Mergi la conţinutul principal

Hai să nu vorbim despre efectul de turmă

Tinerii sunt atraşi de spectacolele active, puternice, de programul intens al teatrului. Şi pe bună dreptate! Regizorii aduc pe scena teatrului piese din ce în ce mai bune, dovadă festivalurile la care au participat sau premiile obţinute.

Probabil buna mediatizare şi legătura strânsă cu publicul reprezintă secretul acestuia. Pun accent pe faptul că teatrul are admiratori, şi încă mulţi, deoarece este un punct forte al culturii brăilene. Să nu uităm că tinerii trebuie formaţi cultural, iar o educaţie artistică nu se câştigă de la playback-uri în aer liber ori expoziţii făcute la indigo. În şcoli puţini profesori îi îndeamnă pe elevi să participe la evenimente culturale, să se impună artistic, să-şi formeze o opinie în legătură cu activitatea culturală a Brăilei. Din păcate, există numeroşi tineri care învaţă pagini întregi de "teorie artistică"la şcoală, apoi ocupând unul din locurile sălii teatrului pentru a vorbi cu colegul din dreapta, a râde cu cel din stânga sau a se uita, frustrat, la scenă. Tinerii au nevoie să interacţionize direct cu arta, să participe la dezvoltarea ei.

Teatrul a rămas cam singura instituţie cu baze puternice, la care brăilenii pot apela cu încredere pentru a petrece o seară interesantă, ruptă de cotidianul nostru atât de instabil. Partea bună e că sălile tatrului au parte de găgăgioşi mai mult din întâmplare, superficiali din fire, tinerii "colţ de bloc" nu îşi părasesc prea des sediul specific, iar publicul este format din aceiaşi oameni fideli. Şi, sincer, asta e ceea ce ţine pe linia de plutire oraşul. La cinema oamenii nu merg, la galerii mai puţin, concerte bune mai răruţ... M-am săturat de fragmente de genul " la evenimentul cultural au participat zeci de tineri " sau "proiectul cultural a reunit tineri din mai multe licee". Serios, cea mai bună formă de exprimare e să-ţi cumperi un billet să te duci împins din impuls să vezi o piesă drăguţă.

Hai să nu vorbim despre efectul de turmă. Pe lângă efectele devastatoare ale acestei epidemii de "prost-gust", visăm la o Europă frumoasă şi primul care a deschis porţile către această normalitate mult râvnită a fost teatrul.

Importantă este, desigur, empatia. Cu grijă însă, pentru a nu cădea în plasa tragediei zilnice... să nu confundăm strategia politică a oraşului cu Hamlet ori să ţinem economia într-un continuu vis al unei nopţi de vară.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro