Mergi la conţinutul principal

Elevii şi studenţii nu mai trebuie să solicite adeverinţe pentru a-şi valida sau actualiza calitatea de asigurat

• Ministerul Educaţiei şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate au semnat un protocol prin care îşi propun debirocratizarea sistemului de asigurări sociale de sănătate

 

Elevii şi studenţii nu vor mai fi nevoiţi să vină în fiecare an la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) cu adeverinţe eliberate de la şcoală pentru a-şi valida sau actualiza calitatea de asigurat în sistemul public de sănătate.

Asta  deoarece Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (MENCS) şi CNAS au semnat un protocol prin care îşi propun să debirocratizeze sistemul de asigurări sociale de sănătate.

“Procedurile de gestionare a calităţii de asigurat pentru elevii şi studenţii (inclusiv doctoranzii) cu vârsta între 18 şi 26 de ani se simplifică. Aceştia sunt asiguraţi fără plata contribuţiei de asigurări de sănătate, dacă nu realizează venituri din muncă. Până în acest moment, pentru a-şi actualiza calitatea de asigurat, persoanele în cauză erau obligate, la începutul fiecărui an de învăţământ, să depună la sediul casei de asigurări de sănătate în evidenţa căreia se află o adeverinţă eliberată de instituţia în care studiază. Protocolul semnat de MENCS şi CNAS va permite eliminarea acestei formalităţi, iniţial pentru elevi, iar într-o etapă ulterioară şi pentru studenţi/doctoranzi”, se arată într-un comunicat al Ministerului Educaţiei.

Verificarea şi validarea calităţii de asigurat urmează să fie făcute de CNAS prin intermediul unor servicii web dezvoltate de Minister şi al accesului la datele din Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR).

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro