Mergi la conţinutul principal

Cupa României deschide sezonul fotbalistic judeţean brăilean

Sezonul fotbalistic judeţean brăilean se reia duminică, 6 martie, când sunt programate cele şapte meciuri din etapa a doua a fazei judeţene a Cupei României la fotbal. Cu o zi înainte, mai precis pe 5 martie, la sediul Asociaţiei Judeţene de Fotbal Brăila de la Sala Polivalentă, va avea loc o întâlnire cu conducătorii formaţiilor care activează în Liga a IV-a şi Liga a V-a. După o săptămână încep şi celelalte competiţii organizate de AJF Brăila, pe 12 martie se reia campionatul Ligii a IV-a, iar o zi mai târziu cel al Ligii a V-a. 

Pe 24 aprilie se încheie returul Ligii a IV-a şi după o săptămână încep cele două turnee play off şi play out, iar meciurile din cea de a doua parte a competiţiei vor avea loc miercurea şi sâmbăta.
În altă ordine de idei, conducerea AJF Brăila le reaminteşte conducătorilor echipelor din cele două eşaloane că trebuie să aducă la vizat carnetele jucătorilor.
"Trebuie pusă viza anuală pe carnetele de joc ale fotbaliştilor, mai sunt carnete care trebuie înlocuite. Au rămas doar două săptămâni până la reluarea meciurilor oficiale şi le reamintesc conducătorilor echipelor din Liga a IV-a şi Liga a V-a că îi aşteptăm cu carnetele la vizat", a precizat Mihai Ianoş, secretarul AJF Brăila.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro