Mergi la conţinutul principal

Haos total la prima şedinţă cu Epureanu preşedinte

Prima şedinţă a CJ Brăila, prezidată de noul şef al judeţului, Ionel Epureanu, a fost una extrem de agitată. O întâlnire ce a început la 9:00 dimineaţa şi s-a întins până aproape de 14:30, timp în care consilierii judeţeni s-au contrat întâi pe scoaterea mai multor proiecte de pe ordinea de zi, apoi pe poziţionarea punctelor ce urma să fie dezbătute, pe numărarea corectă a voturilor şi abia apoi, pe proiectele în sine şi nu numai. Cert este că spre deosebire de predecesorul său, Epureanu a ales să conducă şedinţa de la masa preşedintelui, însoţit de cei doi vicepreşedinţi, Viorel Mortu şi Emilian Dumitriu, însă acest lucru nu a schimbat prea mult modul în care s-au desfăşurat şedinţele CJ Brăila în ultima vreme. Ca de obicei, secretarul judeţului, Dumitrel Priceputu, a dat citire procesului verbal al şedinţei ordinare a Consiliului din luna ianuarie, precizând că nu au existat contestaţii, astfel documentul a fost supus votului şi a trecut în unanimitate. Însă imediat după acest episod relativ liniştit, a urmat furtuna. Liberalul Ovidiu Nechita a ţinut să aducă în atenţia mini-parlamentului judeţean că secretarul judeţului ar fi schimbat conţinutul unei hotărâri de Consiliu Judeţean aprobate la finele lunii trecute, aceasta fiind publicată în Monitorul Oficial eronat. Este vorba despre hotărârea privind "acordul de principiu al Consiliului Judeţean Brăila pentru susţinerea obiectivului de investiţii «Reabilitare clădiri - Muzeul Ianca», unde, conform spuselor lui Nechita, Priceputu ar fi eliminat un articol fără consinţământul dat prin vot de către consilieri. "Ce rost are să mai votăm după o lună de zile procesele verbale, pentru că indiferent dacă noi suntem sau nu suntem de acord cu ce scrie în ele, hotărârile deja sunt luate?! Şi vă dau un exemplu foarte clar! În şedinţa trecută, dumneavoastră aţi semnat o hotărâre în necunoştinţă de cauză. Am discutat toţi colegii un proiect de hotărâre. El conţine trei articole iar dumneavoastră, domnule secretar, prin fals intelectual, aţi făcut cu totul şi cu totul altceva. V-aţi dus cu o altă hotărâre la prefect şi l-aţi pus şi pe domnul preşedinte să semneze. Am aici proiectul care este semnat şi aprobat de toată lumea, este procesul verbal în care se consemnează că nu s-a făcut absolut nicio modificare. Şi Monitorul Oficial în care s-a dat hotărârea de către prefect. Atunci, noi pentru ce mai votăm? Pentru că hotărârile pe care le luăm noi ca şi consilieri sunt răstălmăcite de domnul secretar", s-a arătat revoltat Nechita.
Priceputu s-a apărat şi a subliniat că nu a greşit cu nimic, deoarece decizia sa a venit ca urmare a discuţiilor purtate în plen de consilierii judeţeni. "La şedinţa din 29 ianuarie a fost, într-adevăr, pe ordinea de zi proiectul privind acordarea sprijinului financiar pentru Muzeul Ianca. Au fost mai multe intervenţii. După dezbateri, domnul consilier Marian Căpăţînă a intervenit şi a propus să se voteze acordul de principiu cu privire la acest proiect. Pentru a nu se mai discuta modalitatea în care să fie acordată această finanţare - prin asociere sau prin preluarea celor două imobile. Ulterior, a fost făcută completarea de către domnul consilier Avram Ionel, care a cerut votul proiectului. Domnul consilier Căpăţână a spus: «Votăm un acord de principiu». Domnul consilier Avram a spus: «Să votăm!». Acesta a fost motivul pentru care proiectul de hotărâre conţine doar acordul de principiu", a declarat Priceputu, spre nemulţumirea liberalului, care a continuat să insiste că ceea ce a apărut în M.O. nu este proiectul votat de consilieri. Ba, mai mult, Nechita a adus documente pe care le-a înmânat prezidiului pentru a-şi proba acuzaţiile.

După o pauză, "război" pe anulări de proiecte

La rândul său, consilierul PNL Vasile Cortez s-a plâns în privinţa unui proiect de pe ordinea de zi, legat de planul de ocupare a funcţiilor publice din aparatul de specialitate al CJ Brăila şi a trei instituţii subordonate: Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, cea de Evidenţă a Persoanelor şi Camera Agricolă. Liberalul s-a arătat nemulţumit că subiectul este discutat "la pachet", catalogând evenimentul ca o premieră în ultimii 8 ani de zile. Cortez a cerut o pauză de 15 minute pentru ca atât acest aspect, cât şi problema ridicată de Nechita să intre în dezbaterea liderilor de grup. Priceputu a explicat că întocmirea acestui proiect nu este cu rea-intenţie şi că a urmat cu exactitate îndrumările Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici. Cu toate acestea, preşedintele CJ, Ionel Epureanu, a fost de acord să supună la vot pauza solicitată de liberali pentru a discuta în afara plenului şedinţei. După reluarea şedinţei, acesta a prezentat şi concluziile, una dintre ele fiind legată de amânarea proiectului privind funcţionarii şi revenirea pe subiect în şedinţa următoare, abordând fiecare instituţie separat. În ceea ce priveşte posibila greşeală a secretarului: "Am luat act de obiecţiunile ridicate de domnul consilier Nechita. În principiu, cred că aveţi dreptate. În perioada următoare vom cerceta cele semnalate, iar în şedinţa următoare vom reveni. Ori retragem hotărârea ori, dacă nu, vom veni cu completările de rigoare. Dar în urma anchetei vom stabili ce s-a greşit şi ce nu", a declarat Epureanu.

Probleme cu numărătoarea

Noul preşedinte al CJ Brăila a dorit să adauge două puncte suplimentare ordinii de zi şi chiar dacă subiectul pare unul banal, numărarea votului în cazul acestor propuneri s-a transformat într-un adevărat circ. Chiar dacă toate proiectele s-au bucurat de votul majorităţii, secretarul judeţului trebuia să numere cu exactitate şi opţiunile consilierilor care s-au arătat "împotrivă" sau care s-au abţinut. Ei bine, acest lucru a condus la un episod penibil, cu zeci de numărări şi reluări de voturi, pentru că din cei 27 de consilieri prezenţi în plen, numărul final al votului era mereu acelaşi - 25.
Lucrurile s-au agitat într-atât încât, la un moment dat, consilierul liberal Ovidiu Nechita chiar a ţinut să îi ofere o numărătoare pentru copii secretarului judeţului, ca să îl ajute la calculul voturilor.
"Problema nu este la numărătoare, ci la modul în care se ridică mâna pentru exprimarea opţiunii de vot într-o anumită parte a sălii (n.r. - partea în care stăteau consilierii judeţeni ai PNL). Eu nu vreau să greşesc prin faptul că o parte dintre dumneavoastră ridică mâna sau o coboară", a replicat Priceputu, vizibil iritat. "Domnule preşedinte, nu este normal să stai să numeri de 5 ori. Puneţi pe cineva care ştie să numere!", a afirmat la rândul său Nechita. În cele din urmă, Epureanu a fost nevoit să strige nominal fiecare consilier pentru a vedea cine nu iese la numărătoare. După care, votul a fost reluat, ajungându-se la mult aşteptatul număr de voturi - 27.

Avram şi-a retras proiectul privind Consiliul de Administraţie la Spital

În mod surprinzător, tot după pauza de 15 minute, în care consilierii s-au întâlnit pentru a trata problemele invocate, a venit şi decizia liderului de grup al PSD, Ionel Avram, de a-şi retrage de pe ordinea de zi proiectul privind "numirea reprezentanţilor CJ Brăila în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean de Urgenţă". Acesta a afirmat că preferă să lase această temă viitorului mini-parlament judeţean. "Pentru că suntem la completări şi retrageri de pe ordinea de zi, având în vedere că punctul doi a fost iniţiat de subsemnatul, vreau să precizez câteva considerente care m-au determinat să iniţiez acest proiect. În primul rând, Spitalul Judeţean este principalul angajator din judeţul Brăila. Spitalul Judeţean trece printr-o fază de acreditare, s-au cules informaţiile şi urmează etapa de evaluare. CJ Brăila este principalul finanţator al spitalului. Şi având în vedere că din Comisia de Sănătate nu avem niciun reprezentant în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean, am considerat că este necesară o implicare mai mare a consilierilor, în sensul de a asigura o mai bună reprezentare. Eu, personal, nu am nimic cu nimeni. Respect pe toată lumea. Aceste argumente au stat la baza demersului. Dar având în vedere că mai sunt doar trei luni până la alegerile locale, în urma cărora va fi nevoie de constituirea unui nou Consiliu de Administraţie la spital, în condiţiile în care am iniţiat proiectul, îl retrag de pe ordinea de zi. Rămâne ca un obiectiv, dacă vreţi, pentru noul Consiliu Judeţean, care se va constitui din 5 iunie. Vă rog să supuneţi la vot retragerea acestui proiect", a afirmat Avram, propunerea sa fiind adoptată apoi, fără probleme, în unanimitate.
Însă acesta şi cel legat de funcţionarii publici nu au fost singurele proiecte retrase de pe ordinea de zi. La cererea Simonei Cimpoae, şefa Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului, a mai fost amânat un proiect privind modificarea organigramei şi statului de funcţii ale instituţiei. Şi liberalii au retras proiectul amintit, recent, de senatorul Cătălin Boboc, privind aprobarea unor măsuri în vederea asigurării transparenţei decizionale la nivelul autorităţilor judeţene Brăila. Nechita a profitat de ocazie pentru a-l mai sancţiona încă o dată pe secretarul judeţului, acuzându-l că a introdus proiectul pe ordinea de zi fără a-l lăsa în dezbatere publică timp de 30 de zile, pe site-ul CJ Brăila, aşa cum ar fi fost normal.
"Este motivul pentru care îl scoatem. Nu a stat pe site 30 de zile de la data depunerii. De ce l-aţi pus pe ordinea de zi? Ca să îl daţi la prefect, care după aceea să îl dea înapoi pentru nu a stat 30 de zile pe site?", a completat Nechita. De asemenea, sursa citată a mai solicitat ca ultimele puncte de pe ordinea de zi, care se refereau la prezentare rapoartelor de activitate a mai mulţi şefi de instituţii din subordine, printre care şi Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Brăila, să fie mutate pe primele poziţii. Propunerea, a spus liberalul, a venit pentru a nu-i obliga pe cei vizaţi să aştepte întreaga şedinţă. Cu toate acestea, ideea a dat naştere altor contre cu secretarul judeţului, care a insistat ca primul punct (ce implica alegerea unor persoane prin vot secret), să rămână în fruntea listei. Într-un final, după mai bine de o oră de discuţii, ordinea de zi a fost adoptată de consilieri, care au trecut apoi, cum era normal, la dezbaterea fiecărui proiect în parte.
De precizat că de la lucrările şedinţei au participat 27 de consilieri. Au absentat motivat consilierul judeţean independent Cristian Ancuţa şi liberalul Bogdan Minescu şi nemotivat - liberalii Adrian Rădulescu, Costel Bălan şi Jan Bucur (UNPR). PNL-istul Ovidiu Nechita a adus precizarea că Bălan acuza stare de rău înainte de şedinţă şi a mers la spital.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro