marturisi pe Hristos. Hramul Manastirii Lacu Sarat incepe odata cu slujba de priveghere, de simbata seara, la care vor participa maicile in frunte cu stareta Pantelimona Corjos, precum si duhovnicul asezamintului monahal, parintele Doru Sima. Calugaritele si credinciosii vor participa, de asemenea, la slujba de Vecernie. Miine dimineata, incepind cu ora 9.00, parintele arhimandrit Daniil Oltean, vicarul Eparhiei Dunarii de Jos, impreuna cu un sobor de preoti braileni si consilieri episcopali, va oficia Sfinta Liturghie Arhiereasca, inchinata Sfintului Mare Mucenic Pantelimon. La Sfinta Liturghie de miine sint asteptate autoritatile locale, precum si credinciosii urbei si ai satelor invecinate. Brailenii au cerut, an de an, sprijin de la Dumnezeu si tamaduire prin mijlocirea si harul Sfintului Pantelimon.
Construita in intregime din lemn, Manastirea "Sf. Mare Mucenic Pantelimon" din Statiunea Lacu Sarat este situata la circa 6 kilometri de municipiul Braila. Pe 27 iulie 1996, PS Casian Craciun al Dunarii de Jos a sfintit locul pe care avea sa se construiasca asezamintul monahal. In 1999, Prea Sfintitul Episcop Casian si Inalt Prea Sfintitul Mitropolit Petru al Basarabiei au sfintit biserica manastirii si au binecuvintat primul corp de chilii. Tot atunci, manastirea l-a primit ca ocrotitor pe Sfintul Mare Mucenic Pantelimon. Adevarata oaza de rugaciune si de reculegere duhovniceasca pentru maicile de aici si liman salvator pentru bolnavii sositi la tratament in statiune, manastirea depune eforturi sustinute pentru construirea unui centru social si de primire pentru pelerini. Inconjurata de un parc de 40 de hectare, manastirea ofera liniste si pace sufleteasca tuturor celor care-i calca pragul. Maicile imbina momentele de rugaciune ce fac parte din rinduiala liturgica, cu munca in atelierul de broderie si in cel de incondeiat oua. Doua calugarite au adus arta broderiei bizantine la Manastirea "Sf. Pantelimon", dupa ce au practicat-o la o manastire din Grecia. Alte activitati obisnuite ale asezamintului monahal sint gradinaritul, impletitul si confectionatul de suveniruri pentru oaspetii manastirii. An de an, la hram, sute de braileni vin sa se roage Sf. Mucenic Pantelimon si sa dobindeasca binecuvintare.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro