Mergi la conţinutul principal

Cu ocazia sărbătorilor pascale!

În cazul nostru, al românilor, e fix pe dos. Cînd vin sărbatorile, toată lumea o ia razna. Ne organizăm în turme şi tăbărâm pe fiecare supermarket care ne iese în cale, ăsta da dresaj. Ne îmbrâncim la cozi interminabile pentru că e ofertă la cozonaci, deci s-a cam dus tradiţia cu făcutul cozonacilor acasă. Preferăm să facem un grătar la pădure cu prietenii, că - na! - aşa face toată lumea. Deci, s-a cam dus şi masa de Paşti servită în familie. În urma noastră lăsăm munţi de plastic, dar gospodinele au început să coloreze ouălele cu vopsea ecologică, semn că încă mai există persoane cărora le pasă de Terra. Înjurăm în timp ce aşteptăm miezul nopţii să luăm lumină, s-a dus şi cu acest ritual. După ce terminăm treburile astea mergem într-un bar, tot cu amicii. Bem până nu mai ştim de noi, ca mai apoi să facem o vizită şi pe la spital, să aibă şi televiziunea ce filma. Un mic scandal ca să nu stea poliţia degeaba şi cam gata, a trecut şi Paştele de anu' ăsta.
E trist că s-a ajuns la aşa ceva, că am uitat de noi. Dar poate că pentru unii e mai convenabil să fie aşa. "Societatea condusă de ciobani este, de fapt, o turmă". Ideal ar fi să ne schimbăm cât mai repede, să nu ajungem asemeni mieilor măcelăriţi în această perioadă, singura tradiţie la care nu am renunţat complet.
Sărbători cu bine!

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro