Mergi la conţinutul principal

Culmea proiectelor de asfaltare din cartiere: carosabil de doar 3,5 m lăţime!

• când au aflat că o să li se asfalteze strada, locatarii de pe Alexandru Davila, din Brăiliţa, s-au bucurat, însă acum, după ce au văzut ce a ieşit din proiectul Primăriei, le-a cam pierit zâmbetul de pe faţă • asta pentru că, după montarea bordurilor, partea carosabilă a rămas exagerat de îngustă, încât două maşini nu pot trece una pe lângă cealaltă

 

Chiar dacă în zonele Pisc, Brăiliţa şi Vidin s-au reluat lucrările la o serie de străzi, cum ar fi Pictor Isser, Grindului, Matei Basarab, Garofiţei etc, începute hăt, încă din luna martie, dar nefinalizate cu asfalt, oamenii sunt tot nemulţumiţi. Fiindcă deja a venit iarna, vor începe şi ninsorile şi greu de spus că se va putea intra cu utilajele de deszăpezire acolo unde gurile de canalizare nu sunt aduse la cotă, fiind chiar şi cu 30 cm mai sus de la sol, cum este cazul pe Str. Grindului, de exemplu. Şi mai este un necaz foarte mare: străzile exagerat înguste! Acest aspect ne-a fost sesizat de Adrian Sazon, un brăilean în vârstă de 75 de ani, fost maistru constructor pe şantierele de la Chiscani, Sidex, Fabrica de zahăr de la Tătăranu. Acesta  a lucrat la TMUChB (Trustul Montaj Utilaj Chimic Brăila), dar şi în Liban sau Siria, iar după o experienţă atât de vastă în prezent este pur şi simplu şocat de felul cum a ajuns să se facă treaba în oraşul nostru. “Pe strada Alexandru Davila s-a pus doar o parte din piatră şi bordurile, acestea fiind neconsolidate şi cu rosturile de dilatare de 2-3 cm sau doar lipite una de alta. Iar ceea ce  este mai grav, strada în lăţime totală de 10 metri din gard în gard, are acum carosabilul de 3,5 metri! Când nu erau bordurile astea noi era mult mai lată, chiar dacă unii şi-au mai turnat  beton în faţa porţii cum au vrut.  Ce sistematizare pe verticală o mai fi şi asta… că pe o stradă atât de îngustă şi cu borduri atât de înalte,  nici vorbă să mai poată circula două autoturisme unul pe lângă altul. Dar ce vor face pompierii, Salvarea sau vreo maşină de gunoi?! Şi o foarte mare belea este în intersecţia asta «răsucită», cu străzile Bârsei şi Matei Basarab, unde sunt numai cămine de vizitare şi de canalizare peste care nu se poate trece cu maşina. Aşa că toată strada este blocată. M-am adresat Primăriei şi sper să rezolve totuşi aceste probleme!”, ne-a spus brăileanul indignat.

Mergem în apropiere, pe Str Matei  Basarab, unde (pe înserat) încă se lucra la punerea de piatră şi, după cum ne-a sesizat cineva, “canalizarea este înfundată şi toate capacele au rămas sub piatră”.  La doi paşi, pe Str. Rovinari, şi aşa îngustă din naştere, constructorii ne spun că “ăsta e proiectul şi nu putem depăşi lăţimea de 3,9 metri (riveranii spun că este mai puţin): intrăm în stâlpi sau ar fi nevoie să se taie acel copac. Asta e…”.

Prezentând situaţiile amintite inginerului Marius Termegan, directorul Direcţiei Tehnice a Primăriei, acesta ne-a precizat următoarele: “Lucrurile pot fi rezolvate numai de către constructor şi facem tot posibilul măcar pentru asigurarea unui minimum de siguranţă al traficului rutier, până nu se strică vremea. Strada Rovinari este o bretea de legătură şi nu  mai poate fi lărgită, iar pe strada Alexandru Davila s-a ţinut cont de vechiul aliniament al bordurilor, cu respectarea unor normative în vigoare”.

 

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro