Mergi la conţinutul principal

Greva foamei în faţa Parchetului Brăila

Constantin Balaban, un chiscănean în vârstă de 59 de ani, a protestat pasiv, ieri, în faţa Parchetului Brăila, afişând o pancartă pe care scria că a intrat în greva foamei. Motivul protestului este legat de tergiversarea unui dosar penal în care partea reclamată este primarul comunei Chiscani, Ion Crăciun. "Am făcut plângere împotriva acestui primar din septembrie 2014, iar până acum nu s-a întâmplat nimic. Procuratura amână nejustificat cercetarea cazului, iar peste puţin timp începe vacanţa judecătorească. Probabil se doreşte ca lucrurile să treneze până în septembrie, când se face un an de când am depus plângerea, ca să îmi spună că s-a prescris dosarul şi nu mai se poate face nimic", ne-a declarat protestatarul. Acesta afirmă că nu va renunţa la greva foamei până când procesul în care este parte vătămată nu intră pe rol.
Balaban îl acuză pe primarul Crăciun de abuz în serviciu într-o cauză mai veche, care s-a întâmplat în urmă cu zece ani. Pe scurt, în 2005, când s-a extins reţeaua de alimentare de gaze a comunei, edilul din Chiscani i-ar fi solicitat unui localnic permisiunea să îngroape o ţeavă prin curtea sa. În schimb, i-ar fi promis că o să se poată racorda la reţeaua de gaze pe cheltuiala Primăriei. Numai că, un an mai târziu, când cetăţeanul i-ar fi cerut primarului să se ţină de promisiune, acesta i-ar fi spus că n-are cum să-l ajute şi că trebuie să îşi plătească racordarea la fel ca şi ceilalţi localnici. Ţeava, în schimb, a rămas în continuare în curtea cetăţeanului.
"Cel care a fost înşelat în acest mod este tatăl nurorii mele, deci cuscrul meu, care între timp a decedat. Nora este plecată la muncă în străinătate dar mi-a lăsat procură să o reprezint eu. Problema e că, după decesul tatălui său, în 2013, când a început demersurile ca să facă succesiunea, a constatat că o parte din suprafaţa curţii, mai exact locul pe unde trece ţeava de gaze, ar fi fost trecută în domeniul public de primarul Crăciun, care a făcut acest lucru fără ştirea consilierilor locali. Cu alte cuvinte, după ce a intrat în curtea omului - în baza unei înţelegeri verbale, că nu există niciun acord scris pe nicăieri -, primarul nu doar că s-a folosit de acea suprafaţă de teren dar a şi luat-o cu japca, trecând-o din proprietate privată în domeniul public. Nora mea are în acte o suprafaţă de 1050 metri pătraţi teren intravilan. La succesiune, i s-a spus de la Oficiul de Cadastru că figurează cu mai puţin, dar nu ştim exact ce înseamnă acest «mai puţin», pentru că cei de la Cadastru refuză să ne arate documentele pe care le au ei", ne-a declarat Constantin Balaban. În calitate de reprezentant legal al norei sale, acesta l-a acţionat în judecată pe primarul Ion Crăciun, solicitând anularea actului prin care porţiunea de teren din curtea cuscrului său a fost trecută în domeniul public şi scoaterea ţevii de gaze de pe terenul privat. În plus, primarului Crăciun i se solicită daune morale în valoare de 50.000 lei.
"Nu renunţ la greva foamei până când nu văd procesul pus pe rol. Până acum nu s-a făcut nimic în acest dosar. Abia azi (ieri n.n.), după ce am apărut cu pancarta asta aici, o doamnă procuror m-a chemat la dânsa în birou şi s-a interesat de dosar. Numai că mi-a zis că am calitatea de martor, ceea ce nu e în regulă. Eu nu sunt martor, ci sunt partea vătămată, pentru că o reprezint pe nora mea în baza unei procuri de la notar", ne-a mai spus protestatarul.
Ion Crăciun, primarul Chiscaniului, nu a putut fi contactat pentru a-şi spune punctul de vedere. Vom reveni.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro