Din seria "Doar în România"

Guvernul a ajutat anul acesta zeci de tineri să plece la studii la unele dintre cele mai prestigioase universităţi din lume, asigurându-le plata studiilor, cazarea, mâncarea şi transportul. Nu sunt ei nici primele, nici ultimele victime, dar sunt principalii actori ai unei piese din seria "doar în România". Se pare că, de la o vreme, Guvernul a uitat să le plătească tinerilor taxele promise. Aceştia sunt acum traşi la răspundere de universităţi, riscă să fie chemaţi în instanţă, dar în aceaşi timp riscă să fie daţi afară din cămine.

Cu siguranţă, o situaţie critică şi penibilă pentru cei plecaţi. Munciţi, fraţilor, ca vă trimite Guvernul în străinătate, doar trebuie să ştie toţi că România are copii buni. Şi tot ei vă motivează. Unde s-au dus banii? De ce asemenea întârzieri? Nişte întrebări din lungul şir de întrebări retorice cu care ne-am obişnuit. Răspunsul a venit mai repede în cadrul doctoranzilor, care nu şi-au primit banii de la Ministerul Muncii, aşa cum era stabilit. Explicaţia ministerului este că numărul doctoranzilor este mai mare decât fondurile puse la dispoziţie şi, ca o concluzie, nimeni nu ar trebui să mai primească banii. Nu mi s-ar părea o explicaţie plauzibilă nici dacă nu am primi deloc fonduri europene... Dar având în vedere că nu ducem lipsă de aşa ceva... cine să fie de vină? Birocraţia? Indiferenţa, inconştienţa...?
Toate aceste greşeli se reflectă chiar în punctul vulnerabil al nostru. Educaţia primeşte încă o lovitură şi mă tem că nu e tocmai un pas înainte. Pentru unii pare o glumă proastă, pentru alţii înseamnă încă un motiv să îşi dorească să părăsească ţara, pentru cei implicaţi pe lângă dezamăgire şi - de ce nu? - disperare, toată această situaţie le lasă un gust amar.
Statului nu îi mai pasă de ceva timp. Am putea spune că are experienţă, că doar s-au mai mâncat bani pe întuneric şi când s-a apris lumina nimeni nu mai ştia nimic. Tinerii sunt însă traşi la răspundere pentru că sunt români, pentru că reprezintă o Românie care nu-şi plăteşte dările şi care e convinsă, se pare, că Europa o să-i şcolească elevii trecându-i "pe caiet". Şi dacă cei de la ministere nu ştiu să aproximeze ori să-şi drămuiască banii, atunci cine ar trebui s-o facă?! Probabil că părinţii care au fost nevoiţi să trimită bani celor plecaţi. Probabil tot studenţii, care sunt sigură că dacă au avut vreo clipă încredere în România, acum nu mai au.
În ciuda lamentărilor, în ciuda discuţiilor, a teoriilor ori ipotezelor aduse în prim-plan, un lucru e cert. Bursierii trebuie să se descurce cum pot. Fie indignaţi, fie doar ruşinaţi de o situaţie pe cât de penibilă pe atât de gravă, fie panicaţi, fie nervoşi, fie debusolaţi. Probabil că mulţi alţi tineri se întreabă dacă să aplice în viitor pentru o astfel de bursă, în timp ce unii regretă, iar alţii îşi pun speranţele în ajutorul de la stat. Cum am putea primi respectul pe care ni-l dorim din afară dacă noi nu ştim să ne respectăm?
Călăuzindu-ne după legile bramburelii, aşteptăm următorul "Doar în România".