Sorry, you need to enable JavaScript to visit this website.

Flagrant pe Dunăre. Braconieri din Berteşti trimişi în judecată

• Jan Paraschiv şi Marinel Purice au fost prinşi în flagrant în timp ce pescuiau ilegal cu două setci din plasă monofilament • cei doi vor fi judecaţi pentru pescuit comercial fără autorizaţie şi utilizarea uneltelor din plasă tip monofilament

 

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Brăila au finalizat cercetările şi au dispus, zilele acestea, trimiterea în judecată a inculpaţilor Jan Paraschiv, în vârstă de 55 de ani, din Berteştii de Jos, şi Marinel Purice, de 39 de ani, domiciliat în Berteştii de Sus, acuzaţi de săvârşirea a două infracţiuni: pescuit comercial fără autorizaţie şi deţinerea/utilizarea uneltelor de plasă tip monofilament.

Potrivit dosarului penal, în ziua de 23 aprilie 2016, în jurul orei 9:50, lucrători din cadrul Serviciului de Poliţie “Delta Dunării”, aflaţi în patrulare pe Dunăre, i-au surprins pe inculpaţii Jan Paraschiv şi Marinel Purice în timp ce pescuiau folosind două setci din plasă monofilament, interzise de lege. Cei doi braconieri se aflau într-o lotcă.

“În momentul în care a văzut ambarcaţiunea poliţiei, Paraschiv Jan, aflat la prova ambarcaţiuunii, a tăiat funia cu care erau legate setcile şi inculpaţii au plecat către mal, fiind interceptaţi de poliţişti. În cele două setci fuseseră capturate un număr de 20 de exemplare de peşte din speciile rizafcă, plătică şi babuşcă, care au fost eliberate în mediul natural, fiind în stare vie”, precizează procurorul care s-a ocupat de caz.

În urma verificărilor efectuate la ANPA - Filiala Regională Moldova, a rezultat că suspecţii nu erau autorizaţi să desfăşoare activităţi de pescuit comercial. Cei doi le-au spus anchetatorilor că regretă ceea ce au făcut şi că încercau să prindă peşte pentru familiile lor, neavând alte surse de venit. În plus, se apropia Paştele.

Cele două setci din plasă tip monofilament au fost ridicate de poliţişti şi depuse în Camera de corpuri delicte a IPJ Tulcea, în timp ce ambarcaţiunea tip lotcă şi ramele din lemn au fost lăsate spre păstrare proprietarului (Marinel Purice) până la finalizarea procesului penal. Cazul a fost trimis instanţei de fond a Judecătoriei Brăila. 




Categorie articol: 

Comentarii