Cariera - o decizie de familie
Mulţi părinţi nu îşi consideră copiii destul de maturi ori capabili de a-şi alege drumul în viaţă. Cazul clasic este cel al elevilor de clasa a VIII-a, care urmează sfaturile părinţilor în ceea ce priveşte liceul ori profilul. Desigur, replicile de genul "mergi la liceul ăla fiindcă ai medie mare" ori " du-te la mate-info că acolo merg copiii buni" nu lipsesc. Elevi înclinaţi spre profilul uman ajung deseori în clase cu profil real ori copii pasionaţi sunt nevoiţi să aleagă o anumită facultate pentru prestigiul ce îi fascinează pe părinţi ori pentru meseria de familie.
"Da, părinţii îmi afectează viaţa, fiecare dintre noi este afectat şi influenţat de părinţi. Spre exemplu, liceul la care merg a fost una din opţiunile lor... Ce-i drept, ei sunt cei ce investesc în noi şi în viitorul nostru, aşadar cu siguranţă vor ce e mai bun pentru noi. Până la o anumită vârstă eşti chiar în mâinile lor, apoi, cam pe la 12 ani prinzi din ce în ce mai multă independenţă, iar pe la 16-17 ani ei deja nu mai au o influenţă majoră asupra ta. Eu mă consider probabil cel mai fericit dintre cei ce pot fi numiţi copii: am avut o libertate foarte mare, un risc pe care nu mi l-aş asuma cu propriii copii. Încrederea pe care mi-au oferit-o m-a făcut să nu fiu atât de vulnerabil teribilismului deorece am avut voie sa fac mai totul şi nu am fost tentat să fac ce nu trebuia", mărturiseşte Dragoş.
Andrei, în vârstă de 16 ani, a avut divergenţe în legătură cu profilul pe care l-a ales la liceu. "Relaţia mea cu părinţii este una normală, cu mici controverse, aşa, ca între generaţii. Nu-mi reproşează nimic legat de prietenii mei. Însă consideră că profilul la care mă aflu e unul slab".
Uneori, aceste mici intervenţii pot schimba destinul unor oameni. În urma unei griji naturale şi a unei preocupări fireşti rămân poate pasiuni ascunse ori dorinţe neîmplinite doar de dragul de a îmbrăţişa corect societatea.
"De mică mi-am dorit sa fac teatru, eram pur şi simplu fascinată de magia în care te învăluie o piesă bine jucată. Dar ai mei nu au fost de acord, mi-au repetat în nenumărate rânduri că risc foarte mult, întrucât meseria de actor implică multă muncă şi un salariu mizer. Până la urmă, le-am urmat sfatul şi acum sunt la Relaţii publice şi comunicare, dar încă nu mi-am luat gândul de la prima mea pasiune şi sper că voi putea să îmi îndeplinesc acest vis în curând. Pot să spun că nu îi condamn pe ai mei pentru că mi-au schimbat viitorul, dar o să merg pâna în pânzele albe ca să obţin ceea ce mi-am propus", spune Irina.
"Într-adevăr, părinţii mei au avut un rol important în alegerea carierei mele. Involuntar, am ales acelaşi domeniu ca şi ai mei, având în vedere că voi putea continua afacerea familei. Nu îmi displace ceea ce fac şi crescând printre ei, nu m-am gândit niciodată ce altceva aş putea face", ne-a spus, pe de altă parte, Cristina.
"Nu te mai îmbrăca în haine negre"
Aspectul ori atitudinea tinerilor îi nemulţumeşte deseori pe adulţi, aceştia făcându-şi griji în privinţa unei perioade trecătoare ori griji bazate pe pericolele de la fiecare colţ. Teama că aceştia ar putea să aparţină unor grupuri "ciudate" şi "periculoase" îi determină pe părinţi să ia atitudne în faţa manifestărilor lor.
"Probabil că diferenţa de vârstă este cea care explică certurile şi conflictele dintre noi: adulţii şi copiii. Dar nu există nicio scuză şi nicio explicaţie pentru acele curente emo, droguri, fumat, consum de alcool. Anturajul afectează şi, din păcate, prea rar este benefic. Fiecare adolescentă vrea acum să poarte tricouri prea largi şi prea lungi, ascunzând şi ultima urmă de feminitate sau, din contră, poartă tricouri şi haine prea scurte şi prea mulate, devenind vulgare. Băieţii poartă părul lung, semănând din ce în ce mai mult cu fetele. Nu sunt de acord cu un astfel de comportament sau atitudine. Toţi încep să exagereze odată cu intrarea la liceu, chipurile «se maturizează»", ne-a spus o mămică, Valentina, de 38 de ani.
În tabăra cealaltă, Cristina face parte din categoria tinerilor care se impun cu orice preţ şi sunt gata oricând să "se dea cu capul de sus". "Având în vedere una din principalele mele trăsături, încăpăţânarea, nu pot spune că părinţii mei mi-au interzis concret ceva. Spun aceasta deoarece orice mi-ar interzice aş face tot cum vreau eu, aşa că s-au obişnuit cu asta. Oricum, de obicei prefer să îi pun în faţa faptului împlinit. Nu am avut restricţii împotriva stilului vestimentar, cercului de prieteni, muzicii pe care o ascult, ori liceului pe care vreau să-l urmez. Pot spune în schimb că am primit câteva sfaturi stupide, din punctul meu de vedere, în privinţa acestora de genul «Nu te mai îmbrăca în haine negre», deşi eu cred că viaţa nu se rezumă la a purta roz, ori «Nu da în arte, nu o să ai viitor». Probabil că «mămica mea scumpă şi dulce» nu cunoaşte marii designeri ori arhitecţii de succes, cu buzunarele mari."
Prietenii la control!
Sfaturile sincere şi simple pe care orice tânăr le primeşte când vine vorba de relaţiile sale cu ceilalţi s-au transformat în multe cazuri în discuţii exagerate şi dese. Unii părinţi le interzic copiilor dezvoltarea anumitor prietenii, în timp ce alţii au încredere depină şi nu intervin în modul în care aceştia interacţionează.
"În general, mă înţeleg bine cu ai mei. Înainte tata era mai strict, dar acum ne înţelegem mult mai bine şi îmi dă frâu liber. În schimb, mama e cicălitoare, mai ales când vine vorba de fete. Nu au nimic împotriva cercului meu de prieteni, întrucât toţi sunt de treabă şi nu mă influenţează în rău. În concluzie, sunt mândru de ei că mă înţeleg şi le place că mă abţin de la anumite lucruri care nu dau bine în societate", spune Adi, 17 ani
În acelaşi timp, Sivlia, 18 ani, se declară o persoană norocoasă din acest punct de vedere. "Am o relaţie foarte deschisă cu părinţii mei, întotdeauna le-am spus ce probleme am avut şi au fost dispuşi să discutăm. Singurele lucruri faţă de care am avut o oarecare reţinere în a discuta cu ei au fost relaţiile cu băieţii, subiect pe care iniţial nu ştiam cum să-l abordez. Dar pe parcurs asta nu a mai fost o problemă, pentru ca şi-au dat seama că sunt conştientă şi selectivă în a-mi alege prietenii. Ei, totuşi, ar vrea să îmi cunoască cercul de prieteni şi nu văd în asta o problemă pentru că sunt persoane în care am încredere şi pe care nu îmi e ruşine să le prezint părinţilor. Însă unele dintre prietenele mele au restricţii foarte severe în legătură cu persoanele cu care ies şi nu le este permis să iasă decât cu cei pe care părinţii i-au cunoscut în mod direct, ceea ce le afectează destul de mult viaţa socială, au probleme de integrare şi le scade stima de sine."
"Sunt aliatul copilului meu"
E clar că relaţia părinte-copil este una dificilă. Atât tinerii, cât şi adulţii au anumite idei fixe şi principii bine înrădăcinate pe care nu le pot ignora aşa uşor. Membrii ambelor tabere fac compromisuri pentru ca diferenţele să fie mai puţin vizibile.
Carina,17 ani, mărturiseşte că "relaţia cu părinţii mei (care se rezumă mai mult la relaţia cu mama) este destul de bună. Nu pot să zic că îmi interzice tot, dar nici că mă lasă liberă, îmi dă o educaţie aşa cum ar trebui să o primească fiecare copil, chiar dacă uneori exagerează şi nu poate înţelege faptul că am crescut şi că încep să înţeleg şi să percep lucrurile altfel."
Mamă în vârstă de 41 de ani, Dorina, crede că ştie să menţină un echilibru în relaţia cu copilul ei: "Nu am avut niciodată certuri cu copilul meu pe teme ca profilul liceului pe care vrea să îl urmeze, hainele pe care le poartă sau prietenii pe care îi are. Când eram şi eu adolescentă, mama îmi interzicea să socializez cu anumite persoane, să mă joc cu anumiţi copii sau să mă duc la petreceri. Am reuşit - consider eu - să devin pentru copilul meu ceea ce mama mea nu a fost pentru mine. Relaţia noastră mamă-fiu se bazează în principal pe sinceritate, apoi pe respect faţa de ceea ce suntem şi ceea ce considerăm de cuviinţă. Copilul meu ştie că se poate baza pe mine indiferent de ocazie sau motiv şi ştie că, indiferent de prostiile pe care le face, eu sunt întotdeauna aliatul lui".
Georgeta, 16 ani, e conştientă de importanţa relaţiei cu părinţii şi încearcă să vadă dincolo de încăpăţânarea ei. "Probabil că toţi ştiţi cum arată graficul variaţiei cursului dolarului. Ei bine, cam aşa arată şi graficul relaţiei mele cu părinţii. Cu suişuri şi coborâşuri, cu certuri şi cu împăcări. Când a venit vorba de liceul la care să mă înscriu, cu toţii am fost de acord din prima. Mai greu a fost cu vestimentaţia, cu cercul de prieteni sau cu stilul de viaţă. Asta pentru o perioadă, pentru că în ultimii ani am învăţat singură să aleg ce e mai bine pentru mine şi acum tot la vorbele lor am ajuns. Acum, când stau să analizez ce a fost, ajung la concluzia că ei mereu au avut dreptate, dar problema a fost la mine, pentru că în perioadele de teribilism aveam mereu impresia că ei sunt pe dos şi că eu am dreptate. Oricum, la final, după ce au pătimit atât cu mine, merită să admit că le dau dreptate întru totul."
"Cu părinţii mă înţeleg foarte bine, cu mama vorbesc de toate, dar totuşi îmi interzice unele chestii şi îi respect deciziile, pentru că sunt conştientă că are dreptate. Nu îmi interzic să mă îmbrac în anumite feluri şi cu prietenii sau iubiţii nu au nimic, trebuie doar să le povestesc absolut tot despre ei. Pe prieteni îi cunosc şi ştiu cu cine umblu... Oricum, au încredere în mine", spune Roxana, care a învăţat să se controleze şi să ajungă la o buna înţelegere cu părinţii ei.
