Mergi la conţinutul principal

Criminalii din Vişani, condamnaţi exemplar: 60 de ani închisoare

judecătorii Tribunalul Brăila au dat sentinţa în dosarul oribilei crime din Vişani, faptă de o violenţă extremă comisă în luna august 2018 pe drumul judeţean 203A, ce leagă comuna Vişani de satul Câineni Băi • inculpaţii Muti Marian, Muti Valentin şi Muti Emilian au primit pedepse de 22, 20 şi 18 ani închisoare pentru infracţiunea de omor • Nazâru Ştefan, pădurarul din Vişani acuzat de infracţiunea de nedenunţare, care aflase despre omorul comis de inculpaţi şi nu a spus nimic, a scăpat cu o amendă penală • victime ale spoitorilor Muti au căzut doi comercianţi de sare şi var, tată şi fiu, din judeţul Buzău, care au intrat în conflict cu aceştia • unul dintre bărbaţi, în vârstă de 65 de ani, a fost lovit cu bâtele în mod repetat, apoi agresorii s-au urcat efectiv cu piciorele pe el şi i-au rupt coastele, ceea ce i-a adus sfârşitul

 

Pedeapsă exemplară pentru ucigaşii din Vişani: 60 de ani închisoare. Muti Valentin, zis “Baiaca”, Muti Marian, zis “Urecheatul” şi Muti Emilian, zis “Cocina”, acuzaţi de comiterea infracţiunilor de omor şi lovire sau alte violenţe au încasat condamnări grele. Sentinţa a fost dată de magistraţii Tribunalului Brăila, la sfârşitul săptămânii trecute, însă nu este definitivă. Fiecare dintre cei trei ucigaşi a primit în jur de 20 de ani de închisoare. Cea mai mare pedeapsă, de 22 de ani închisoare, a fost primită de inculpatul Marian Muti. Pe lângă indivizii acuzaţi de crimă, în lista inculpaţilor a fost şi pădurarul din Vişani, Nazâru Ştefan, care a făcut greşeala de a nu anunţa vreun organ de anchetă despre fapta comisă de inculpaţi, deşi aflase chiar de la ei despre atacul sângeros. El a scăpat cu o amendă penală. Fapta a fost comisă în august 2018, chiar pe un drum judeţean care leagă comuna Vişani de satul Câineni Băi, unde doi vânzători de sare şi var, tată şi fiu, din judeţul Buzău, au fost loviţi cu bestialitate. Înarmaţi cu bâte, inculpaţii din familia Muti au dat cu sete, iar unul dintre bărbaţi, în vârstă de 65 de ani, a fost efectiv călcat în picioare până şi-a dat sfârşitul.

 

Sentinţa primei instanţe poate fi atacată cu apel

 

La mai bine de un an de la omorul din şosea de la Vişani, magistraţii Tribunalului au dat sentinţa. După cum se arată în soluţia instanţei, inculpatul Muti Marian a fost condamnat la pedeapsa principală de 22 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat, împotriva victimei Negrea Dumitru, faptă săvârşită la data de 26 august 2018. Inculpatul Muti Marian a primit şi pedeapsa de 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. “Dispune contopirea pedepselor principale aplicate, de 22 ani închisoare şi 6 luni închisoare, inculpatul Muti Marian urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 22 ani închisoare la care se va adăuga un spor de pedeapsă de 2 luni închisoare, reprezentând 1/3 din cealaltă pedeapsă aplicată. În total va executa o pedeapsă principală rezultantă de 22 ani şi 2 luni închisoare”, au decis judecătorii.

Tot prin decizie a instanţei, inculpatul Muti Valentin a fost condamnat la pedeapsa principală de 20 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor, pentru comiterea infracţiunii de omor calificat împotriva victimei Negrea Dumitru, plus 6 luni închisoare, pentru comiterea infracţiunii de lovire sau alte violenţe. S-a dispus contopirea celor două pedepse, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 20 ani închisoare la care se va adăuga un spor de pedeapsă de 2 luni închisoare, adică în total va executa 20 ani şi 2 luni închisoare. Al treilea ucigaş, inculpatul Muti Emilian, a fost condamnat  la pedeapsa principală de 18 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor pentru comiterea infracţiunii de omor calificat împotriva victimei Negrea Dumitru.

După cum au decis judecătorii, inculpatul Nazâru Ştefan a fost condamnat la pedeapsa principală de 2.000 lei amendă penală (compusă din 200 zile-amendă, de înmulţit cu suma de 10 lei pentru fiecare zi-amendă), pentru comiterea infracţiunii de nedenunţare, faptă săvârşită la data de 27 august 2018. “Menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor Muti Marian, Muti Valentin şi Muti Emilian. În baza art. 7 în referire la art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 76/2008 – privind organizarea şi funcţionarea Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare dispune prelevarea probelor biologice de la inculpaţii Muti Marian, Muti Valentin şi Muti Emilian în vederea introducerii profilului genetic al acestora în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare”, se mai arată în sentinţa instanţei. Aceasta nu este însă definitivă, ci poate fi atacată cu apel, dosarul urmând să fie atunci trimis către Curtea de Apel Galaţi unde se va da sentinţa finală.

 

Cum a fost ucis vânzătorul ambulant de sare. Acuzaţiile procurorului

 

Ucigaşii din Vişani - “Baiaca”, “Urecheatul” şi “Cocina”, au fost trimişi în judecată de procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, în noiembrie 2018. Dosarul a fost înregistrat pe rolul instanţei şi s-a dat startul procesului.

După cum v-am informat, bătaia soră cu moartea s-a produs în seara de 26 august 2018, pe drumul judeţean 203A, ce leagă comuna Vişani de satul Câineni Băi. A izbucnit o ceartă între victime şi agresori, apoi totul a explodat.

În seara respectivă, membrii familiei Muti plecaseră cu două căruţe către domiciliul unei tinere din localitatea Plăşoiu, care fusese cerută în căsătorie de un spoitor, după tradiţiile specifice în comunităţile de romi. Pe drumul de întoarcere, inculpaţii au oprit căruţele în zona unde se aflau vânzătorii de sare, pentru a-şi face nevoile, numai că li s-a atras atenţia cu privire la locul ales.

De aici a izbucnit totul. Chiar dacă au plecat spre case, Valentin, Marian şi Emilian Muti, înarmaţi cu bâte şi o furcă, au revenit apoi la buzoienii care deja se puseseră la odihnă şi i-au lovit fără milă. În acea seară, victima de 65 de ani se culcase pe o plapumă întinsă lângă căruţă, în timp ce fiul, Marian Negrea, de 41 de ani, s-a culcat în căruţă.

După cum au stabilit anchetatorii, Muti Marian, înarmat cu o bâtă, împreună cu Muti Valentin au mers la locuinţa inculpatului Muti Emiian căruia i-au povestit despre conflictul anterior. Toţi cei trei inculpaţi au luat decizia de a le da o lecţie vânzătorilor de sare, astfel că au mai luat o bâtă şi o furcă, apoi au pornit cu căruţa către persoanele vătămate. Ajunşi la buzoienii care îi enervaseră, inculpaţii Muti au oprit căruţa şi fără a spune vreun cuvânt au început să îl lovească pe Dumitru Negrea cu bâtele şi furca. După ce au lovit în neştire, atacatorii i-au aplicat victimei lovituri cu picioarele şi s-au urcat peste aceasta, care era culcată. Bărbatul a încercat în zadar să se apere cu braţele şi striga cu disperare să se oprească din lovituri pentru că îl vor ucide.

Fiul bărbatului, Marian Negrea, a coborât din căruţă cu un topor în mână, încercând să îşi ajute tatăl. Numai că a primit şi el o lovitură puternică în cap de la unul dintre inculpaţi, fiind dezarmat şi târât pe şosea unde inculpaţii l-au lovit în mod repetat cu bâtele. După cum a stabilit procurorul, atacatorii s-au oprit în momentul în care au constatat că victima nu mai ţipa. După ce i-au luat viaţa omului, spoitorii Muti au plecat de la faţa locului, însă mai întâi au ascuns furca, toporul şi cele două bâte într-o colibă de pe câmp. S-au întors liniştiţi la locuinţele lor.

Potrivit anchetatorilor, după agresiune, bărbatul care a scăpat cu viaţă a rămas în stare de inconştienţă lângă căruţă, fiind văzut peste noapte de un localnic din Vişani. În zorii zilei, martorul i-a povestit totul unui consătean şi apoi s-a anunţat totul la numărul de urgenţă 112. Din păcate, vânzătorul de sare călcat în picioare de ucigaşii din familia Muti nu a mai putut fi salvat de nimeni. În urma necropsiei s-a stabilit că Negrea Dumitru a suferit un “şoc traumatic şi hemoragic, consecinţa unui politraumatism cu plăgi contuze; traumatism toracic forte cu fracturi costale pe mai multe linii; contuzii pulmonare şi plesnituri pleuro pulmonare; traumatism abdomino- pelvin cu plesnitură splenică şi hematom masiv”, leziuni care i-au cauzat în mod direct şi necondiţionat decesul. Fiul decedatului, Negrea Marian, a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila unde a primit îngrijiri medicale, din raportul de constatare medico legală rezultând că acesta a suferit leziuni ce au necesitat îngrijiri medicale pentru vindecare pe o perioadă de 30- 35 zile.

Acţiunea penală a fost pusă în mişcare din oficiu, fiind efectuate cercetări de amploare la locul crimei, adică pe şosea, de către mai multe echipaje de poliţie, la scurt timp fiind prinşi ucigaşii. S-a stabilit faptul că inculpaţii şi membrii familiei acestora lucrează ca zilieri la ferma aparţinând inculpatului Nazâru Ştefan, domiciliat tot în Vişani, care a aflat şi el, alături de întreaga comunitate, despre uciderea victimei. Acesta chiar i-a întrebat pe inculpaţi dacă au fost implicaţi în uciderea victimei, iar aceştia i-au spus că da. Totuşi, Nazâru, care lucrează ca pădurar, nu a comunicat organelor de cercetare penală ceea ce aflase chiar de la agresori. În data de 29 august 2018 inculpaţii au fost depistaţi de anchetatori.Toţi au ajuns în spatele gratiilor.

 


Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate. Pentru a avea acces la comentarii si a putea comenta trebuie sa fiti logati in disqus.com / facebook.com / google.com / twitter.com in browserul in care accesati site-ul nostru.


 

 
 

• Director general: Monica Paraschiv

• Director: Silvia Preda

• Şef departament publicitate: Sorin Preda

• Redactor Şef: Florentin Coman

• Redactor Şef Adjunct: Ionuţ Condoliu

  • Adresa: Brăila, Str. Mihai Eminescu, nr. 56, etaj 2
  • Telefon: 0239-611053
  • Fax: 0239-611054
  • E-mail: redactie@obiectivbr.ro