Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Gabriel Stoica a explicat unde a «dispărut» PLUS Brăila în ultima perioadă

• Gabriel Stoica, preşedintele interimar al organizaţiei brăilene a partidului lui Dacian Cioloş, a recunoscut că PLUS Brăila nu a mai fost atât de activ în ultima perioadă • acesta a precizat că pandemia de coronavirus i-a încurcat destul de mult planurile pe linie de partid, dar a subliniat că nici activitatea sa profesională nu i-a permis să se concentreze pe zona politică • acesta şi-a manifestat speranţa că în viitorul apropiat vom asista la câteva acţiuni derulate de PLUS alături de USR Brăila

 

Preşedintele interimar al PLUS Brăila, Gabriel Stoica, a vorbit recent despre planurile organizaţiei pe care o conduce. Acesta a explicat ce s-a mai întâmplat cu partidul lui Dacian Cioloş la Brăila după demisia din funcţia de preşedinte a lui Adrian Neagu, pe 12 martie. Stoica a precizat că şi-a asumat conducerea interimară a organizaţiei pe 17 martie, doar ca o măsură preventivă, având planul de a organiza Convenţia şi membrii să îşi aleagă un lider, însă între timp a venit pandemia de coronavirus şi totul a fost dat peste cap.

“Eu am fost rugat să susţin interimatul timp de o lună, până când se făcea convenţia PLUS şi se alegea un preşedinte. Am ales să îmi asum acest interimat, pentru că am vrut să facem Convenţia cât mai corect şi să fie un preşedinte reprezentativ. Între timp, a venit această pandemie peste noi şi ne-am trezit cu toate planurile date peste cap. A trebuit să mai amânăm Convenţia. Sperăm ca viitorul să ne deschidă portiţa. Sincer să fiu, sunt un om ocupat, nu am timp suficient pentru a reprezenta 100% şi în cele mai bune condiţii preşedinţia unui partid, care pentru mine chiar contează. Dar asta a fost ideea. Încerc să fac tot posibilul ca viitorul preşedinte PLUS Brăila să fie cât mai reprezentativ pentru toţi membrii. Am vrut să mă asigur că alegerile sunt făcute corect, dar mi-au fost date planurile peste cap şi am rămas interimar şi la momentul acesta”, a precizat Stoica.

Totodată, sursa citată a adăugat că se află în relaţii de prietenie foarte bune cu Adrian Neagu şi că plecarea acestuia din partid încă este regretată de către mulţi colegi.

“Domnul Neagu are o fire mai impulsivă şi aici a fost o problemă. În politică trebuie să înveţi să mai înghiţi câte ceva la momentul x şi să dai răspunsul la momentul y. Cumva aici a fost o problemă şi pur şi simplu nu s-a putut merge peste partea aceasta. Dar, ca persoană, domnul Neagu este un om deosebit, nu am ce să îi reproşez şi este regretat de foarte mulţi colegi de-ai mei, din punctul ăsta de vedere”, a adăugat acesta.

 

Ce urmează pentru PLUS Brăila

 

Întrebat cum se înţelege cu USR în plan local, Stoica a afirmat că are o relaţie mai mult decât bună cu Cătălin Stancu, preşedintele partidului de alianţă, şi că în curând vom asista la câteva acţiuni comune, fără însă a intra în prea multe detalii. Cât despre lipsa de activitate din ultima perioadă a PLUS Brăila, preşedintele interimar a recunoscut că are o parte din vină, deoarece activitatea sa profesională nu îi permite să se implice mai mult în viaţa politică. Stoica a punctat că deţine o firmă de software şi web design, astfel că în perioada pandemiei de coronavirus a avut o activitate şi mai intensă decât de obicei.

“Discuţia cu domnul Cătălin Stancu este mai mult decât prietenească. Noi ne cunoaştem de vreo 15 ani. Chiar este o discuţie foarte bună. Veţi vedea în perioada următoare că vom avea câteva acţiuni comune. Chiar şi în seara aceasta (n.r. - vineri) eu voi intra pe nişte cursuri făcute online de către USR. Vom avea împreună câteva acţiuni şi zic eu că nu vor fi probleme. Eu am o şcoală a negocierii de vreo 16 ani. într-adevăr, pe bani, nu pe funcţii politice. Dar principiile rămân aceleaşi. Am ştiut că fiecare trebuie să aibă câte ceva de câştigat şi am ştiut să punem lucrurile în aşa fel încât să ne înţelegem fără alte probleme. Şi chiar relaţiile sunt foarte bune la nivel de Brăila. Am înţeles că nu este aşa peste tot în ţară, dar uşor-uşor lucrurile se aranjează”, a conchis Stoica.




Categorie articol: 

Comentarii