Mergi la conţinutul principal

Drăghincescu pleacă de la Prefectură

* asta a declarat, ieri, subprefectul cu atribuții de prefect, Simona Drăghincescu, cu precizarea că se așteaptă ca hotărârea să fie aprobată cât mai rapid de către Guvernul României, având în vedere faptul că nu mai este funcționar parlamentar * aceasta a publicat pe rețelele de socializare și un bilanț al activității la Prefectura Brăila * cel mai probabil, atribuțiile Simonei Drăghincescu vor fi preluate de subprefectul Vasilica Vîlcu * potrivit unor surse politice, liberalii ar susține-o pe poziția de Prefect pe Georgeta Adetu, șef serviciu pentru Situații de Urgență din cadrul Prefecturii Brăila, însă totul va depinde de negocierile purtate la Centru între PNL și USR

 

Subprefectul cu atribuții de prefect, Simona Drăghincescu, a anunțat că urmează să se despartă în curând de instituția în fruntea căreia se află în prezent. Mai exact, aceasta a publicat, duminică, pe rețelele de socializare, un raport de activitate, alături de anunțul potrivit căruia contractul său de funcționar parlamentar, prin care a fost detașată pe poziția actuală, a expirat. Prin deducție logică, mandatul său de subprefect nu mai poate fi valabil, astfel că Drăghincescu, după cum ne-a informat personal, a transmis Guvernului o cerere de încetare a mandatului, încă de pe 24 decembrie. Aceasta se aștepta, ieri, ca Executivul să ia o decizie până la finele anului. De altfel, tot ieri, la ora 17:00, aproape de închiderea ediției print a cotidianului ”Obiectiv - Vocea Brăilei”, era programată o ședință a Guvernului Florin Cîțu, însă nu se știa clar dacă pe agenda de lucru se va afla și acest subiect sau nu.

Este aproape oficial. Activitatea mea la Instituția Prefectului jud. Brăila se apropie de sfârșit. Bănuiam (știam) asta de la început. A fost o perioadă interesantă, cu bune și cu rele, ca peste tot. M-am ocupat de organizarea alegerilor locale și parlamentare, n-au fost probleme, au fost organizate bine. Rezultatele nu au fost răspunderea mea chiar dacă «unii» așa și-ar fi dorit... Am văzut, ca și voi, ce s-a întâmplat înainte și după... Așa e în viață, când știi să faci o lista bunicică și ai candidați cât de cât valoroși iei și voturi, când nu faci asta iei... praful de pe tobă, a scris Drăghincescu în mesajul postat pe rețelele de socializare. 

Contactată, ieri, de redactorii ”Obiectiv - Vocea Brăilei”, aceasta a confirmat faptul că a făcut solicitarea de încetare a mandatului și că aștepta ca Guvernul României să adopte o hotărâre în acest sens cât de curând, fără însă a putea oferi detalii despre data exactă când acest lucru se va întâmpla.

”Mandatul meu a fost pe o perioadă determinată. A depins de cât am deținut funcția publică de funcționar, potrivit legii. Acum totul depinde de hotărârea de Guvern. Eu am solicitat încetarea mandatului din data de 24 decembrie. A fost o perioadă extraordinar de complexă și de complicată. Alegeri în două rânduri. Pandemie. O grămadă de lucruri. Bugete neechilibrate. Cu o grămadă de probleme, într-adevăr. Cred că nu a mai fost niciun mandat atât de scurt și atât de condensat cu probleme. Dar cred că am făcut față cu brio”, a mai adăugat aceasta.

Cât despre planurile de viitor, subprefectul demisionar a precizat că deocamdată nu are niciunul și că își dorește doar toată lumea să fie sănătoasă. Întrebată totuși dacă vrea să intre în vreun partid politic, aceasta a răspuns: ”De abia am ieșit! De ce să vreau iar într-un partid politic?!”

Interesant de precizat este că, pe surse, am aflat că deocamdată ambii subprefecți s-ar afla în imposibilitatea de a semna documente administrative cheie. Mai exact, Drăghincescu refuză să facă acest lucru, deoarece i-a expirat mandatul de funcționar parlamentar, prin urmare consideră că nu mai poate deține funcția de subprefect, în timp ce colega acesteia, subprefectul Vasilica Vîlcu, nu ar avea delegate deocamdată atribuții de prefect, pentru a putea gira unele documente.

Dacă rezolvarea acestei situații se va face prin numirea unui prefect la Brăila, rămâne de văzut. Cert este că surse politice ne-au declarat că liberalii ar susține-o pentru fotoliul de prefect pe Georgeta Adetu, șefa serviciului monitorizare, servicii publice deconcentrate, servicii comunitare de utilități publice, situații de urgență, ordine publică din cadrul Instituției Prefectului Județului Brăila. Nume care a mai fost vehiculat și după încetarea mandatului de prefect al actualului președinte interimar al PNL Brăila, Cătălin Boboc. Dacă aceasta va ajunge prefect al Brăilei sau nu, depinde de negocierile care vor avea loc între PNL și USR-PLUS de la Centru privind împărțirea mandatelor de prefecți, au mai adăugat sursele politice. Georgeta Adetu nu ar fi membru al niciunui partid politic și este funcționar public.

 

Drăghincescu nu și-a uitat pirueta de Ziua Națională în bilanț

Simona Drăghincescu a profiat de moment și și-a prezentat și un bilanț de activitate în cadrul Prefecturii Brăila, pe rețelele de socializare. Printre fonduri primite de la Centru, gestionarea problemelor legate de pandemia provocată de noul coronavirus, organizarea alegerilor locale și parlamentare, petiții la nivelul Guvernului, aceasta a amintit și de episodul haios din timpul ceremoniei de Ziua Națională, când a făcut o piruetă și dreapta-mprejur în fața Gărzii de onoare, lucru care a adus-o în prim-plan la nivelul mass-media națională.

”În  ACEASTĂ perioadă au venit și ceva bani de la Guvern pentru primării, mai mulți ca niciodată aș zice (26.500.000 sept ^ 12.500.000 asistență socială nov ^ 16.669.000 dec)... unii au fost nemulțumiți alții nu prea, dar cum viața nu e mereu așa cum vrem a întors rezultatele tocmai acolo unde nimeni nu se aștepta... Am înțeles ACUM că organizarea alegerilor nu e tocmai simplă și că 35 de persoane, într-o muncă titanică, fac ca acestea să fie la termen, fără probleme, indiferent de-i pandemie au ba. Nu e tocmai simplu să dai bani la 2.500 persoane fără să se îmbolnăvească NIMENI, nu e chiar simplu să păzești 282 de secții și să asiguri și ordinea publică când efectivele MAI sunt mult subdimensionate, să aduni buletinele de vot din 282 de secții fără prea multe probleme și nemulțumiri, fără să stea nimeni în frig și fără să se îmbolnăvească prea mulți... Am adus și 5 containere pentru Spitalul Județean din care au venit până acum doar 2, dar urmează să vină și celelalte 3, cât de curând. Am promovat pentru Brăila și brăileni 4 memorii către Prim Ministru, care, după tot ceea ce s-a întâmplat din septembrie până în decembrie 2020, au avut TOATE ecou la nivelul Guvernului. A mai rămas de văzut cum se va finaliza solicitarea primăriei Tichilești pentru realizarea unui sens giratoriu pe DN21, la intrarea spre Tichilești. AM REUȘIT realizarea monitorizării  video/audio a sălii de examinare pentru examenul obținere permis auto ce trebuia efectuată, cf O.M. MAI, încă  din 2017... asta-i cea mai tare dintre toate...”, a precizat Drăghincescu.

Subprefectul a mai adăugat că a încercat să soluționeze toate petițiile cetățenilor.

”Am încercat, dar nu știu cât am reușit pentru că Instituția Prefectului nu are nicio atribuție în sensul soluționării petițiilor ci DOAR a REDIRECȚIONĂRII acestora către alte instituții care, în fapt, nu fac mai NIMIC în sensul rezolvării petițiilor cetățenilor... După toate astea am soluționat și un munte de hârtii, zilnic, dacă tot digitalizăm cu succes și eficiență «eRomânia». A mai fost și treaba cu pandemia, zilnic, cu mască și fără mască, cu circul de rigoare al pusului și purtatului măștilor de protecție, cu înjurăturile de rigoare, dar până la urmă, la data la care vă scriu, rata incidenței îmbolnăvirilor din județul și municipiul Brăila a scăzut sub 3 la mia de locuitori (2,82) pentru județ și sub 4 la mia de locuitori (3,82) pentru municipiul Brăila. Este un început spre normalitate. Am monitorizat cu mare atenție digul de la Siret care are ceva probleme pe raza comunei Măxineni și banii ce au fost dați pentru repararea acestuia. Am întocmit și monitorizat planul de urmărire și gestionare deszăpezire de pe raza județului Brăila. Au mai fost câteva probleme la DSV (cu porcii) dar s-au rezolvat operativ. Am încercat să fiu echilibrată și echidistantă cu toate primăriile și primarii INDIFERENT de culoarea politică. Sper că nu am dezamăgit pe NICIUNUL. Au mai fost și subvențiile pentru seceta pedologică cu APIA care au fost trimise la timp de la prefectură și cred că s-au rezolvat favorabil la nivelul Guvernului și ca să închei într-o notă foarte optimistă acest mini raport de activitate AM REUȘIT să fac cea mai originală întoarcere din istoria lu' stânga-mrejur, fără să vreau... nici dacă voiam nu reușeam. Dacă am greșit, îmi cer scuze încă o dată pentru că nu astfel de «întoarcere» a fost intenția mea să realizez chiar dacă mi-a «ieșit».

P.S. Ca să vă lămuresc pe TOȚI, mandatul  de subprefect cu atribuții de PREFECT (adică cu munca și responsabilitatea fără banii aferenți) a fost legat visceral de contractul de muncă de la Camera Deputaților ca funcționar public parlamentar și la data încetării acestuia din urmă va înceta, prin HGR și numirea temporară de la Instituția Prefectului Județului Brăila. Urmează, probabil, plângerile penale de rigoare pe care unii mi le-au făcut în ultimii 20 de ani, așa ca să nu-și iasă din mână, nici EI nici EU. GATA! Cam asta-i TOT. La sfârșit MULȚUMESC tuturor pentru colaborare, susținere, apreciere și înțelegere. Nu uitați, iubesc OAMENII, pentru ei fac toate acestea! Rămân aceeași persoană pe care o ȘTIȚI, așa cum o ȘTIȚI!!! La mulți ani! Sănătate și prosperitate! Cu drag, EU”, și-a semnat Drăghincescu bilanțul, presărat cu emoticoane și simboluri amuzante pentru a sublinia unele aspecte pe care le-a considerat importante.

Precizăm că Simona Drăghincescu fost numită subprefect pe 31 iulie, în contextul în care Cătălin Boboc a cerut să fie eliberat din funcția de prefect pentru a putea candida la președinția Consiliului Județean. Pe 12 august, Ministerul Afacerilor Interne a emis un ordin prin care i-a delegat acesteia atribuții de prefect.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro