Mergi la conţinutul principal

Expoziție de radiouri vechi la Centrul Diversității Culturale

• sâmbătă, 16 septembrie, la Muzeul Brăilei „Carol I” - Centrul Diversității Culturale, are loc deschiderea expoziției „Povești de altădată/ Colecții și colecționari. Radiouri din perioada 1923 - 1965. Colecția ing. Nicușor Popoacă” • vor fi expuse, de asemenea, fotografii de epocă de la Asociația Muzeul Jucăriilor București - Colecția ing. Cristian Dumitru și Mihail Dumitru - și din arhiva Centrului Diversității Culturale

 

Neobositul colecționar brăilean ing. Nicușor Popoacă, „salvatorul de radiouri” despre care am relatat în paginile cotidianului „Obiectiv - Vocea Brăilei”, își expune, pentru a doua oară, la Centrul Diversității Culturale, din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I”, o parte din minunata colecție de peste 100 de radiouri vechi, perfect funcționale, datând din perioada 1923 - 1965. Evenimentul are loc sâmbătă, 16 septembrie, de la ora 11.00, la sediul Centrului Diversității Culturale din Piața Traian nr. 3. Vor fi expuse, de asemenea, fotografii de epocă de la Asociația Muzeul Jucăriilor București - Colecția ing. Cristian Dumitru și Mihail Dumitru - și din arhiva Centrului Diversității Culturale. Prezentarea radiourilor espuse, urmată de o demonstrație practică, aparține ing. Nicușor Popoacă.

Expoziția mai include în una dintre vitrine și obiecte de la familii membre ale comunităților etnice din Brăila și din campania „Obiectul Meu De La Muzeu”.

Inedita expoziție va fi deschisă publicului în perioada septembrie 2023 - martie 2024. În acest timp, Camelia Hristian, șef Serviciul Relații Publice din cadrul Muzeului Brăilei „Carol I”, va susține o serie de prelegeri și prezentări despre: Istoria Radioului: Emisiuni, voci celebre și personalități brăilene la Radio România; „Unde ești copilărie?”. Jocuri și jucării de altădată; „Ani de școală... Amintiri și nostalgii”. Rechizite și jurnale din sec. XIX - XX; „Zaharicale, Coféturi, Dulcegării, Taifas”. Ambulanți, cofetării și fabrici de ciocolată de altădată; „Unde sunt zăpezile de altădată?”. Sărbătorile de iarnă în perioada interbelică și în comunism; „Parfum de epocă. Viață cotidiană și modă între anii 1900 - 1950”; „Amicul Copiilor. Cărți și reviste pentru copii, după 1900”; „Povești despre Brăila, muzică și cărți. Călătorii culturale; „Povestea orașului meu. Greci, Evrei, Ruși Lipoveni, Turci, Armeni, Bulgari... Brăila”.

Unele prezentări vor fi însoțite de ateliere și demonstrații practice. Pot participa copii, tineri, adulți, seniori și familii. Programări se pot face la tel. 0339.40.10.02, e-mail cccccamelia@yahoo.com și la Centrul Diversității Culturale din Piața Traian nr. 3.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro